Te cunosc de undeva, de pe Antena 1, revine luna viitoare, cu schimbări în juriu. Noul sezon al emisiunii începe sâmbăta, 8 septembrie, de la ora 20:00.
Potrivit reprezentanţiilor postului de televiziune, Andrei Aradits nu va mai fi juratul emisiunii. Locul său va fi luat de actorul Cristi Iacob. Acesta îi va pregăti pe concurenţii noului sezon pe partea de actorie.
CITESTE SI: Andrei Aradits, după o colaborare de mai mulţi ani cu Antena 1, trece la serialul Pro
Astfel, juriului show-ului, ajuns la sezonului 13, este format din Cristi Iacob, Ozana Barabancea, Andreea Bălan şi Aurelian Temişan.
VEZI AICI Concurenţii Te cunosc de undeva 2018, sezonul 13
Cristi Iacob:
“Am fost luat prin surprindere de propunere, dar am zis: de ce nu? Cu cinci ani în urmă îmi luasem la revedere de la televiziune, preferând să mă dedic teatrului. Te cunosc de undeva! este un show cinstit, curat şi vizibil şi am acceptat propunerea fără să stau prea mult pe gânduri.
Nu-mi place suficienţa, nu-mi place nici lenea, de aceea va trebui ca ei să muncească. Nu plec la drum cu preconcepţii şi îi voi acorda fiecăruia şanse de sută la sută. De asemenea, îmi doresc ca ei să vadă în mine un prieten, nu un gâde.
Mi-e greu să critic oamenii. Dar o să le spun adevărul!”
Show-ul prezentat de Alina Puşcaş şi Cosmin Seleşi a lipsit din grila de primăvară (mai multe, AICI).
Cristi Iacob a jucat în numeroase piese de teatru, filme artistice şi scurt-metraje şi a obţinut mai multe premii. Printre acestea se numără cel mai bun actor în rol principal pentru interpretarea rolurilor Zanetto Veneţianul, Zanetto Marinarul şi Zanetto din Bergam, în spectacolul Trei gemeni veneţieni.
În prezent, face parte din trupa Teatrului Mic din Capitală.
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
Comentarii