„Războiul cibernetic” e aici şi se dă în...steluţele de pe Facebook. Lupta taximetrişti vs Uber face pagube colaterale, pe Facebook. Mai exact, Radio Guerrilla, care a devenit ţinta unei „grupări” ce activează pe Facebook sub numele Clubul Taximetriştilor.
Cum? Prin scăderea ratingului paginii de socializare a Radio Guerrilla de la 4,8 stele, la jumătate.
Motivul? Radio Guerrila difuzează spoturi de promovare pentru serviciul Uber.
Propunerea a vnit de la un membru şi deja câteva zeci au dat rating o stea (ce indică faptul că clientul este nemulţumit).
Răspunsul Guerrilla nu a întârziat să apară. Tot pe Facebook.
„Draga Marius, draga Clubul Taximetristilor, in urma apelului vostru peste 70 de cetateni au intrat instant pe pagina noastra si ne-au dat din senin calificativul "1". Bravo, ati reusit, ne-a scazut calificativul general la "4,6"! Dar ati mai reusit ceva la care nu va asteptati: pentru treaba de mai jos nu numai ca NU o sa oprim campania Uber ci, din contra, am hotarat le oferim 10 (zece) zile suplimentare de difuzari gratuite. Ze-ce. Gra-tu-i-te! Daca continuati, cu putin noroc, Uber o sa aiba campanie gratuita la Radio Guerrilla tot anul! Hahahaa! #biniliinvinge”, au scris cei de la Guerrilla.
Iar fanii postului de radio au contraatacat la rândul lor, dând notă maximă paginii Guerrilla, aşa că ratingul a urcat la 4,9 stele.
UPDATE. Iartă şi răspunsul Uber:
„RADIO GUERRILLA, mulţumim pentru susţinere! O spunem din nou: vrem să fim încă o alternativă la maşina personală, nu să concurăm cu alte servicii. Vom folosi cele 10 zile de difuzări pentru a-i convinge pe oameni să renunţe la maşina personală şi să meargă mai des cu transportul în comun, cu taxi, cu bicicleta sau cu UBER. Bucureştiul are nevoie de toate! #5stelepentruGuerrilla #biniliinvinge”
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii