Managing director la MSL The Practice Oana Bulexa va fi reprezentantul României în juriul Cristal Festival de acest an. Cristal Festival este un festival de comunicare, advertising şi creative.
Începând cu ediţia din acest an, Cristal Festival va deveni Cristal Media & ADvertising Summit, #CristalMAD2018, şi va avea loc în perioada 12-15 decembrie, la Samoëns, în Alpii Francezi.
Competiţia din acest an are 12 secţiuni: Film, Film Craft, Print, Integrated, Design, Digital, Mobile, Branded Entertainment & Content, Media, Promo & Activation, Corporate & PR, Tech, ce vor fi jurizate de specialişti în comunicare din întreaga lume.
Categoria de PR a fost introdusă în competiţie în 2013, iar anul acesta va fi jurizată de 7 experţi din România, Franţa, Elveţia, Canada, Italia şi Emiratele Arabe Unite.
Oana Bulexa a mai jurizat în trecut competiţii precum Cannes Lions, IPRA Golden World Awards, Global Sabre Awards, EMEA Sabre Awards, Romanian PR Award, Internetics sau ADC*RO Awards. Ultima competiţie în care Bulexa a făcut parte din juriu a fost Eurobest Festival of Creativity 2017
Autor: Andreea Iordache andreea.iordachepaginademedia.ro
Comentarii