Skip to main content

Concurs Radio. Cine a câştigat licenţele radio

 
Concurs Radio. Cine a câştigat licenţele radio
Astăzi se decid câştigătorii frecvenţelor radio scoase la concurs. 14 frecvenţe FM şi 10 AM au fost scoase la concurs de Consiliul Naţional al Audiovizualului.
Publicitate
Cele mai disputate sunt frecvenţele de Cluj şi Mangalia, pentru care s-au depus câte 20 de dosare.
Sistemul de vot: Frecvenţele se analizează pe rând. Solicitările din partea fiecărei societăţi sunt supusă la vot, iar câştigător este proiectul care atrage cel puţin şase voturi de la membri. Dacă în primul tur de vot niciunul dintre dosare nu reuşeşte să obţină cel puţin şase voturi, membrii mai au la dispoziţie două tururi de vot în care rămân societăţile cu cel mai mare număr de voturi. Dacă nici în acest caz nu se ajunge la un consens, frecvenţa se „reportează” pentru o şedinţă viitoare.

UPDATE. 11 din cele 14 frecvenţe FM au fost acordate astăzi, dintre care două au mers la Radio Galaxy, postul deputatului Eugen Nicolicea.
Trei dintre frecvenţe au fost reportate pentru şedinţa viitoare. Este vorba despre frecvenţa de Mangalia, pe care concurează Radio Guerrilla şi Radio ZU, frecvenţa de Piatra Neamţ, pe care concurează Radio D şi Digi FM, şi Sighetu Marmaţiei - Radio D, Smart FM şi Maramureş FM.
Paginademedia.ro prezintă în timp real numele câştigătorilor de la concurs.
Lista frecvenţelor FM:
  • Alba Iulia - 102,3 (Putere Aparent Radiată - PAR 100 W) - 19 dosare depuse. Câştigător: Smart FM - 8 voturi pentru
  • Baia Mare - 91,6 (200 W) - Nu se poate amplasa pe cote dominante - 18dosare depuse Câştigător: Isty Bitsy - 6 voturi pentru
  • Cluj - Napoca - 90,4 (200 W) - 20 de dosare depuse - Câştigător: EBS Radio - 6 voturi pentru
  • Dej - 94,8 (100 W) - 10 dosare depuse - Câştigător: EBS Radio - 6 voturi pentru
  • Dragasani - 98,6 (50 W) - 5 dosare depuse Câştigător: Naţional FM - 6 voturi pentru
  • Mangalia - 98,9 (2000 W). Site SNR Eforie - Tuzla. Cu reducere la 200W în sect 200° - 250° - 20 de dosare depuse - Se reportează pentru şedinţa viitoare. Pe lista scurtă au rămas Radio ZU (5 voturi pentru) şi Radio Guerrilla (3 voturi pentru).
  • Olteniţa - 94 (50W) - 4 dosare. Câştigător: Radio Galaxy
  • Oneşti - 97,5 (100W) - 5 dosare. Câştigător: Naţional Fm - 7 voturi pentru
  • Orşova - 107,3 (100W) - 7 dosare. Câştigător: Radio Galaxy - 6 voturi pentru
  • Piatra Neamţ - 100,7 (100W) 14 dosare - S-a reportat pentru şedinţa viitoare. Radio D şi Digi Fm au rămas pe lista scurtă.
  • Rădăuţi - 99,2 (50W) - 2 dosare - Câştigător: Radio Jurnal Spiritual
  • Reghin - 96,3 (100W) - 9 dosare - Câştigător: Reghin FM, al societăţii Marketing Politic şi Sondaje SRL din Târgu Mureş
  • Sângeorz Băi - 87,9 (50W) - 5 dosare. Câştigător: Sângeorz FM Votat în unanimitate
  • Sighetu Marmaţiei: - 11 dosare. Se reportează marţi, când vor intra Radio D, Smart FM şi Maramureş FM.
Lista frecvenţelor AM:
  • Bacău - 1.485 - Fundaţia împreună pentru solidaritate socială Piatra Neamţ pentru Radio Jurnal Spiritual
  • Bistriţa - 1.602 - Fundaţia împreună pentru solidaritate socială Piatra Neamţ pentru Radio Jurnal Spiritual
  • Craiova - 1.584 - Fundaţia împreună pentru solidaritate socială Piatra Neamţ pentru Radio Jurnal Spiritual
  • Deva - 1.602 - Radio CNM Sânleani pentru Alt FM
  • Reşiţa - 1.575 - Radio CNM Sânleani pentru Alt FM
  • Sfântu Gheorghe - 1.584 - Fundaţia împreună pentru solidaritate socială Piatra Neamţ pentru Radio Jurnal Spiritual
  • Târgu Mureş - 1.584 - Fundaţia împreună pentru solidaritate socială Piatra Neamţ pentru Radio Jurnal Spiritual
  • Timişoara - 1.584 - Radio CNM Sânleani pentru Alt FM
  • Vişeu de Sus - 1.485 - Fundaţia împreună pentru solidaritate socială Piatra Neamţ pentru Radio Jurnal Spiritual
  • Zalău - 1.584 - Fundaţia împreună pentru solidaritate socială Piatra Neamţ pentru Radio Jurnal Spiritual

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Emil Emil
    Dance FM chiar nu merita și ei o frecvență?
  • Andronic Constantin Andronic Constantin
    Acum, ascult radio de pe telefon mobil. Nu mai ascult in FM de multi ani.
  • Ana Ana
    Vad ca nimeni nu vorbeste despre cum s-a votat in primul tur! De ce s-au facut adjudecari inainte sa se voteze pana la ultimul candidat din x propuneri pentru o frecventa? De unde stia d-ul Rasvan Popescu ca dupa prima firma cu minim 6 voturi nu urma una cu 9 voturi de ex?
  • ionel ionel
    internetul si dab+ este viitorul !
  • Starter Starter
    Rusine CNA-ului! S-a votat dupa bunul plac al PSD-ului,...............Rusineeeeeeeeeeee!
  • Mihai Mihai
    Bine ca nu a castigat Guerrilla Cluju-ul. Un simulacru de post, o copie nereusita a postului dinainte de falimentul lui Vantu, un post care acum are doar numele Guerrilla dar la care se promoveaza manelisti (emisiune cu Dan Bursuc), "vedete" comerciale (Delia), un post care nu mai este Guerrilla. Prefer dimineata Rock FM cu Razvan Exarhu si in rest Tananana.
  • Adi Chirila din Neamt Adi Chirila din Neamt
    Buna ziua Pagina de media pentru Piatra Neamt Radio D si Digifm, sunt foarte Ok si una si alta, oricare ar castiga :) multumim mult CNA
    Preferabil Radio D sunt curios cu ce ar venii nou pe aceasta piata din FM-ul romanesc ;-) o zi reusita va doresc
  • Valentin Valentin
    Dance FM - nicio frecvență, din nou...
  • Ramona Ramona
    O bataie de joc. CNA a votat azi politic. Pe noi ne-au reportat fiindca nu avem pile. Pe Nicolicea, NU. Azi, CNA si-a batut joc de banii nostri
  • mile mile
    Cine asculta radio pe unde medii in 2018 ?
    Cred ca nici in Africa nu se mai asculta ....

Trimite un comentariu

sus