iCEE.fest a lansat azi, în premieră, un program de burse pentru elevii si studenţii pasionaţi de tehnologie si Internet, dar care au posibilităţi materiale reduse, precum si o aplicaţie pentru telefonul mobil în care cei interesaţi pot viziona gratuit toate înregistrările ediţiei 2017.
iCEE.fest, festivalul care aduce la Bucuresti în doar două săptămâni giganţii Internetului si experţi în digital si tehnologie din întreaga lume – detalii despre ediţia 2018, aici - , a anunţat astăzi un program dedicat elevilor si studenţilor cu posibilităţi materiale reduse dar care îsi doresc să înveţe cele mai noi tendinţe din domeniu.“În fiecare an primim mesaje de genul: "Copilul meu ar vrea să vină la festival, există si sistem de plată în rate?" sau "Salariul meu este 300 de euro dar as vrea să o ajut pe fiica mea să participe". 50% discount pentru elevi si studenţi nu e suficient, încă, în România de azi. Acesta e motivul pentru care, anul acesta, am decis să facem ceva”, a explicat, într-o postare pe Facebook, fondatorul iCEE.fest, Dragos Stanca.
Cum poţi primi sau oferi o bursă iCEE.fest?
Programul funcţionează astfel: pe pagina dedicată proiectului – care se poate accesa aici – sunt asteptate propuneri de cazuri speciale (elevi si studenţi cu posibilităţi materiale reduse, cu merite deosebite) care merită să participe la festival – sunt acceptate si auto-propuneri.
Echipa iCEE.fest va propune partenerilor actuali si/sau celor care se vor înscrie în program sponsorizarea unui număr de bilete cu preţ redus - elevii si studenţii beneficiază deja de reduceri de 50% - si, astfel, în limita locurilor disponibile, circa 300 de tineri cu posibilităţi materiale reduse vor avea şansa să participle la evenimentele din cadrul festivalului.
În cazul în care numărul cazurilor propuse care se vor califica la program va depăşi capacitatea maximă posibilă, criteriul de departajare va fi cel cronologic – în funcţie de momentul înscrierii.
În plus, toţi elevii si studenţii care vor îndeplini criteriile necesare vor beneficia de vouchere cu ajutorul cărora vor avea acces gratuit, după festival, în platforma iCEE.academy (unde vor fi disponibile prezentările din cadrul festivalului).
Prezentările din anii trecuţi, disponibile acum în noua aplicaţie iCEE.fest
Tot azi, organizatorii au lansat o nouă aplicaţie pentru smartphone, care se poate descărca de aici
Aplicaţia are si o zonă care nu necesită achiziţia unui bilet, ci doar crearea unui cont de utilizator care dă acces si la arhiva cu prezentări de la ediţiile iCEE.fest din anii trecuţi.
Interactive Central and Eastern Europe Festival – pe scurt, iCEE.fest – se desfăsoară la Bucureşti pe 14 si 15 iunie. Lista biletelor disponibile este aici.
Festivalul este organizat în parteneriat cu Orange si are printre susţinători BCR, Nissan, Kaufland, mPlatform, VTex, ENEL, Medlife, Freewheel /Comcast, Nescafe Dolce Gusto, Coca-Cola si alţi parteneri.
Autor: Andreea Iordache andreea.iordachepaginademedia.ro
Comentarii