Skip to main content

PE SCURT. Crédit Agricole Romania lansează prima campanie TV în România

 
PE SCURT. Crédit Agricole Romania lansează prima campanie TV în România

Crédit Agricole Romania, parte a grupului francez Crédit Agricole, a lansat, luni, prima campanie de comunicare pe TV de pe piaţa locală, intitulată ”Decizia Corectă”. Campania a fost gândită de agenţia Chainsaw, parte a grupului Cheil.

Publicitate

Soluţia de comunicare aleasă a fost cea de îndepărtare de concurenţă, având în vedere lupta strânsă de pe piaţă, condusă de cinci mari bănci universale.

Sloganul băncii este "Banca pentru tine", o revendicare care reflectă ecosistemul complex pe care Crédit Agricole îl poate oferi astăzi în ţările în care este deja foarte dezvoltat.

Luc Beiso, directorul general al Crédit Agricole Romania: „Nu împărtăşim aceleaşi puteri la nivel local, dar împărtăşim aceleaşi modalităţi de a face afaceri, aplicate zilnic, în fiecare acţiune pe care o luăm, în căutarea noastră către serviciu sau clienţi şi perspective. Îi ajutăm pe clienţi să adreseze întrebările potrivite pentru a lua decizii în cunoştinţă de cauză. De asemenea, avem aceleaşi valori: transparenţa, apropierea de clienţii noştri şi responsabilitatea. Toate aceste componente de marcă sunt prezente şi la nivel local."

Spotul spune povestea vieţii majorităţii oamenilor, care trebuie să ia mii de decizii, mici, mari, emoţionale sau raţionale, iar indiferent de natura acestora ele au repercursiuni, spun reprezentanţii Crédit Agricole Romania.

"Clienţii care au luat decizia corectă, pentru că au fost ajutaţi de întrebările corecte, au devenit mesajul central al campaniei noastre. Credem că ne va ajuta să construim un brand mai puternic şi aspiraţional, aşa cum merităm să fim în România", a mai spus Beiso.

Campania va rula pe posturile TV timp de cinci săptămâni, ea urmând să fie promovată şi în mediile online şi offline.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus