VIDEO. Maria Andrieş, la PaginademediaLIVE: „Nu m-am gândit că îi fac un serviciu sau un deserviciu, ci că e în interesul cititorului să afle asta despre Viorica Dăncilă”

Cum au descoperit subiectul? Cum l-au documentat? A fost sau n-a fost PR pentru Viorica Dăncilă? Erau sau nu îndreptăţiţi să scrie despre viaţa personală a premierului României?

Jurnalista Maria Andrieş, cea care a documentat subiectul adopţiei fiului Vioricăi Dăncilă, care a mers în teren, într-un sat din Teleorman, pentru a-i cunoaşte familia adoptivă, a vorbit cu Paginademedia.ro despre dezvăluirile din Libertatea.

Ce a contat cel mai mult când ziarul a decis să publice materialul?

„Argumentul pe care le-a luat în calcul este că o persoană publică cu funcţie de conducere şi este un aspect al vieţii ei care ne priveşte pe toţi, care e de interes”, a spus Maria Andrieş despre decizia de a publica povestea.

„E emoţionant ca un premier al unui guvern social democrat care dezamăgeşte, să arăţi cât de săraci au rămas, că nu ai reuşit să salvezi decât unul din marea masă şi nu ai reuşit ca premier să schimbi ceva în bine sau ca partid care te-ai aflat în ultimii 30 de ani în mare parte la putere. Nu cred că te avantajează”, a mai povestit jurnalista.

Viorica Dăncilă nu le-a răspuns. Premierul va avea o poziţie publică, spune Maria Andrieş, în această seară, pe Antena 3.

Din interviul acordat Paginademedia.ro:

• Startul: Am primit mesajul pe Facebook după gala de la Ateneu, când a fost ceremonia preluării preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. În loja oficială a ieşit în evidenţă fiul premierului. Cu această ocazie, cei care îi ştiau situaţia, au transmis acest mesaj. Înţeleg că a mai circulat şi pe alte site-uri. A venit acest mesaj şi am zis să vedem despre ce era vorba. A venit numele familiei, Malancu, numele satului şi de aici a fost relativ uşor să găsim familia.

• Documentarea: A fost relativ uşor să găsim familia. Am fost în Buteşti. Ştiau toţi povestea şi vecinii ştiau, era cunoscută în toată comuna. I-am găsit, am discutat cu ei. Au fost dispuşi să stea de vorbă. Ne aşteptam să fie greu, să fie cineva care să nu vrea să vorbească, dar au vorbit şi şi-au spus povestea.

• I-au mai căutat cineva? Au mai fost căutaţi în toamna trecută, în toamna lui 2018, au primit un telefon, de la Realitatea şi atât.

Piedici mai degrabă tehnice pentru că noi am încercat, în paralel cu povestea cu rudele naturale ale lui Victor, să lămurim şi adopţia efectivă cu actele. La maternitatea din Videle ne-au spus că nu au arhivă decât din 2015. Au pe hârtie înregistrate toate internările, dar va dura foarte mult să caute.

• Ce urmează: Am solicitat şi din partea premierului Dăncilă lămuriri despre felul în care s-a făcut adopţia. Am vorbit cu directorul spitalului, cu avocaţi. E foarte greu să ajungi într-un timp atât de scurt la documente, dar sigur vom lămuri şi partea asta.

Urmează o parte în care să arătăm cum s-a făcut adopţia. Până în august 1990 adopţiile nu erau de competenţa tribunalelor. Adopţia se făcea destul de simplu, dar nici chiar atât de simplu cât să iei copilul după şapte zile din maternitate.

• Adopţia? Există o Agenţie Naţională a Adopţiilor. Acolo n-am pronunţat numele (Viorică Dăncilă - n.r.), dar acolo şefa şi experţii de la acea agenţie ne-au spus că a trecut atât de mult timp că nimeni nu mai ştie cum se derulau adopţiile. Şi nici măcar nu mai interesează pe nimeni.

Iniţial, n-am pronunţat numele Dăncilă. Când am început să pronunţăm numele, atunci s-au închis, nici măcar avocaţii nu au vrut să mai vorbească. A existat o crispare. Noi avem multe de lămurit pentru că a fost acea perioadă în 1990 când au fost valuri de adopţii.

• Decizia din redacţie: Am avut o dezbatere (în redacţie - n.r.) cu argumente să vedem unde e interesul public aici. Au fost argumente contra, că e viaţă privată şi că nu avem justificare. Pe de altă parte premierul Dăncilă este persoană publică, este în interesul cetăţenilor să ştie ce fel de om este în fruntea României.

Ce fel de fapte a făcut acest om şi cum anume a adoptat copilul. Dacă dorea să-şi protejeze viaţa privată, după părerea mea, dădea un semnal şi-l ţinea pe Victor Dăncilă, îi făcea o nuntă în cadrul restrâns şi nu invita toată conducerea PSD, nu-l aducea în loja de la Ateneu.

În momentul în care iei în mână destinul unei ţări, renunţi la privilegiile de a-ţi trăi viaţa departe de ochii publici. Trebuie să fii transparent. Trăieşti într-un acvariu. Trebuie să-ţi asumi acest lucru.

• Abordarea emoţională? Emoţia face parte din viaţă. Este emoţionant şi nici nu trebuie să subliniezi cu roşu, nici nu trebuie să fii foarte sensibil ca fire ca să sesizezi contrasul între drumul pe care l-au avut în viaţă fraţii lui care munceau de la 13-14 ani, cu spinarea, muncă fizică, şi cum s-a descurcat Victor.

• PR pentru Dăncilă? Noi am prezentat realitatea, că am descoperit ceva. Pe Viorica Dăncilă nu o pune nici într-o lumină bună, nici proastă. Mai degrabă ne deschide ochii asupra felului cum se trăieşte la noi. Nu m-am gândit că îi fac ei un serviciu sau un deserviciu, m-am gândit că e în interesul cititorului să afle asta despre Viorica Dăncilă.

Mi se pare că e mult mai grav dacă ştiam lucrul acesta şi nu-l spuneam. Avem dreptul să ştim, ca români, că premierul României are un copil adoptat.

Iată şi interviul în varianta video:

Interviul acordat Paginademedia.ro de Maria Andrieş, integral:

Petrişor Obae: V-aţi gândit vreun moment când aţi lansat articolul v-aţi gândit că va avea aşa un efect în societate?

Da, tocmai pentru că nu e doar despre premierul României sau despre o familie din Teleorman, ci este despre noi toţi. E un prilej bun să medităm la felul în care le oferim şanse copiilor din România. Dacă au toţi o şansă bună şi egală cu a celorlalţi copii. Deocamdată, concluzia pe care am tras-o noi este că ne cam abandonăm copiii de zeci de ani.
Aşa spun fraţii lui, el a avut noroc, Victor Dăncilă a ajuns într-o familie care i-a oferit şansa de a avea acces la educaţie, la studii, de a locui în condiţii confortabile. Pe când ceilalţi şapte fraţi şi surori ai lui au trebui să se zbată pentru a-şi asigura strictul necesar. Unii dintre ei au reuşit mai bine, dar nu în România, ci în Germania. Alţii au reuşit să-şi facă o viaţă aici trăind de pe azi pe mâine.

Petrişor Obae: Cum aţi ajuns la acest subiect?

Am primit mesajul pe Facebook după gala de la Ateneu, când a fost ceremonia preluării preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. În loja oficială a ieşit în evidenţă fiul premierului. Cu această ocazie, cei care îi ştiau situaţia, au transmis acest mesaj. Înţeleg că a mai circulat şi pe alte site-uri.

A venit acest mesaj şi am zis să vedem despre ce era vorba. A venit numele familiei, Malancu, numele satului şi de aici a fost relativ uşor să găsim familia.

A fost relativ uşor să găsim familie. Am fost în Buteşti. Ştiau toţi povestea şi vecinii ştiau, era cunoscută în toată comuna. I-am găsit, am discutat cu ei. Au fost dispuşi să stea de vorbă. Pe mama am găsit-o în satul veci, la câţiva kilometri, şi toată lumea o cunoaşte pentru că ea, pentru a-şi creşte cei şapte copii a muncit prin curţile oamenilor.

Ne aşteptam să fie greu, să fie cineva care să nu vrea să vorbească, dar au vorbit şi şi-au spus povestea.

Petrişor Obae: I-au mai căutat cineva?

Au mai fost căutaţi în toamna trecută, în toamna lui 2018, au primit un telefon, de la Realitatea şi atât.

Petrişor Obae: Unde era temea lor?

Se raportează, ca nişte oameni simpli, la faptul că e vorba despre un om important din România, iar părerea lor nu contează. Ei s-au bucurat că într-un fel faptul că a apărut articolul îi ajută cumva ce doreau ei să-i spună lui Victor Dăncilă, fratele lor pierdut, au reuşit să-i transmită prin intermediul ziarului Libertatea.

Una dintre surori a încercat să-l contacteze, dar a spus că nu vrea să stea de vorbă, iar cu ceilalţi fraţi nu a stat niciodată de vorbă.
Sunt oameni cu mult bun simţi, cu multă demnitate şi sufletişti.

Petrişor Obae: În documentarea voastră a mers totul uşor sau aţi avut piedici?

Ei ne-au spus că nu vrea să apară pentru că s-ar putea să aibă probleme la muncă. Fetele din Germania au spus

Piedici mai degrabă tehnice pentru că noi am încercat, în paralel cu povestea cu rudele naturale ale lui Victor, să lămurim şi adopţia efectivă cu actele. La maternitatea din Videle ne-au spus că nu au arhivă decât din 2015. Au pe hârtie înregistrate toate internările, dar va dura foarte mult să caute.

Petrişor Obae: Unul dintre reproşuri a fost că nu aţi săpat mai mult pe zona aceasta a legalităţii. Aţi amintit de acest moment sugerând că ar fi fost ceva în neregulă.

Am solicitat şi din partea premierului Dăncilă lămuriri despre felul în care s-a făcut adopţia. Am vorbit cu directorul spitalului, cu avocaţi. E foarte greu să ajungi într-un timp atât de scurt la documente, dar sigur vom lămuri şi partea asta.

Urmează o parte în care să arătăm cum s-a făcut adopţia. Până în august 1990 adopţiile nu erau de competenţa tribunalelor. Adopţia se făcea destul de simplu, dar nici chiar atât de simplu cât să iei copilul după şapte zile din maternitate.

E foarte greu să găseşti informaţii. Abia din 2015 au ajuns spitalele noastre să aibă bază de date electronică.

Petrişor Obae: Jurnalistic privind lucrurile: aţi lansat subiectul. Aţi lăsat partea de documentare legată de adopţie în urmărire. Nu este mai dificil acum să urmăriţi subiectul având în vedere că a fost expus publicului? Mă refer ca muncă sau piedici de documentare.

Noi am avut reţineri atunci când am încercat să obţinem informaţii de la autorităţi. Există o Agenţie Naţională a Adopţiilor. Acolo n-am pronunţat numele (Viorică Dăncilă - n.r.), dar acolo şefa şi experţii de la acea agenţie ne-au spus că a trecut atât de mult timp că nimeni nu mai ştie cum se derulau adopţiile. Şi nici măcar nu mai interesează pe nimeni.

Iniţial, n-am pronunţat numele Dăncilă. Când am început să pronunţăm numele, atunci s-au închis, nici măcar avocaţii nu au vrut să mai vorbească. A existat o crispare. Noi avem multe de lămurit pentru că a fost acea perioadă în 1990 când au fost valuri de adopţii.

Petrişor Obae: Ce aţi făcut după documentarea subiectului?

Am avut o dezbatere (în redacţie - n.r.) cu argumente să vedem unde e interesul public aici. Au fost argumente contra, că e viaţă privată şi că nu avem justificare. Pe de altă parte premierul Dăncilă este persoană publică, este în interesul cetăţenilor să ştie ce fel de om este în fruntea României.

Ce fel de fapte a făcut acest om şi cum anume a adoptat copilul. Dacă dorea să-şi protejeze viaţa privată, după părerea mea, dădea un semnal şi-l ţinea pe Victor Dăncilă, îi făcea o nuntă în cadrul restrâns şi nu invita toată conducerea PSD, nu-l aducea în loja de la Ateneu.

Toate aspectele importante, cine este acest om devin de interes pentru public că avem dreptul să ştim, aşa cum am avut dreptul să ştim despre casele lui Klaus Iohannis, despre unde îşi face concediul Klaus Iohannis şi cu cine mai ales ce stare de sănătate are.

Cum au decurs dezbaterile:

Au fost la o masă cum stăm aici, ne-am prezentat punctele de vedere. Argumentul pe care l-am pus eu pe masă. Eu vorbesc ca femeie, fiind într-o ţară uşor patriarhală, am zis că mă bucur pentru orice femeie care ajunge într-o funcţie de conducere.

Dezamăgirea legată de Viorica Dăncilă a fost că ea, de când a ieşit în atenţia publică, nu a reuşit să depăşească stadiul de personaj bidimensional. A fost caricaturizată la maximum. Niciun conducător bărbat pe care România i-a avut după anii 90 n-a fost atât de caricaturizat cum este această femeie.

Singurul lucru adevărat pe care îl aflu despre ea este că a luat un copil şi l-a crescut. Şi asta îi adaugă, în ochii mei, o dimensiune omenească şi o face să pară un om în carne şi oase

Argumentele pe care le-am luat în calcul este că o persoană publică cu funcţie de conducere şi este un aspect al vieţii ei care ne priveşte pe toţi, care e de interes.

Argumentele contra au fost că este viaţa privată.

După cum arată şi mai multe decizii ale Curţii de la Haga, viaţa privată a conducătorilor de Guverne, de ţări, a persoanelor publice, este de interes, până într-un anumit grad.

În momentul în care iei în mână destinul unei ţări, renunţi la privilegiile de a-ţi trăi viaţa departe de ochii publici. Trebuie să fii transparent. Trăieşti într-un acvariu. Trebuie să-ţi asumi acest lucru.

Petrişor Obae: Un alt reproş care a venit în comentarii a fost că articolul a fost într-o notă foarte accentuat emoţională. Dincolo de factual s-a mers foarte mult pe această pedală a emoţiei.

Emoţia face parte din viaţă. Este emoţionant şi nici nu trebuie să subliniezi cu roşu, nici nu trebuie să fii foarte sensibil ca fire ca să sesizezi contrasul între drumul pe care l-au avut în viaţă fraţii lui care munceau de la 13-14 ani, cu spinarea, muncă fizică, şi cum s-a descurcat Victor.

Petrişor Obae: Această notă emoţională a articolului a atras şi altă reacţie, că acest articol este PR pentru Viorica Dăncilă.

Noi am prezentat realitatea, că am descoperit ceva. Pe Viorica Dăncilă nu o pune nici într-o lumină bună, nici proastă. Mai degrabă ne deschide ochii asupra felului cum se trăieşte la noi.

Petrişor Obae: Văzând reacţiile, te-ai gândit că poate ar trebui să-l scrii altfel?

Am scris faptele. Aceasta este realitatea. Am scris ce mi-au spus oamenii cu care am vorbit. Cum ieşi puţin din oraş şi intri la sat sărăcia este cruntă. Şi avem aşa o orbire, nu mă refer la noi jurnaliştii, cât la cei care ne conduc. E ca şi cum oamenii aceia nu ar exista pentru nimeni.

Nu m-am gândit că îi fac ei un serviciu sau un deserviciu, m-am gândit că e în interesul cititorului să afle asta despre Viorica Dăncilă.

Mi se pare că e mult mai grav dacă ştiam lucrul acesta şi nu-l spuneam. Avem dreptul să ştim, ca români, că premierul României are un copil adoptat.

E emoţionant ca un premier al unui guvern social democrat care dezamăgeşte, să arăţi cât de săraci au rămas, că nu ai reuşit să salvezi decât unul din marea masă şi nu ai reuşit ca premier să schimbi ceva în bine sau ca partid care te-ai aflat în ultimii 30 de ani în mare parte la putere, nu cred că te avantajează.

Petrişor Obae: Unul dintre comentariile care au circulat cel mai des a fost că „aţi intrat cu bocanii în viaţa cuiva”.

Ne-au deschis uşa şi nici nu am forţat-o. Am vorbit chiar şi cu membri din familia Dăncilă. A trebuit să verificăm informaţia. Am luat legătura cu rude care cunoşteau situaţia.

Petrişor Obae: Şi nu v-aţi pus întrebarea: nimeni n-a scris despre asta?

Şi ei se mirau, dar de fapt mirarea celor din sat a fost că atunci când a fost campania electorală la generale, la locale, Victor Dăncilă a venit prin sat, la fel şi Viorica Dăncilă, iar oamenii spuneau: uite, au trecut şi nu v-au întrebat pe voi, deşi ştia că sunteţi fraţii lui. Mama s-ar fi aşteptat să fie căutată.

I-au transmis fraţii lui că să nu-i fie ruşine că suntem săraci. Noi n-am furat, noi muncim.

Petrişor Obae: Ce urmează în seria de articole?

Urmează să lămurim partea legală a poveştii. Efectiv cum s-a făcut adopţia. Solicităm actele, felul în care a fost înregistrat. Nu că s-ar fi făcut cu rea intenţie, dar există dubii. Câtă vreme avem dubii suntem datori să punem lumină acolo. Despre felul cum a fost înregistrat. Chiar suntem curioşi cum se proceda.

Petrişor Obae: După primul material nu aţi avut niciun răspuns din partea Vioricăi Dăncilă. A urmat al doilea. Aveţi un răspuns sau semnale că vreţi primi un răspuns.

Se pare că va exista o ieşire publică în care ea va explica felul în care l-a adoptat. De fapt asta aşteptam, nu neapărat să vină să vorbească cu noi, cât să dea un scurt comunicat în care să spună măcar că a fost adoptat legal sau să iasă într-o conferinţă de presă şi să dea toate detaliile.

Noi am încercat să obţinem o reacţie încă de duminică. Nu trebuie nici un fel de crispare, câtă vreme nu au nimic de ascuns.

Petrişor Obae: După aceste reacţii, te-ai gândit că poate ar fi trebuit să faci altfel?

Nu e prima dată când ne confruntăm cu reacţii contradictorii, noi le considerăm un semn că ne-am făcut treaba aşa cum trebuie.