Skip to main content

DATABASE. Cum fac românii cumpărături vara pe online?

 
Sursa foto: Hepta
Sursa foto: Hepta

Paginademedia DATABASE. Ce se cumpără vara, pe online? Cam cât se cheltuieşte, în medie, pe un coş de cumpărături? Cine sunt clienţii? Cum se adaptează magazinele online în sezonul cald, unul cu un consum mai mic pe produse şi mai mare pe vacanţe?

Publicitate

Câteva răspunsuri într-un studiu realizat de agenţia de performance marketing Champaigns, care are în portofoliu magazine online precum TGH Fashion, Kalapod, Condur by Alexandru, Biensavvy şi ZorileStore.

Concluziile, în continuare:

Nişa fashion&ifestyle, cu 30% sub iarnă. Magazinele compensează cu reduceri

Sezonul cald presupune noi provocări pentru retailerii din zona de fashion şi lifestyle, pe fondul apetitului crescut al consumatorilor pentru călătorii şi diminuarea interesului pentru îmbrăcăminte şi accesorii.

În timpul verii, vânzările pe nişa de fashion & lifestyle tind să scadă cu 25-30%, dat fiind faptul că românii preferă să investească în vacanţe. Pentru a preveni această diminuare a volumului de vânzări, magazinele online vin cu reduceri semnificative şi campanii lansate încă din primele zile de vară.

Analiza Champaigns arată că o parte din magazinele online de pe această nişă mizează pe o diversificare a gamei de produse în sezonul cald, pentru a menţine interesul consumatorilor.

Efectele eforturilor de adaptare la comportamentul consumatorilor se văd: deşi vânzările scad comparativ cu sezonul rece, se remarcă o creştere de până la 50% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

În top, articole de sezon: rochii, sandale, espadrile şi papuci

În această perioadă, în topul preferinţelor din coşul de cumpărături al românilor se află rochiile, sandalele, espadrilele şi papucii.

Liderii cumpărăturilor online sunt femeile cu vârste curprinse între 30-50 de ani.

Valoarea coşului de cumpărături este estimată la 250 de lei.

Se comandă mult de pe telefon

Cea mai mare creştere este remarcată la nivelul comenzilor venite de pe dispozitivele mobile. Dacă în primăvară, 85% din comenzile clienţilor din portofoliul Champaigns au venit de pe mobil, în luna iunie un client al agenţiei a atins performanţa de 94% comenzi efectuate astfel.

Creşterea se află în linie cu trendul global de expansiune a industriei de e-Commerce şi cu gradul tot mai ridicat de accesibilitate la noile tehnologii.

Campaniile pe Facebook şi Instagram dau rezultate

Campaniile pe Facebook sunt cele mai eficiente în această perioadă, spune Adelina Oprea, fondator al agenţiei Champaigns.

Adelina Oprea:

,,Pentru a face faţă acestei perioade în care entuziasmul pentru zona de fashion este diminuat, magazinele online ar trebui să se asigure că propun campanii de reduceri care să atragă interesul consumatorilor.

Campaniile pe Facebook sunt cele mai eficiente în această perioadă, pentru că ajung mult mai uşor la utilizatori. În plus, costul pe conversie este mai mic.

Şi Instagram devine un canal bun pentru fashion, atingând pragul de un milion de utilizatori în România, care sunt tot mai activi.

Am început să testăm funcţia de Tag Product, care generează din ce în ce mai mult trafic”.

Instrument pentru magazinele online

Agenţia Champaigns a dezvoltat un instrument in-house de raportare avansată a campaniilor pe Facebook, ce va fi lansat pentru public în cursul acestei luni. Este destinat magazinelor online şi analizează cele mai importante KPI-uri: Costuri vs Venit, CPA şi număr de comenzi.

Va fi disponibil gratuit şi va reprezenta un suport pentru specialiştii PPC şi oamenii de marketing care gestionează campanii de performance pe Facebook.

Ce este Paginademedia Database:

Pachetul Database este un instrument de promovare eficientă a seviciilor oferite de firme din comunicare, mass-media, publicitate, din zonele conexe, dar şi din alte câmpuri de activitate.

În secţiunea Database sunt prezentate detaliat serviciile companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament lunar. Este deschisă atât companiilor, cât şi free-lancerilor care doresc să îşi promoveze serviciile pe care le oferă.

Secţiunea Paginademedia Database este vizibilă în Home-Page, iar companiile prezente sunt afişate alternativ, la fiecare refresh al site-ului. Toate prezentările sunt listate în categoria Paginademedia Database.

Lista completă a companiilor din secţiunea Paginademedia Database, aici.

Autor: Advertorial publicitatepaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus