Eşecul României la Eurovision 2018, când trupa The Humans n-a reuşit să ajungă în finală, a fost subiect de discuţie în deschiderea şedinţei Consiliului de Administraţie (CA) al TVR, care a avut loc săptămâna trecută.
Show-ul trupei româneşti n-a fost „la nivelul unei competiţii internaţionale”, „TVR nu a reacţionat corespunzător acuzând exclusiv defecţiunile sistemului de vot”, „în urma rezultatului slab obţinut de delegaţia României, s-ar impune unele demisii”, au fost observaţiile unora dintre membrii Consiliului de Admnistraţie.
De teamă ca documentele să nu mai ajungă în presă, informarea a fost făcută verbal. Paginademedia.ro a obţinut însă câteva dintre punctele de vedere ale membrilor CA ai TVR, pe care le prezentăm în continuare:
- în evaluarea evenimentului, trebuie să pornim de la evidenţa că acesta nu a fost un succes, iar TVR, ca instituţie publică, nu a reacţionat corespunzător acuzând exclusiv defecţiunile sistemului de vot, au considerat unii dintre membrii CA;
- în urma rezultatului slab obţinut de delegaţia României, s-ar impune unele demisii şi/sau luarea unor măsuri de sancţionare, inclusiv pentru ca acest fenomen să nu se repete pe viitor, au apreciat o parte dintre membrii CA;
- în viitor, este necesară definirea clară a responsabilităţilor asumate de fiecare membru al echipei de proiect, pentru o analiză pertinentă a rezultatelor.
- show-ul prezentat pe scena de la Lisabona - ideea, coregrafia şi costumele - nu s-a ridicat la nivelul unei competiţii internaţionale;
- personalul extern implicat în realizarea show-ului de la Lisabona să nu mai fie cooptat în ediţii viitoare ale Eurovision, au solicitat membri ai CA;
- o parte dintre membrii CA au formulat ideea că în echipa de management ar trebui inclus un regizor artistic, care ar putea fi adus şi din afara televiziunii;
- chiar dacă se putea mai bine, piesa a fost aleasă de publicul din România, reprezentând opţiunea artistică a telespectatorilor, a subliniat unul dintre membrii CA.
- pentru a realiza un show de calitate, este nevoie de o bună strategie şi de investiţii consistente, având în vedere că unele ţări au cheltuit, la alte ediţii, chiar şi 1 milion de euro pentru prestaţia de la Eurovision, au subliniat alţi membri ai CA;
- un raport final, care să cuprindă toate capitolele de cheltuieli şi venituri va fi prezentat Consiliului de Administraţie de îndată ce dosarul financiar al proiectului va fi încheiat. Unii membrii ai CA au solicitat ca discuţiile din şedinţa următoare să se finalizeze cu un vot, iar CA să aibă o comunicare instituţională pe această temă;
- De asemenea, s-a concluzionat că se impune o analiză – financiară şi de conţinut - înainte de elabora şi aproba o strategie pentru următoarea ediţie.
Reamintim că trupa Humans care a reprezentat România la Eurovision cu piesa „Goodbye” a ratat calificarea în finala Eurovision 2018. Imediat după eşec, TVR a acuzat că ar fi fost probleme cu sistemul de vot în ţările cu mari comunităţi de români, după cum Paginademedia.ro a relatat AICI.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii