Skip to main content

BLOGOSFERĂ. Laura Codruţa Kovesi, cel mai popular subiect din blogosferă: „Bătălia finală”. Şefa DNA prezentă în toate cele cinci opinii virale.

 
Foto: Adevarul
Foto: Adevarul

Blogosfera a fost a Laurei Codruţa Kovesi. Cinci din cinci cele mai virale subiecte au avut-o în prim-plan.

Publicitate

Postarea virală a sfârşitului de săptămână, pe Facebook, din blogosferă, îi aparţine lui Moise Guran. Subiectul? “Bătălia finală”, modul în care numeşte jurnalistul procedura de revocare a şefei DNA.

“Marcând războiul dintre Dragnea şi Justiţie, în faze tactice, decapitarea DNA este echivalentul invadării Poloniei. Poziţionările tactice s-au încheiat. Acum începe asaltul final.”, notează jurnalistul în postarea care a adunat peste 10.000 de liek-uri şi share-uri, potrivit unei monitorizări Facebrands PRO pentru Paginademedia.ro.

A doua opinie populară din blogosferă vine de Blogurile Adevărul. Îi aparţine lui Sebastian Zachmann:

„Preşedintele Klaus Iohannis are o singură opţiune: să refuze revocarea şefei DNA. Dar cum va reacţiona Liviu Dragnea? Va accepta decizia constituţională a preşedintelui? Nici gând.

E ultima şansă ca PSD să scape de Kovesi, e marea şansă ca Liviu Dragnea să pună un trofeu pe masa baronilor hăituţi ani în şir de procurori. Indiferent care va fi deznodământul, Iohannis va învăţa o lecţie: cu PSD nu se poate negocia.”

Cele mai distribuite materiale din blogosferă, ieri, potrivit unei monitorizări Facebrands PRO pentru Paginademedia.ro.

Menţiune importană: Topul include, cumulat, numărul de like-uri şi de share-uri.

1. moise.ro, “BĂTĂLIA FINALĂ”, - 10.231 like-uri & share-uri;

Din postare:

“Domnul Iohannis este reactiv, nederanjabil, are atitudinea unui funcţionar parcă prea mulţumit de ceea ce îi scrie pe cartea de vizită, pentru a nu pleca acasă la ora 16 fix. Încurcat cumva, între tupeul de borfaş al domnului Dragnea şi îndărătnicia doamnei Kovesi, Preşedintele României pare cel mai des o victimă slabă de înger.

Cel mai util lucru pentru domnia sa ar fi să poată profita de popularitatea doamnei Kovesi.”

2. Blogurile Adevărul, “Revocarea şefei DNA: Capcana în care s-a trezit Iohannis. Cum va juca Dragnea”, de Sebastian Zachmann, - 5.304 like-uri & share-uri;

Din postare:

„Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a ales să nu se facă de râs în faţa lui Codrin Ştefănescu şi a lui Liviu Dragnea. Partidul a fost deasupra carierei sale de om al legii, pe care a compromis-o defintiv.

E drept, Tudorel Toader, ca fost judecător CCR, poate sta liniştit: aruncându-se la picioarele celor fără de lege n-a încălcat niciun articol din Constituţie. Dar şi-a încălcat singur dreptul la demnitate.”

3. Blogurile Adevărul, “Ce a câştigat PSD din cererea de revocare a doamnei Kovesi? S-a făcut de râs. Dragnea, în corzi”, de Ştefan Vlaston, - 2.838 like-uri & share-uri;

Din postare:

„De aproape un an PSD şi ALDE îl presează pe ministrul Toader să facă anunţul. Acesta i-a tot amânat, a tot promis, i-a dus cu vorba, în tot cursul anului 2017. Când n-a mai rezistat presiunilor, a ţinut o conferinţă de presă jalnică şi a emis un Raport la fel de jalnic, care va rămâne în istorie drept exemplu de cum nu se face un Raport.

Trec peste greşelile gramaticale şi incoerenţele lingvistice. Dar argumentarea a fost de comisar sovietic, pus de „tătucul” Dragnea, de astă dată, să execute un rival.”

4. Blogurile Adevărul, “Alina Mungiu-Pippidi: Lăsaţi-o pe Kovesi, daţi-l afară pe Vâlcov”, de Alina Mungiu Pippidi, - 1.698 like-uri & share-uri;

Din postare:

„Având în vedere că dl. ministru al justiţiei a propus revocarea doamnei procuror general Codruţa Kovesi pe baza unui set de argumente pe larg susţinute, va ofer şi eu un singur argument simplu şi scurt: nici un ministru al Justiţiei sau un guvern respectabil nu poate cere să fie demisă şefa anticorupţiei, indiferent de motive, câtă vreme păstrează în funcţie un consilier condamnat pentru corupţie.”

5. lucianmindruta.com, “Închirieri de idei”, - 1.471 like-uri & share-uri.

Din postare:

„E tara in care toti vor ca blocul sa fie administrat cum trebuie, dar aproape nimeni nu vrea sa-si ia vreo responsabilitate zilnica, cu acte, cu sedinte, cu bataie de cap.

Mitingul e forma prin care fugim cu onoare de aceasta responsabilitate. Pentru ca ne da iluzia ca am facut ceva. Cand, de fapt, a doua zi, astia sunt tot acolo, in birourile lor!”

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus