DATABASE. O nouă ediţie Appletone by Strongbow s-a desfăşurat, în acest weekend, pe malul lacului Străuleşti. Au fost peste 10.000 de participanţi, la un festival care a inclus concerte live, dar şi activităţi sportive şi spaţii special amenajate pentru relaxare.
Printre cei care au venit la festivalul cidrului: Sore, Vladimir Drăghia, Maurice Munteanu, Alina Eremia, Liviu Teodorescu, Dorotheea Petre, Sânziana Negru, Andreea Vasile, Fabulous Muses, Hypno, Roxana Voloseniuc, Sorina Fredholm sau Mihaela Glăvan.
Înainte de alte detalii despre eveniment, câteva imagini:
GALERIE FOTO. Festivalul Appletone:
Dacă în trecut festivalurile erau dedicate exclusiv muzicii, în prezent, acestea au devenit adevărate oportunităţi pentu a încerca noi experienţe. Acest lucru s-a putut vedea şi la Appletone, unde invitaţii au încercat diverse activităţi în aer liber precum Stand Up Paddle, pe lacul Străuleşti, iar pasionaţii de aventură, s-au putut da cu tiroliana, la cornerul Old Mout.
Andreea Vasile, actriţă:
“M-am bucurat foarte mult când am auzit că voi avea ocazia să îi ascult pe cei de la The Noissettes dar şi pe Jessie Ware, care este una dintre cântăreţele mele preferate. Am găsit o super atmosferă de festival, fiind un bun prilej de a mă distra împreună cu prietenii mei. Appletone a fost una dintre cele mai cool petreceri din acest an”.
Pe cele două scene ale festivalului, Main Stage & Water Stage, au urcat artiştii internaţionali Jessie Ware, The Noisettes, Waldeck dar şi artişti din scena autohtonă ca Petra Acker, DJ Iorga, DJ Vasile şi K-lu. Ritmurile de funk, jazz, swing, house şi indie-rock ale artiştilor au creat mixul perfect. În funcţie de preferinţe, invitaţii au mers de la o scenă la alta pentru a asculta muzica preferată, în timp ce savurau un pahar de cidru răcoritor.
Warm-up-ul a fost susţinut de Petra Acker (main stage) în timp ce la scena de pe apă, într-o atmosferă relaxantă, pe malul lacului, încă de la orele prânzului au început să pună muzică, rând pe rând, DJ Iorga, DJ Vasile şi K-lu.
Cuantune, Waldeck şi The Noisettes au creat atmosfera perfectă pentru o zi de festival în aer liber pe timp de vară, iar momentul când Jessie Ware a urcat pe scenă împreună cu trupa ei, a fost unul cu adevărat special, fanii cântând fiecare vers alături de artistă.
De la eveniment nu au lipsit merele, iar participanţii la Appletone, au avut ocazia să afle cum se produce cidrul, pas cu pas, de la culesul fructelor până la îmbuteliere şi degustare, în zona special amenajata “Fabrica de Cidru”. Astfel, participanţi au văzut cum se fabrică cidrul ca apoi să se bucure de el, fiind perfect cu gheaţă, pentru o zi de vară caniculară.
Despre Appletone, festivalul cidrului:
Festivalul cidrului, iniţiat sub umbrela Recolta Urbană, marchează startul recoltei de mere şi aduce experienţă Urban by Nature în mijlocul oraşului.
Recolta Urbană este platforma prin care Strongbow anunţă începerea sezonului de cules de mere într-un mod inedit şi urban. Vedeta campaniei este mărul, ingredientul care stă la baza cidrului - băutura autentică ce a cucerit consumatorii români atunci când brandul Strongbow a fost lansat pe piaţă şi a pus bazele a ceea ce urma să devină categoria de cidru în România, alături de branduri precum Old Mout, Cidru Mândru, Blind Pig sau Stassen.
Pornit acum câţiva ani ca petrecerea care marchează momentul recoltei merelor, Appletone a crescut de la an la an, reuşind să aducă în Bucureşti atmosfera unui adevărat festival în aer liber, cu artişti internaţionali cunoscuţi, oferind totodată o nouă experienţă bucureştenilor prin activităţile variate din cadrul evenimentului.
Ce este Paginademedia Database:
Pachetul Database este un instrument de promovare eficientă a serviciilor oferite de firme din comunicare, mass-media, publicitate, din zonele conexe, dar şi din alte câmpuri de activitate.
În secţiunea Database sunt prezentate detaliat serviciile companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament lunar. Este deschisă atât companiilor, cât şi free-lancerilor care doresc să îşi promoveze serviciile pe care le oferă.
Secţiunea Paginademedia Database este vizibilă în Home-Page, iar companiile prezente sunt afişate alternativ, la fiecare refresh al site-ului. Toate prezentările sunt listate în categoria Paginademedia Database.
Lista completă a companiilor din secţiunea Paginademedia Database, aici.
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Trimite un comentariu