VLOG NEWS. Deliric şi Romania, într-un vlog Telekom. Romania din ...Statele Unite ale Americii. Telekom a lansat un nou “episod” din campania #netliberare, sub formă de vlog. Cu hip hoper-ul Deliric în centru. Hip-hoper care a mers într-o mică aşezare din Statele Unite, numită Romania.
Conceptul vlogului a plecat de la sloganul Telekom: “#netliberarea României”. Astfel, ideea lor a devenit: "Niciun român lăsat în urmă".
Ce a făcut mai exact Deliric?
Compania de telefonie l-a provocat pe să meargă într-un sătuc din Statele Unite numit Romania, pentru a duce mesajul campaniei şi locuitorilor de acolo.
El a vorbit cu câţiva dintre oamenii pe care i-a întâlnit pe stradă. I-a întrebat dacă au idee de unde vine numele localităţii în care locuiesc şi cum procedează cu privire la conexiunea pentru internet.
Cei mai mulţi au răspuns că nu ştiu de unde provine denumirea satului lor, dar au menţionat că s-a format în jurul unei exploatări miniere de cărbune. Unii dintre localnici au spus că şi ei lucrează pentru o companie care extrage cărbune în zonă.
Legătura cu România?
Niciuna! Satul poartă numele unui industriaş foarte bogat care a trăit la sfârşitul secolului al XIX-lea, pe nume Philip Roman. De aici şi Romania
Aşezarea Romania a fost ridicată în jurul anului 1885 datorită exploatării miniere din zona. În trecut, în Romania locuiau cei care munceau pentru el în mină.
Clipul este unul aniversar, menit să marcheze un an de la lansarea campaniei #netliberare, dar şi un an de colaborare cu Deliric. Cântăreţul de hip-hop a dat vocea primelor spoturi din campania Telekom.
Mai multe despre strategia campaniei #netliberare dintr-un interviu cu Ruxandra Rău, director brand & communication strategy, Telekom pentru Paginademedia.ro:
-
STRATEGII. Totul despre campania NetLiberare (1). Reclamele care au schimbat radical un brand într-un an
-
STRATEGII. Totul despre campania NetLiberare (2). Povestea din spatele campaniei de relansare Telekom
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
Comentarii