Netflix şi Shondaland, companie ce poartă numele producătoarei Shonda Rhimes, au anunţat primele proiecte care vor fi dezvoltate pentru platforma video on demand.
Shonda Rhimes se află în spatele unor titluri de succes precum “Grey’s Anatomy,” “Scandal,” “How to Get Away with Murder”, “Private Practice", “For The People” şi “Station 19”
„Ne-am dorit ca noul Shondaland să fie un loc în care să putem diversifica poveştile pe care le spunem, unde colegii noştri pot să evolua creativ, şi unde noi, ca echipă, să venim la birou plini de entuziasm”, a declarat Rhimes. „Ted, Cindy şi toată echipa Netflix sunt partenerii ideali pentru a face lucrurile să se întâmple. Acesta este Shondaland 2.0.”
Proiectele viitoare includ următoarele titluri (toate se află în lucru):
Un proiect Shonda Rhimes
Noul proiect este bazat pe un articol din New York Magazine - How Anna Delvey Tricked New York’s Party People, care este scris de Jessica Pressler. Manhattan îşi face o prietenă ca nimeni alta. Dar este ea o adevărată expresie a visului american sau este o simplă impostoare?
*Shonda Rhimes (EP) va fi creatoarea serialului.
Un proiect Bridgerton
Bazat pe seria scrisă de Julia Quinn, proiectul aduce în prim-plan poveşti din înalta societate a Londrei din secolul 19, văzute prin ochii celor din cunoscuta familie Bridgerton.
*Chris Van Dusen, producătorul serialului Scandal, va adapta şi produce serialul.
The Warmth of Other Suns
Bazat pe cartea cu acelaşi nume, scrisă de Isabel Wilkerson (câştigătoare a premului Pulitzer), serialul urmăreşte migraţia de zeci de ani a afro-americanilor care părăsesc Jim Crow South în căutarea unei vieţi mai bune, între anii 1916 şi 1970.
*Anna Deavere Smith - câştigătoarea medaliei National Humanities, a premiului MacArthur Genius Grant şi dubla câştigătoare a premiului Drama Desk - va fi producătorul executiv.
Pico & Sepulveda
Cu acţiunea stabilită în 1840, în Mexic, serialul urmăreşte finalul unei ere idilice, când forţele armate americane încearcă să îşi revendice zona.
*Scriitoarea Janet Leahy, câştigătoare a premiului Emmy, va fi producătorul executiv.
Reset: My Fight for Inclusion and Lasting Change
Netflix şi Shondaland au achiziţionat drepturile de imagine pentru memoriile lui Ellen Pao, în care autoarea povesteşte despre viaţă şi carieră, dar şi despre procesul pe care l-a intentat fostului ei angajator, eveniment care a fost intens mediatizat şi care a condus la mişcarea Time’s Up.
The Residence
Netflix şi Shondaland au câştigat drepturile de imagine pentru renumita carte de non-ficţiune scrisă de Kate Andersen Brower - The Residence: Inside the Private World of the White House. Cartea oferă informaţii reale din interiorul Casei Albe şi prezintă viaţa rezidenţilor într-una dintre cele mai renumite case din istorie.
Sunshine Scouts
În acest serial de comedie cu umor negru, nişte adolescente aflate într-o tabară sunt nevoite să îşi testeze abilităţile de supravieţuire, după ce scapă de un dezastru apocaliptic.
*Scriitoarea şi actriţa Jill Alexander (Co-EP) va crea acest serial.
Hot Chocolate Nutcracker
Un documentar este despre culisele spectacolului de balet realizat de Debbie Allen Dance Academy, o reinterpretare a Spărgătorului de Nuci, care aduce povestea clasică în era contemporană, cu ajutorul unei distribuţii de toate vârstele.
*Oliver Bokelberg (DP/Director Scandal) va fi directorul de imagine şi producătorul documentarului.
Trimite un comentariu