Pro TV a devoalat în finala Românii au talent noul anterenor al show-ului Vocea României. Prima schimbare este artista Irina Rimes (26 de ani), care a şi avut un moment muzical în cadrul show-ului de talente.
Reprzentanţii Pro TV nu au menţionat însă pe cine va înlocui Irina Rimes.
Juriul Vocea României a fost format în ultimul sezon din Tudor Chirilă, Smiley, Loredana şi Adi Despot.
Irina Rimes: „Vocea României este ceva ce mi-am dorit dintotdeauna să fac, este ca un vis împlinit. Mi-am dorit de atâtea ori să strig în gura mare cât de importantă este emoţia, cât de important este mesajul, importanţa de a transmite ce cânţi. Aceasta este cheia către sufletul omului. Vocea este aceea care te atinge, care te face să tresari, indiferent că e o piesă veselă sau una tristă. Eu asta ştiu să fac, asta vreau să-i învăţ pe concurenţii din echipa mea sa facă. Sunt gata să mă implic 120% în tot ce va însemna progresul lor în acest show. Vreau să adun în echipa mea oameni talentaţi, care să fie deschişi să încerce şi ceva nou. Nou pentru ei, dar şi pentru noi. Va fi un sezon productiv, cu multă ambiţie şi determinare. Eu vin cu o tonă de entuziasm şi poftă de muncă şi vreau să o împărtăşesc cu toată lumea.”.
Originară din Republica Moldova, Irina Rimes a devenit cunoscută în ţara ei natală după ce a participat într-un show de talente (Fabrica de staruri).
Irina Rimes scrie versuri, compune şi de-a lungul timpului a colaborat cu mai mulţi cântăreţi români ale căror hit-uri precum Cum ar fi – INNA, Ieri erai – Raluka, Dor de tine – Antonia, Poartă-mă – Alina Eremia sau Sunt puternică – Andra poartă semnătura ei.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii
Daca mergea la Antena sigur ii gaseau o emisiune si ei, poate la X Factor/Next Star. ;)
Totusi sa iasa Loredana si sa intre Irina Rimes e dovada de neputinta. Cand pui langa Smiley (sute de piese compuse, albume, concerte, 10 ani de cariera etc), Chirila (zeci de ani de cariera, multe albume si piese la activ, mii de concerte etc) pe Irina Rimes (1 album, 2 ani de activitate si cateva piese compuse pentru Alina Eremia!!!) e clar ca nu poti mai mult.
Din pacate, ProTV-ul continua cu succes strategia de a distruge proiectele ramase de pe vremea lui Sarbu care functionau foarte bine fara a pune nimic notabil in loc (a se vedea hit-uri ca Sunt celebru, Dansez, Supravietuitorul si lista poate continua)...
Pentru ea am să mă uit din nou la Vocea.Ro