SHARED NEWS. Cel mai distribuit text de pe site-urile de ştiri, în weekend, pe Facebook, vine de pe Digi24. În respectivul material, actorul Marius Manole vorbeşte despre campania cetăţenească „Fără penali în funcţii publice".
Manole a vorbit din postura de invitat al emisiunii În faţa ta, realizată de Florin Negruţiu şi Claudiu Pândaru. A discutat despre semnatarii campaniei, despre contextul politic în care România se află, despre un eventual referendum şi despre cum "e bine să ne facem auziţi".
Acesta a declarat printre altele că:
„Cei mai mulţi dintre semnatarii campaniei Fără penali în funcţii publice sunt, paradoxal, nu tinerii, ci oameni trecuţi de 60 de ani, care spun că ei vor să schimbe ţara."
De asemenea, Marius Manole a spus şi că „activismul" nu ar trebui să îi afecteze meseria, că actorii au tot dreptul să iasă în stradă pentru plătesc taxe şi impozite:
„Noi, actorii, suntem pe scenă cât suntem, dar apoi avem dreptul să coborâm în stradă, pentru că şi noi, la rândul nostru, suntem plătitori de taxe, oameni cu probleme, pe care statul, câteodată, îi încurcă, ba chiar îi şi buleversează foarte rău.
Şi-atunci am ales să coborâm în stradă, eu nedându-mi seama că actorii au o voce atât de puternică, dar dacă avem vocea asta, e bine să ne facem auziţi"
Materialul a adunat aproximativ 4.100 de distribuiri şi aprecieri, potrivit unei monitorizări Facebrands pentru Paginademedia.ro.
Următoarea ştire populară din social media zilelor trecute a fost publicată de Adevărul. Despre cum "angajaţii de la Drumurile Naţionale i-au trimis unei femei, prin colet, gunoiul aruncat pe marginea unei şosele."
„Angajaţii Secţiei Drumurilor Naţionale au ridicat gunoiul în care au găsit şi câteva facturi pe numele făptaşei. Aceştia au pus gunoiul într-un colet şi l-au trimis pe adresa femeii."
Cele mai distribuite materiale din blogosferă, ieri, potrivit unei monitorizări Facebrands PRO pentru Paginademedia.ro.
Menţiune importană: Topul include, cumulat, numărul de like-uri şi de share-uri.
1. digi24.ro, “Marius Manole dezvăluie cea mai mare surpriză a campaniei „Fără penali”
- 4.109 like-uri & share-uri;
2. adevarul.ro, “Angajaţii de la Drumurile Naţionale i-au trimis unei femei, prin colet, gunoiul aruncat pe marginea unei şosele”, de Alin Ion
- 2.757 like-uri & share-uri;
3. digi24.ro, “Gafe tot mai grave ale premierului Dăncilă. Ce urmări ar putea avea acestea, în opinia analiştilor”
- 2.224 like-uri & share-uri;
- 1.038 like-uri & share-uri;
5. hotnews.ro, “Directorul Casei de Sănătate Bacău, spor "de vătămare" de 2.200 de lei brut pentru munca în faţa calculatorului”
- 819 like-uri & share-uri.
Comentarii
Ma cam indoiesc, stimate domnule Manole, ca pensionarii doresc sa schimbe tara.