VIDEO. Răzvan Ionescu: "Principalii vinovaţi nu sunt mogulii, ci şefii din presă. Redactorii-şefi şi publisherii trebuiau să-i înveţe pe patroni şi să încerce să-i convingă să facă lucrurile mai bine"

10 ANI. Răzvan Ionescu, publisher Recorder.ro, a vorbit într-un interviu acordar PaginademediaLIVE despre greşelile pe care le-a făcut presa în ultimii 10 ani, cine a fost de vină pentru declinul presei scrise, dar şi despre noii jucători în presa românească. Principala temă de discuţie: „păcatele” din presa scrisă şi principalii vinovaţi pentru declinul ei

„Consider că principalii vinovaţi nu sunt mogulii, ci executivii (...) Cred că publisherii au greşit pentru că nu au ştiut care este misiunea lor, aceea de a îngriji afacerea de presă. Nu au avut nicio viziune legată de distribuţie şi cât de mult va afecta situaţia din distribuţie, a spus Răzvan Ionescu.

Răzvan Ionescu a vorbit şi despre principala cauză a rupturii dintre redactori, publisheri, gazetari şi patronii marilor redacţii, vinovaţii găsindu-se printre toate categoriile şi pe toate treptele de ierarhie dintr-o redacţie.

Răzvan Ionescu: Redactorii-şefi şi publisherii trebuiau să-i înveţe pe patroni şi încerce să-i convingă să facă lucrurile mai bine. Dacă mă întrebi de gazetari, poate redactorii-şefi sunt de vină pentru că nu au ştiut să se bată pentru produsele lor, pentru viziunea lor şi pentru principiile lor.

VIDEO. Răzvan Ionescu, publisher Recorder.ro la PaginademediaLIVE

Interviul integral, în continuare aici:

Ce făceai acum 10 ani?

Acum 10 ani şi jumătate era redactor şef la Evenimentul Zilei, am plecat înaintea ta cu vreo 2-3 luni. După o perioada de câteva luni, inclusiv după un episod nefericit din cariera mea, am stat doar vreo 10 săptămâni la Cotidianul, în toamna lui 2008 am ajuns publisher la grupul Adevărul, chiar când începuse criza.

De ce consideri episodul de la Cotidianul un eşec?

Pentru că am stat doar 10 săptămâni, e mult de povestit. Au fost în bună măsură şi erori de ale mele, cât şi o eroare de atitudine faţă de proiectul respectiv. Din păcate, în grupul acela lucrurile nu au mai durat foarte mult, mă refer la grupul de presă scrisă. A rămas Caţavencii, care este un urmaş al Academiei Caţavencu.

Cum era atunci peisajul presei?

Dacă ne referim la presa scrisă şi la ziare, lucrurile arătau mult mai bine, din punct de vedere al tirajelor, al audienţei. N-aş spune că din cauza breslei jurnaliştilor lucrurile, inclusiv cei care vin din lumea ziarelor, arătau mai bine. Dacă astăzi nu arată bine, nici în 2008 nu arătau bine. Lumea citea ziare pentru că încă nu explodase internetul, abia începuse să se consume pe mobil. Cred că aveam prima generaţie de iPhone şi cam atât.

Erau sute de exemplate vândute, era şi perioada de ziare vândute împreună cu cărţi...

Evenimentul zilei avea atunci încă un tiraj de 65.000-70.000 de exemplare în medie, de luni până sâmbătă. Astăzi nici principalul tabloid Click! Nu are acest tiraj. Ce ziare au mai rămas, Evenimentul Zilei, Adevărul au rămas la 10.000 de exemplare. Cred că evenimentul au ajuns la 15.000 de exemplare abia după doi ani. E adevărat că şi criza a zguduit puţin piaţa, nici grupurile de presă nu au mai investit. Cred că în cea mai mare măsură, erorile făcute de redactorii şefi, de publisheri, a dus la căderea presei scrise în vremea aceea, şi aici mă refer şi la incapacitatea de a se adapta. Îmi amintesc că vorbeam în vara lui 2007 şi era deja destul de târziu, de integrare între online şi print. Prima integrare serioasă a unui ziar generalist făcută în România a fost în vara lui 2011 la ziarul Adevărul.

Presa scrisă a fost dărâmată de criză...

Presa a fost prinsă într-o stare foarte fragilă, stare în care a fost adusă de erorile publisherilor şi consider că principalii vinovaţi nu sunt mogulii, ci executivii. Generaţia noastră nu a fost mai bună din punct de vedere etic, faţă de oamenii dinainte de 2004.

Putem să punctăm greşelile care au avut loc în jurul tău sau pe care le-ai făcut?

Cred că publisherii au greşit pentru că nu au ştiut care este misiunea lor, aceea de a îngriji afacerea de presă. Nu au avut nicio viziune legată de distribuţie şi cât de mult va afecta situaţia din distribuţie. Nu au ştiut să facă faţă presiunii din publicitate, care s-a pervertit foarte mult. Ei şi-au lăsat patronii să nu respecte jurnalismul, nu au ştiut să aibă răbdare şi să înţeleagă afacerea.

Cine trebuia să-i inveţe?

Redactorii-şefi şi publisherii trebuiau să-i înveţe pe patroni şi încerce să-i convingă să facă lucrurile mai bine. Dacă mă întrebi de gazetari, poate redactorii şefi sunt de vină pentru că nu au ştiut să se bată pentru produsele lor, pentru viziunea lor şi pentru principiile lor. Eu nu am avut răbdare să vorbesc şi să explic conducerii de la Ringier. Cu frustrarea asta m-am blocat şi avut cum să explic. Şi redactorii şefi trebuie să se bată cu publisherii, dar să şi facă echipă cu ei. Eu mai mult mă plângeam şi mă lamentam. Pe de altă parte, ei nu au înteles despre ce era vorba.

Publicitarii unde au greşit?

Nu ai cu cine să lucrezi, nu vei avea un partener dacă tu nu înţelegi nevoia de echilibru din punct de vedere al costurilor, al cheltuielilor. Eroarea majora a fost făcută în zona de publishing. Atunci când ştii să explici principiile tale, de ce constă atât, ce forţe se află în spate şi ce nu poţi să faci pentru un partener, nici partenerul nu mai are ce să ofere. Şi încrederea se pierde vânzând advertoriale nemarcate pentru un partener la repezeală, cu o comunicare zero între vânzări şi editorial. Atunci când o faci sănătos, chiar cu riscul de a părea supărăcios, oamenii de marketing înţeleg, ceea ce arată că se poate.

Acum 10 ani erai publisher de presă mare, acum eşti publisher al unei publicaţii independente, incomparabil mai mică decât EVZ sau Adevărul. Ce e mai greu de făcut?

Din unele puncte de vedere aş spune că e mai greu să porneşti un proiect mic, să nu ai resursele unui grup mare, să nu ai istoria... ţin minte Adevărul cu salarii neplătite, în insolvenţă, exista totuşi o infrastructură, cu oameni veniţi de la Ringier, a fost foarte uşor să ieşim din perioada complicată, tocmai pentru că existau oameni care ştiau ce aveau de făcut, distribuţia funcţiona mai bine decât cea a competitorilor. Noi am pornit proiectul Recorder cu 2-3 jurnalişti, unul dintre ei era mai degrabă part-time, şi cu mine, cu tot ce ţinea de publishing, de vânzări.

Aş putea spune că e mult mai greu să porneşti un proiect aşa, dar am scăpat de toate lucrurile care te ţin la nivelul unei organizaţii. În primul rând, nu trebuie să stai de vorbă cu atâţia oameni, cu mogulii, cu patronii, nu trebuie să explici de ce nu e bine să faci anumite lucruri şi de ce e bine să stea deoparte şi doi, oamenii aceştia îşi pun alţi oameni cu care trebuie să lupţi, pentru că nu e vorba numai de incompetenţă. Eroarea asta au făcut-o şi cei de la Ringier, nu numai Burci şi Voiculescu.

Şi aceasta e o tendinţă în care jurnalişti cu experienţă s-au asociat în mici shop-uri editoriale pe care le dezvoltă. De unde această tendinţă?

Lucrurile arată mai bine tocmai pentru că ai scăpat de lucrurile pe care le-am menţionat dar şi pentru că există motivaţia. Du-te într-o redacţie mare, chiar şi în televiziuni şi apoi vezi cum arată lucrurile la Recorder. Nu toate lucrurile sunt minunate nici la Recorder, dar există o relaţie şi o bucurie pe care oamenii le-au pierdut în marile redacţii. Nu mai există acel entuziasm de altădată. Oamenii au plecat pentru că publicul apreciază tipul acesta de atitudine. Din anumite puncte de vedere, Recorder beneficiază de experienţa pe care noi am acumulat-o în aceste grupuri mari de presă.

E vorba şi de implicare, de energie. Uite câţi oameni se duc la congrese. Există World Association of Newspapers unde vezi 30 de oameni din Spania, 50 din Brazilia, 10 din Rusia, doi-trei din Ungaria, 20 din Elveţia şi rareori vezi un român. Când îi intrebi spun că ori nu au timp, ori că nu ştiu ce mai au de învăţat pentru că oricum nu merge aici, nu te lasă patronul, nu ai bani.

O eroare majoră e că ziarul de print a rămas în continuare ca în 1970. Din păcate şi astăzi vezi pe prima pagină a ziarelor ştiri cu „Ilie Balaci a murit ieri”, lucru pe care îl ştie şi ciobanul din vârful muntelui de ieri. Presa scrisă şi-a schimbat cu totul atributele şi menirea după asaltul presei electronice, iar eroarea asta era în 2007-2008 şi e aberant să o ai şi astăzi.

Despre presa independentă şi presa mainstream, succesul Recorder se datorează celor doi redactori şefi, şi evident lângă ei au venit alţi jurnalişti foarte buni. Este un jurnalism profesionist. După 2009, cu mici excepţii s-a intrat într-o zonă de fatalitate, în care nu se mai poate face nimic pentru că moare presa. Oricine îşi spunea că nu mai merge să investeşti în presa scrisă. După care, a doua mare eroare, chiar şi în 2011 nu s-a făcut integrarea. Aici mă refer şi la ziare şi la reviste şi la televiziuni. Majoritatea televiziunilor nu folosesc forţa din online. Adevărul, cu toate erorile care au fost făcute acolo, s-a descurcat.

Au fost în aceşti 10 ani patronii de presă mai agresivi?

Dimpotrivă. În ultimii 5-6 ani şi patronii au învăţat nişte lucruri. S-au băgat în continuare cu toţii peste conţinutul editorial, dar au făcut-o mai gingaş. Poate şi oamenii din redacţie s-au opus, dar a evoluat atât de puţin încât aceste mari redacţii au în continuare o problemă de credibilitate şi de încredere a jurnaliştilor în ceea ce fac acolo.

Din păcate, în loc să învăţăm şi să preluăm modele culturale de afară, noi trecem prin toată istoria de acum 200 de ani. Trecem prin ce se întâmpla la Londra la 1850. Din păcate oamenii nu se bat cât trebuie.

Ştii că vorbeam aum 4-5 ani şi spuneam că în 2025, poate peste 50% din intituţiile media cu voce importantă vor fi dintre acelea care nu sunt apărute atunci. Uitându-ne acum, începe să se vadă asta, fie că e vorba de o investiţie mare cum e Digi, fie că e vorba de proiecte care au plecat de la zero, cum este HotNews. A plecat ca o revistă a presei făcută de 1-2 jurnalişti de Mădălin, care astăzi e un reper pentru presa din România.

Mai e loc pentru astfel de redacţii independente?

Da, pentru că nimeni nu mai caută un singur titlul, nu mai există loialitatea, s-a schimbat relaţia dintre informaţie şi consum. Trebuie să vină informaţia spre public, noi publisherii trebuie să ducem ştirea, să o distribuim şi să o ducem către public.