EXCLUSIV. Întoarcere în juriul Românii au talent. "Juratul cel rău" îşi reia locul la Românii au talent, după opt ani de când "s-a aşzat" prima dată pe banca juriului.
Potrivit informaţiilor Paginademedia.ro, dansatorul Mihai Petre va reveni în juriul emisiunii Românii au talent, unde a fost prezent în primele sezoane ale show-ului.
Mihai Petre revine în show după plecarea Mihaelei Rădulescu, care a anunţat că a luat decizia de a părăsi show-ul "din motive personale".
Contactaţi de Paginademedia.ro, oficialii Pro TV nu au comentat informaţia. La rândul lui, nici Mihai Petre nu a comentat informaţiile Paginademedia.ro.
Dans, Românii au talent, iar dans, iar Românii au talent
Mihai Petre s-a remarcat ca jurat al emisiunii Dansez pentru tine, de pe Pro TV. Show-ul a avut 14 sezoane la Pro TV (ultimul, în 2013). Mihai Petre a fost în prima variantă de juriu a emisiunii Românii au talent, alături de Andi Moisescu şi de Andra, în urmă cu opt ani.
În urmă cu patru ani, după plecarea producătoarei Mona Segall la Antena 1, Mihai Petre a trecut şi el la postul Intact. Tot ca jurat, la emisiunea Dancing with the stars - Dansează printre stele, de la Antena 1. Show-ul prezentat de Horia Brenciu a avut un singur sezon.
A urmat o altă emisiune de dans, în 2017, care a marcat reîntoarcerea lui Mihai Petre la Pro TV: Uite cine dansează. Mihai Petre a fost coleg la banca juraţilor cu Florin Călinescu, Gigi Căciuleanu şi Andreea Marin. Emisiunea, prezentată de Mihaela Rădulescu, a avut doar un sezon la Pro TV.
Citeşte şi:
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Comentarii
De exemplu, marian, cand Mihai Petre a plecat la Antena a inceput sa-l jigneasca facandu-l "CARICATURA" si "PAPAGAL".
https://www.paginademedia.ro/2015/09/de-la-dans-la-animale-beatrice-rancea-si-mihai-petre-fosti-jurati-la-dansez-pentru-tine-se-reintalnesc-in-juriul-ham-talent-care-este-componenta-juriului#comentarii
Acum, ca a revenit la Pro, este cel mai bun jurat :)
Petre... La RAT 3 barbati?! Eu tot sper sa ramana Calinescu (e singura emisiune pe care Carcotasii o preiau aproape integral la comentariile lui Calinescu si o numesc cea mai buna emisiune, potentata de prezenta lui...ii vreau pe Loredana Andi Calinescu si Petre va rooog.. Nu Andra!!!