Skip to main content

Viralele zilei. Andrei Pleşu, cea mai populară postare: Râsu`plânsu`

 
Andrei Pleşu
Andrei Pleşu

BLOGOSFERĂ. Postarea zilei, pe Facebook, îi aparţine scriitorului Andrei Pleşu. Acesta scrie într-un articol pe site-ul contributors.ro despre una dintre ediţiile talk-show-ului, Subiectiv, moderat de Răzvan Dumitrescu la Antena 3.

Publicitate

Pleşu vorbeşte despre discuţia celor prezenţi în platou cu privire la Gabriel Liiceanu: “Pe scurt, emisiunea a avut un scenariu limpede: albirea, mai mult sau mai puţin discretă, a domnilor Dragnea, Lucan şi Pomohaci si înnegrirea radicală a domnului Gabriel Liiceanu.”

„Intenţia mea nu e să-l monumentalizez pe Liiceanu, ci doar să semnalez deprinderea de jalnică amintire a ”serviciilor” şi a patrioţilor de meserie de a practica ”apărarea” ţării prin ascunderea gunoiului sub preş, cînd tocmai propagarea adevărului adevărat o poate salva.”, notează scriitorul în postarea care a adunat peste 4.700 de like-uri potrivit unei monitorizări Facebrands PRO pentru Paginademedia.ro.


A doua postare populară din blogosferă îi aparţine lui Cătălin Prisacariu care analizează modul în care jandarmeria a gestionat prostestul din faţa sediului PSD, de acum câteva zile, protest în urma căruia jurnalistul Mălin Bot a fost dus la cu duba la secţia de poliţie.

“Câţiva jandarmi energici au decis, însă, că cetăţenii tulbură liniştea şi ordinea publică şi l-au săltat pe cel mai notoriu şi mai eficient protestatar, Mălin Bot. La propriu. Apoi l-au dus cu duba la secţia 5 de Poliţie, unde l-au “găzduit” câteva ore. La plecare, i-au dat şi un cadou: un proces-verbal de amendă de 6.000 de lei.”, a scris Prisăcariu.

Cele mai distribuite materiale din blogosferă, ieri, potrivit unei monitorizări Facebrands PRO pentru Paginademedia.ro.

Menţiune importană: Topul include, cumulat, numărul de like-uri şi de share-uri.

1. contributors.ro,“Râsu`plânsu`, de Andrei Pleşu, - 4.777 like-uri & share-uri;

Din postare:

„Adică Liiceanu la tribunal şi Liviu Pop la Ministerul Educaţiei? Adică activitatea guvernului e născătoare de pace socială şi un biet articol trist provoacă răzmeriţă destabilizatoare? Adică vila hollywoodiană a lui Dragnea e o realizare a democraţiei, iar Editura Humanitas o ameninţare la adresa statului de drept? Adică Ponta e demn de un doctorat ţeapăn, Nicolicea şi Nicolae Şerban sînt genii juridice, iar Liiceanu nu e bun”

2. prisacariu.ro, “Grav: legislaţia neclară lasă loc de abuz al jandarmilor împotriva protestatarilor”, - 2.041 like-uri & share-uri;

Din postare:

„Singura problemă este că, la articolul 2 al legii 61/1991, nu doar că se menţionează că se sancţionează cu amendă “constituirea unui grup format din trei sau mai multe persoane, în scopul de a săvârşi acţiuni ilicite, contrare ordinii şi liniştii publice şi normelor de convieţuire socială, precum şi actele de încurajare sau sprijinire, sub orice formă, a unor astfel de grupuri de persoane, care incită la dezordine socială” (alineatul 2), dar şi “refuzul unei persoane de a da relaţii pentru stabilirea identităţii sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul poliţiei, la cererea ori la invitaţia justificată a organelor de urmărire penală sau de menţinere a ordinii publice, aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu”

3. petreanu.ro, “Cum ricoşează scandalul poliţistului-pedofil în conflictul Dragnea-Tudose”, - 1618 like-uri & share-uri;

Din postare:

„Are partidul ăsta un talent să atragă lebede negre, ceva de speriat¹. Când e lumea mai tensionată, mai nervoasă, hop! se-ntâmplă un caz Gigină, un caz Colectiv. Sau, iată, kaboom! un caz de poliţist-pedofil care e în sistem de 28 de ani şi care are chiar şi o poreclă, printre colegi, care îi descrie deviaţia: “Violatorul”.”


4. Blogurile Adevărul,“Decât să ne slăbiţi!”, de Petre Iancu,- 674 like-uri & share-uri;

Din postare:

„Ministrul de Interne continua, la zece ianuarie dimineaţa, să fie în funcţie, spre paguba României. Or, nu de azi de ieri demisia secretarei, devenită, prin bunăvoinţa liderului infractor al PSD, Liviu Dragnea, deţinătoarea unui portofoliu cheie în executivul românesc, a ajuns inevitabilă în orice ţară care se vrea civilizată.”


5. tolo.ro, “NOU-NĂSCUT DE 3,7 KG INFECTAT CU CANDIDA ŞI MORT DE SEPTICEMIE. MINISTERUL SĂNĂTĂŢII A TRIMIS CONTROLUL LA TREI LUNI DUPĂ DECES!”, - 673 like-uri & share-uri.

Din postare:

„Născut în 1 septembrie 2017, Tudor Radu a decedat pe 7 octombrie 2017, iar ministrul Florian Bodog a cerut un control abia pe 28 decembrie.
Fiind înainte de Revelion, ”nu s-a putut lua legătura cu departamentul de prevenire a infecţiilor intraspitaliceşti” din „Sf. Pantelimon”, scriu în raport inspectorii DSP.

Spitalul a primit răgaz să-şi pregătească răspunsurile până după Anul Nou, când s-au făcut deja trei luni de la moartea băieţelului.
Raportul curge către ideea că mama a adus infecţiile fătului, copilul s-a născut cu pneumonie şi, în concluzie, spitalul „Sf. Pantelimon” nu are nicio responsabilitate.”

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus