Ferma vedetelor, emisiune care începe marţi, 13 februarie, la Pro TV, a fost lansată oficial printr-un eveniment la o fermă. La Ferma Cocoşul Roşu, la 20 de kilometri de Bucureşti.
Ce au povestit concurenţii prezenţi la lansare, dar şi Monica Bârlădeanu, prezentatoarea emisiunii? Au stat două luni fără telefon, electricitate şi fără contact cu exteriorul.
Filmările pentru sezonul care intră acum pe post au avut loc în primăvara anului trecut, în lunile aprilie-mai, într-o zonă izolată din judeţul Sibiu.
Monica Bârlădeanu:
“Acolo ei nu ştiau nici ce zi şi nici ce oră este, pentru că nu aveau telefoane şi nici nu puteau pleca de acolo. Cred că le-a fost greu şi când s-au spălat la covată cu apă rece.”
“La Ferma Vedetelor am reuşit, cu adevărat, foarte tare, să ne ascultăm şi să ne conectăm unii cu alţii. Sunt absolut convinsă că aşa cum noi ne-am apropiat şi noi ne-am simţit unul pe altul aşa de la suflet la suflet, nu cred că o să mai pot trăi genul acesta de apropiere cu nimeni în viaţa contemporană.
A fost o experienţă superbă. Din această cauză invit oamenii să fie pe fază marţie, pe 13 februarie, pentru că începe ferma vedetelor”, a mai adăugat Monica Bârlădeanu.
Rona Hartner:
“Acolo lumea se oprise acum o sută de ani. Pentru noi nu exista nici politică, nu exista absolut nimic. Putea să cadă lumea pe noi, putea să se întâmple absolut orice.
Ne trezeam fiecare după propriul ceas biologic, într-o zi foarte târziu, într-o alta foarte devreme, de asemenea adormeam foarte târziu. Am înfruntat spălatul cu apă rece şi frigul. A fost foarte greu, dar a fost o experienţă foarte frumoasă”, spune actriţa Rona Hartner.
GALERIE FOTO. Ferma, lansarea de la fermă
Despre Ferma vedetelor, sezonul 2018:
Debutează marţi, 13 februarie, la Pro TV, de la ora 20:00. Emisiunea revine cu sezonul al treilea după aproximativ un an de pauză.
Show-ul va fi prezentat de Monica Bârlădeanu. Actriţa vine în postura de prezentator al emisiunii în locul Iuliei Vântur, prezentatoarea primelor două sezoane.
Alături de vedete, cu sfaturi, se întoarce şi Nea Raţă.
După ce sezonul precedent filmările s-au desfăşurat în Cipru, de această dată concurenţii s-au mutat în inima Munţilor Carpaţi, undeva în judeţul Sibiu.
De asemenea, ca o premieră pentru acest sezon, se schimbă şi regulile. După ce în ediţiile precedente competiţia s-a purtat unu la unu, de această dată vedetele vor concura în perechi.
Fie că este vorba de cupluri, cum este cazul soţilor Andrei şi Graţiela Duban, fie că este vorba de oameni care au prietenii foarte strânse, cum este cazul comedianţilor Cosmin Natanticu şi Cătălin Neamţu, concurenţii vor împărţi cu încă cineva probele de la fermă.
Cuplurile de vedete concurente în acest sezon de Ferma Vedetelor:
- Andrei şi Graţiela Duban
- Cosmin Natanticu şi Cătălin Neamţu
- Patrizia Paglieri şi fiul său, Francesco
- Narcisa Suciu şi Dragoş Moştenescu
- Diana Dumitrescu şi Majda Aboulumosha
- Rona Hartner şi Daniel Iordăchioaie
Citeşte şi:
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
Comentarii
Nici Antena 1 nu a reușit să o țină în viață pe Stela Popescu până la difuzarea emisiunii „Guess my age”.