Biroul Român de Audit Transmedia propune un „Cod de conduită” în contextul GDPR. Organizaţia a lansat în dezbatere publică, până în 15 martie, o primă versiune a codului privind prelucrarea datelor cu caracter personal în marketingul şi publicitatea din online, anunţă instituţia.
Codul se adresează firmelor care furnizează servicii din domeniul marketingului şi publicităţii online şi totodată prelucrează date cu caracter personal.
Documentul îşi propune implementarea şi adaptarea prevederilor GDPR pentru industria online, completează aceeaşi sursă.
Codul a fost redactat de specialişti din domeniul protecţiei datelor cu caracter personal, precum şi de un grup format din oameni de online, reprezentanţi de site-uri web, agenţii, regii şi clienţi de publicitate.
Totul vine în contextul unui articol Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului, din primăvara anului 2016, privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, menţionează sursa citată.
„Prin punerea la dispoziţia publicului a acestui Cod, iniţiatorii săi doresc să se asigure că acesta va cuprinde temele relevante pentru industria de marketing şi publicitate online abordate dintr-o perspectivă cât mai amplă, având în vedere specificul tuturor actorilor implicaţi în industrie”, menţionează comunicatul Brat.
Codul este disponibil pe site-ul BRAT, în secţiunea dedicată protecţiei datelor cu caracter personal.
Comunicatul de presă emis de BRAT, integral:
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.roCod de conduită privind prelucrarea datelor cu caracter personal în domeniul marketingului şi publicităţii online
BRAT lansează în dezbatere publică prima versiune a Codului de conduită privind prelucrarea datelor cu caracter personal în domeniul marketingului şi publicităţii online
Prima versiune a Codului de conduită privind prelucrarea datelor cu caracter personal în domeniul marketingului şi publicităţii online este disponibilă pentru analiză, începând de astăzi, pe site-ul asociaţiei www.brat.ro, în secţiunea dedicată protecţiei datelor cu caracter personal.
BRAT propune spre analiză un cod de conduită („Codul”), în sensul prevăzut la art. 40 şi următoarele din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46 / CE („GDPR”).
Codul se adresează oricărei persoane juridice care prelucrează date cu caracter personal, în contextul furnizării unuia sau mai multora dintre serviciile sale din domeniul marketingului şi publicităţii online.
Obiectivele principale ale Codului sunt interpretarea unitară, standardizarea implementării şi adaptarea prevederilor GDPR la specificul industriei online, precum şi constituirea unei mărci de încredere în materie de protecţie a datelor, pentru produsele sau serviciile online ale persoanelor juridice ce respectă prevederile Codului, în vederea reducerii riscului de neconformitate cu prevederile GDPR şi creşterii încrederii între parteneri în cadrul tranzacţiilor publicitare online, precum şi creşterii încrederii utilizatorilor online în mediul online, în general.
Codul propus spre analiză este rezultatul eforturilor depuse de un grup de iniţiativă din cadrul asociaţiei, format din reprezentaţi ai deţinătorilor de site-uri web, ai agenţiilor, regiilor şi clienţilor de publicitate, în vederea transpunerii prevederilor GDPR privind protecţia datelor din industria online, într-un Cod de conduită. Experţi în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal, profesionişti în domeniul marketingului şi publicităţii online şi practicieni din domeniul juridic au colaborat în vederea realizării primei versiuni a Codului, propusă în prezent spre dezbatere.
Prin punerea la dispoziţia publicului a acestui Cod, iniţiatorii săi doresc să se asigure că acesta va cuprinde temele relevante pentru industria de marketing şi publicitate online abordate dintr-o perspectivă cât mai amplă, având în vedere specificul tuturor actorilor implicaţi în industrie. Mulţumind grupului de iniţiativă pentru efortul şi implicarea de până acum, BRAT doreşte ca acest Cod să devină relevant pentru întreaga industrie, şi invită orice entitate implicată în domeniul publicităţii online, fie deţinători de proprietăţi online, regii, agenţii de publicitate, clienţi de publicitate, furnizori de tehnologie, companii de cercetare în domeniul online, asociaţiile industriei care operează în domeniu, etc., să contribuie la realizarea acestui Cod.
Perioada în care Codul va fi în dezbatere publică se încheie la 15 martie 2019. Vă invităm sa analizaţi forma propusă şi să ne trimiteţi comentariile şi sugestiile dumneavoastră prin e-mail la [email protected].
Trimite un comentariu