Andrei Boncea (2): Filmul românesc care va face 500.000 sau un milion de spectatori se apropie. Probabil va fi o comedie

INTERVIU EXCLUSIV. În prima parte a interviului, Andrei Boncea a vorbit despre televiziune. A lucrat doar (şi lucrează încă) producţii TV de peste 25 de ani.

A doua parte a interviului acordat Paginademedia.ro de Andrei Boncea este despre film şi teatru. Despre film românesc. Este optimist şi anticipează că primul film românesc cu un milion de spectatori se apropie. Şi că va fi, probabil, o comedie.

Andrei Boncea produce piese de teatru (prin compania WonderTheatre), musical (împreună cu Sorin Enache, coleg din Pro TV, produce varianta românească a showului Mamma Mia), lungmetraj (The Wanderers, Vânătorul de spirite, are premiera în această săptămână cu regizor Dragoş Buliga – cel care regizează şi Las Fierbinţi).

Din a doua parte a interviului, despre film, cu Andrei Boncea:

• Suntem ţara din Estul Europei cu cel mai mic procent de spectatori în sălile de cinema la producţiile locale. Succesul incontestabil în festivaluri al cineaştilor din noua generaţie nu s-a tradus deocamdată şi în succes de casă cu foarte mici excepţii. De aceea foarte puţini cineaşti se aventurează în altceva decât în filmul de artă, care le aduce prestigiu, recunoaştere internaţională şi finanţare pentru proiecte ambiţioase.

• Sunt convins că după ce primul film românesc va sparge recordurile, vom avea filme foarte bune în cinema, din toate aceste genuri.

• Probabil, aşa cum s-a întâmplat în toate ţările din jurul nostru – În Cehia, Polonia, Ungaria, Bulgaria şi Turcia, acest film fenomenal va fi o comedie.

• Cele doua succese notabile de anul trecut – Selfie 69 şi Două Lozuri, îmi spun că acest moment, cu filmul românesc care va face 500.000 sau un milion de spectatori, se apropie. Nu ar fi ceva nou.

• Am constatat în cariera mea, nu doar că succesul la public este singurul lucru care contează, dar este şi singurul lucru care motivează, care inspiră, care aprinde creativitatea , generează producţii mai bune şi performanţe actoriceşti memorabile.

• Cred foarte tare că publicul îşi doreşte film românesc. Comedie, film de acţiune, thriller, film fantastic. Exista public şi pentru filmele din noul val românesc, din ce în ce mai mult, însă acesta rămâne doar o nişă.

Despre subiectul filmului The Wanderes şi premiile luate:

• Nu ştiu dacă subiectul legat de Transilvania a avut vreun merit. Cu siguranţă de la asta am plecat când am gândit acest film. Şi ne-am propus, desigur, să ajungem cu filmul în festivalurile de gen din lume, însă nu ne-am aşteptat niciodată să avem reacţii atât de bune şi să luăm premii.

• Cred că prietenului meu, regizorului Dragoş Buliga i se datorează în primul rând aceste premii.

• Am vrut să scriem o poveste autentică, originală, cu un twist surprinzător.

Citeşte şi prima parte a interviului cu Andrei Boncea: Despre producţiile TV: Lipseşte curajul, lipseşte inovaţia. De ce a prins Las Fierbinţi şi mai puţin Atletico Textila. Prea puţină răbdare şi atenţie din partea managementului posturilor comerciale

Paginademedia.ro: Filmul The Wanderers a luat premii afară, dar crezi că va prinde la publicul din România?

Andrei Boncea: Cred foarte tare că publicul îşi doreşte film românesc. Comedie, film de acţiune, thriller, film fantastic. Exista public şi pentru filmele din noul val românesc, din ce în ce mai mult, însă acesta rămâne doar o nişă.

Suntem ţara din Estul Europei cu cel mai mic procent de spectatori în sălile de cinema la producţiile locale. Succesul incontestabil în festivaluri al cineaştilor din noua generaţie nu s-a tradus deocamdată şi în succes de casă cu foarte mici excepţii.

De aceea foarte puţini cineaşti se aventurează în altceva decât în filmul de artă, care le aduce prestigiu, recunoaştere internaţională şi finanţare pentru proiecte ambiţioase.

Sunt convins că după ce primul film românesc va sparge recordurile, vom avea filme foarte bune în cinema, din toate aceste genuri.

Probabil, aşa cum s-a întâmplat în toate ţările din jurul nostru – În Cehia, Polonia, Ungaria, Bulgaria şi Turcia, acest film fenomenal va fi o comedie.

Cele doua succese notabile de anul trecut – Selfie 69 şi Două Lozuri, îmi spun că acest moment, cu filmul românesc care va face 500.000 sau 1 milion de spectatori, se apropie. Nu ar fi ceva nou.

Înainte de 89, foarte multe filme româneşti depăşeau 1 milion de spectatori în sălile de cinema, şi eram , în mod paradoxal, ţara cu cele mai mari admisii la cinema. Mi-aş dori ca „Vânătorul de Spirite” să prindă, deşi face parte dintr-o categorie cu potenţial mai limitat.

La toate vizionările pe care le-am organizat a fost primit neaşteptat de bine, mai ales de publicul românesc care este foarte pretenţios.

Învăţăm enorm din această experienţă şi ne vom întoarce oricum în curând cu Dragoş în sălile de cinema cu acel film pe care ştim că îl aşteaptă toată lumea.

În ceea ce priveşte televiziunea, ca orice proiect al lui Dragoş, filmul este susţinut de PRO TV care s-a implicat alături de noi şi în campania de promovare.

Paginademedia.ro: Ce trebuie să aibă un film, ca să prindă? Dar un serial TV?

Andrei Boncea: Nimeni nu ştie cu adevărat. Şi cine pretinde că ştie habar nu are. Poate că tocmai de aceea sunt atât de puţine filme şi seriale româneşti dedicate marelui public. Toate analizele de audienţă, studiile demografice, studiile de piaţă, focus grupurile, nu au general nici creativitate, nici inspiraţie, nici producţie.

Evident, sunt reguli pe care trebuie să le respecţi, în alegerea temei şi subiectului, în scrierea scenariului, în distribuţie, în filmare, montaj şi mai ales în promovare şi comunicare.

Toţi cei care îşi încearcă norocul au la dispoziţie zeci şi sute de seriale ca modele şi mai bine de 100 de ani de cinema. Şi cu toate acestea, foarte puţini reuşesc să creeze lucruri care „prind”.

Cred că secretul este să „înţelegi” cu adevărat ce aşteaptă publicul.

Jim Carey spunea într-un documentar despre experienţa lui cu „Man from the Moon” că a înţeles într-o seara, uitându-se la televizor, ce vrea cu adevărat publicul. Publicul vrea să scape de griji, să uite de cotidian, să se distreze, să evadeze.

Nimic nou până aici. Însă el s-a hotărât să joace exact asta din acel moment, să fie întruchiparea perfectă a acestei stări de spirit. Un personaj total lipsit de griji, copilăros, aproape inconştient.

Pare simplu. Atragi şi menţii atenţia. Creezi emoţii puternice. Râs, plâns, furie, suspans, uimire, afecţiune. Îl faci pe spectator să se identifice cu personajele principale, cu eroii tăi, să „intre” în poveste. Să trăiască povestea ca şi cum ar fi a lui.

Să te însoţească în călătoria imaginară şi să înfrunte împreună cu tine toate obstacolele şi încercările pe care i le pui în cale.

Este însă teribil de complicat. Nu ştiu cum se numeşte ceea ce trebuie să ai – fler, intuiţie sau pur şi simplu gândire magică. Am constatat în cariera mea, nu doar că succesul la public este singurul lucru care contează, dar este şi singurul lucru care motivează, care inspiră, care aprinde creativitatea , generează producţii mai bune şi performanţe actoriceşti memorabile.

În cinema e simplu. Dacă sălile sunt pline, filmul stă în cinema. În teatru e şi mai simplu. O sală plină îi face de obicei pe actori să joace incomparabil mai bine, îi încarcă cu „energie” şi încredere.

Chiar dacă „măsurarea” audienţei şi a succesului este o chestiune extrem de relativă şi aproximativă, atunci când succesul e pus la îndoială, când numerele de audienţă par nesatisfăcătoare, autorii (scenariştii, regizorii, actorii, producătorii, echipa) trăiesc într-o permanentă nesiguranţă, într-o perpetuă panică creativă.

Pentru că au impresia că „nu ştiu” ce vrea publicul. Şi asta chiar dacă dedicaţia lor e totală, chiar dacă sunt profesionişti remarcabili, şi au muncit până la epuizare în realizarea acelui „produs”.

Paginademedia.ro: Compania de teatru pe care ai infiintat-o – Wondertheatre – e „specializata” in comedii. De ce aceasta alegere atat de specifica?

Andrei Boncea: Împreună cu un grup de prieteni apropiaţi am creat în urmă cu doi ani o companie independentă de teatru. I-am spus WonderTheatre pentru că asta am vrut să creăm de la început în spectacolele noastre.

Cred ca publicul are nevoie de comedie, şi mă refer aici la publicul obişnuit, care vrea divertisment, nu neapărat la publicul pretenţios de teatru care caută un act artistic deosebit.

Există o nevoie evidentă pentru producţii de calitate, pentru texte moderne, care au succes pe marile scene ale lumii, în Paris, pe West End în Londra şi pe Broadway.

Am început cu o comedie franţuzească excepţională, „Prenumele” /Le Prenom, de Alexandre de la Patelliere şi Matthieu Dellaporte. Culmea, am văzut-o prima data ca ecranizare. A fost hitul de box office in 2009 în Franţa, o comedie care se petrece aproape integral într-o sufragerie. Însă care are un text foarte, foarte bun.

Nu e de mirare că acum la 2 ani de când am lansat acest spectacol am călătorit cu el în toată ţara şi am avut aproape 100 de reprezentaţii. M-am aruncat în această aventură cu regizorul Răzvan Săvescu şi cu prietenii şi partenerii mei Alex Tomulescu, Manos Damanakis şi Claudia Stavrositu.

Am început de la zero şi în mai puţin de doi ani am reuşit să avem un repertoriu. A urmat „Panică la Operă”, „Cina de Adio”, „Swing”, şi un spectacol mai puţin obişnuit, „Sub Pragul de Sus”, cu Răzvan Vasilescu.

De curând am pus în scenă împreună cu prietenii noştri de la Grand Cinema and More poate cel mai complicat spectacol al nostru, The Play That Goes Wrong/ Cum să Distrugi o Piesă, o comedie fenomenală cu un grup de tineri actori extrem de talentaţi, în regia lui George Dogaru, un adevărat tur de forţă şi efecte neaşteptate de scenă pe un text incredibil. Sunt extrem de onorat că jucăm o piesă care umple încă sălile pe West End şi Broadway.

Paginademedia.ro: Filmul The Wanderers a luat deja mai multe premii. Ce crezi că a contat? Subiectul, legat de Transilvania, mereu la modă?

Andrei Boncea: Cred că prietenului meu, regizorului Dragoş Buliga i se datorează în primul rând aceste premii.

Dragoş a avut un curaj nebun să debuteze pe marele ecran nu cu o comedie populară, nu cu un film realist din noul val românesc, ci cu un horror.

Talentul, tenacitatea, dedicaţia lui admirabilă, precizia şi coregrafia vizuală cu care pregăteşte fiecare scenă şi fiecare cadru, şi mai ales implicarea totală a echipei noastre extraordinare de la Frame Film, pe care Dragoş a format-o în timp, pe platourile din Fierbinţi. Toate acestea au „contat”.

În al doilea rând, interpretării absolut hipnotice a lui Armand Assante.

Nu ştiu dacă subiectul legat de Transilvania a avut vreun merit. Cu siguranţă de la asta am plecat când am gândit acest film. Şi ne-am propus, desigur, să ajungem cu filmul în festivalurile de gen din lume, însă nu ne-am aşteptat niciodată să avem reacţii atât de bune şi să luăm premii.

Poate că Transilvania a contat pentru că este pentru prima dată când se vede într-un film de gen atât de frumoasă, atât de spectaculoasă, fabuloasă, înfricoşătoare, misterioasă.

Imaginea excepţională semnată de Şerban Ionescu, şi el la debut în lung metraj, este cu siguranţă unul din atuurile incontestabile ale filmului.

FOTO. Octav Gheorghe (scenarist The Wanderers), Dragoş Buliga (regizor) şi Andrei Boncea (producător):

Paginademedia.ro: Care a fost cea mai mare provocare legata de acest film din perspectiva producţiei?

Andrei Boncea: Ştiam de la început că încercăm să abordăm un gen foarte pretenţios care cere un anumit tip de „craft” destul de greu de găsit în România. În mod paradoxal, în cariera mea de producător pentru filme străine produse în România am fost implicat in multe producţii de acest gen, de la filme „low-budget” cu regizori total necunoscuţi până la filme cu bugete serioase regizate de Joel Schumacher sau Alexandre Aja.

Primul meu film produs în Buftea acum 18 ani a fost un film horror. În urmă cu 14 ani am co-produs un film horror franţuzesc, Haute Tension, al regizorului Alexandre Aja, un film care a devenit între timp un film cult, considerat unul din cele mai bune filme horror din toate timpurile în Franţa, şi l-a propulsat pe Alexandre Aja la Hollywood.

Am învăţat foarte multe în această perioadă.

Multă lume asociază tipul acesta de filme cu ceea ce se numeşte producţii de serie „B”

Andrei Boncea: Multă lume asociază tipul acesta de filme cu ceea ce se numeşte producţii de serie „B”, cu bugete mici, decoruri modeste, scenarii ridicole ,actori anonimi, interpretări de prost gust. Şi, într-adevăr, marea majoritate a filmelor de gen sunt mediocre. Însă printre ele găsim şi capodopere şi regizori geniali.

Toate aceste filme, bune sau proaste, au nevoie de „craft”, de experienţă. De un meşteşug special. Nu există neapărat o reţetă, dar frica, suspansul, atmosfera şi mai ales misterul nu pot fi create dacă nu ai elementele potrivite de limbaj cinematografic. Sunt apoi instrumentele „practice”, machiajul special, efectele speciale, efectele vizuale create pe computer, cascadele, care au nevoie de profesionişti cu multă experienţă.

Cred însă că cea mai mare provocare a fost chiar drumul de la o simplă idee la un film românesc în limba engleză finanţat integral de investitori privaţi. Meritul incontestabil îi revine prietenului meu, Cătălin Căţoiu, care a fost sufletul şi motorul acestui proiect. El, împreună cu Ovidiu Zegheru au atras în proiect un grup de investitori entuziaşti care au riscat enorm cu noi şi au făcut posibil acest film. Lor li se datorează totul.

Am plecat de la o idee simplă. Un film cu vampiri care se întâmpla în Transilvania, în sine clişeul cel mai faimos în toată istoria filmului.

Căutând un punct de plecare am realizat ca, evident, Bram Stoker nu a fost niciodată în Transilvania, iar legenda lui Dracula s-a născut probabil în timp ce era intr-o călătorie în America ca asistent al unui mare actor dramatic al timpului, Henry Irving.

Stoker s-a inspirat din sursele istorice despre Vlad Dracul, după cum ştie toată lumea, din nenumăratele scrieri despre vampiri ale secolului 19, dar şi din experienţa lui personală în timpul celebrei „New England vampire panic”, când o epidemie de tuberculoză şi ignoranţa vremurilor a creat o adevărată isterie în masă în toate jurnalele epocii.

Cazul tinerei Mercy Brown este unul dintre cele mai bine documentate si renumite cazuri de presupus vampirism din America.

Povestea tristă a unei familii distruse de tuberculoza şi tragedia unui tată deznădăjduit care a ajuns sa-si mutileze copila după moarte pentru că a crezut că a fost posedată de un spirit rău ne-a inspirat să spunem povestea unui jurnalist şi a unui „vânător de spirite” care caută astăzi legăturile cu o poveste asemănătoare undeva în inima Transilvaniei.

Am vrut să scriem o poveste autentică, originală, cu un twist surprinzător.

Am lucrat la început la concept cu prietenul meu Laurenţiu Rusescu, cu care am filmat şi un prim trailer cu care am încercat să convingem nişte investitori.

Totul s-a legat însă în momentul în care Octav Gheorghe s-a alăturat proiectului. Octav a scris un scenariu captivant, neaşteptat, cu mult umor care a cucerit pe toată lumea.

Paginademedia.ro: Cum ai ajuns la Armand Assante în rol principal?

Andrei Boncea: Armand a citit prima versiune a scenariului lui Octav şi a spus imediat da. La fel s-a întâmplat şi acum 10 ani când am făcut California Dreamin’. Armand a fost cucerit de scenariu nu neapărat de mine.

Şi acum ca şi atunci era vorba tot de un regizor debutant, însă a avut încredere în mine.

Armand este un actor extrem de generos şi un profesionist desăvârşit. O simplă conversaţie îl poate convinge dacă îi răspunzi la întrebările esenţiale despre poveste, personaje şi stilul în care vrei să faci filmul.

Pentru un actor cu mare experienţă în teatru, care a lucrat cu Koncealovski şi Ridley Scott, care l-a interpretat pe Ulise, Gotti, Napoleon şi Căpitanul Jones în filmul regretatului Cristian Nemescu, ideea de a interpreta un „vânător de spirite” a părut o provocare cel puţin interesantă.

Şi evident că a venit în primul rând din plăcere să facă acest film cu noi, pentru că nu ne-am fi permis să îl recompensăm cu onorariul pe care îl ia de obicei pentru un film.

Citeşte şi prima parte a interviului cu Andrei Boncea: Despre producţiile TV: Lipseşte curajul, lipseşte inovaţia. De ce a prins Las Fierbinţi şi mai puţin Atletico Textila. Prea puţină răbdare şi atenţie din partea managementului posturilor comerciale