Skip to main content

"Dumnezeul achiziţiilor", scos de pe site-ul Digi24 după o intervenţie "de sus"

 
Captura din documentarul Recorder
Captura din documentarul Recorder

UPDATE. Menţionarea reportajului despre preotul cu 130 de contracte a dispărut şi dintr-o altă ştire Digi 24. Detalii, în articol.

Publicitate

Preluarea reportajului Recorder "Dumnezeul achiziţiilor" - despre preotul cu 130 de contracte, a dispărut de pe site-ul Digi24.ro. De ce?

Iniţial, documentarul Recorder - unul dintre cele mai vizualizate subiecte din online, cu zeci de mii de share-uri - a fost preluat, pe larg, pe site-ul Digi24.

Recorder: Milioane de euro fraudate prin programul care "a scos ţara din noroaie" - era titlul preluării de pe site-ul Digi24.ro

Pe scurt, preluarea făcea un rezumat al reportajului Recorder:

  • Un material al Recorder.ro arată cum operează politicienii cu viitorul României: l-au transformat într-o uriaşă schemă de partid pe foarte mulţi bani.
  • O investigaţie a jurnalistului Alex Nedea, pentru Recorder.ro, arată că cel mai mare program de modernizare a satului românesc din ultimii 30 de ani este, într-o bună măsură, un jaf generalizat: lucrări făcute de mântuială şi cu preţuri supraevaluate de zeci de ori; telefoane venite direct din Guvern care condiţionează acordarea finanţărilor în funcţie de alegerea firmei cu care se face lucrarea; primari care se ascund sau se îmbolnăvesc instantaneu când presa le cere explicaţii.

Mai mult, articolul de pe Digi 24 a fost unul dintre subiectele cu o poziţionare bună pe portalul postului de ştiri. Reportajul Recorder a fost difuzat şi de postul Digi24.

A doua zi, articolul a dispărut însă de pe site.

Potrivit informaţiilor Paginademedia.ro, articolul a fost scos în urma unor "intervenţii de sus". Ca urmare a acestora, linkul a dispărut. "Urmele" articolului au rămas însă în online.

Captura de mai jos a fost realizată de Paginademedia.ro, din cache-ul Google:

Reportajul Recorder, scos şi dintr-o altă ştire de pe Digi24.ro

Reportajul Recorder.ro despre preotul cu 130 de contracte a mai fost menţionat - şi apoi şters - şi într-o altă ştire de pe Digi 24.

Mai exact:

Într-o ştire cu titlul Cum răspunde noul ministru al Dezvoltării imaginilor cu noroaiele de la sate din reportajele TV, un articol de pe Digi24 menţiona, chiar în primele paragrafe, documentarul Recorder.ro:

"O anchetă de la Recorder.ro arăta zilele trecute că aceeaşi firmă cu zero angajaţi a câştigat mai multe contracte cu autorităţi locale din diverse zone."

Ulterior, propoziţia de mai sus a dispărut de pe site.

Foto: Articolul, înainte şi după

Citeşte şi: Zeci de mii de share-uri. Zeci de mii. Într-o zi! Recorder şi „Dumnezeul achiziţiilor” - preotul cu 130 de contracte

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Adrian Adrian
    https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/dna-s-a-autosesizat-in-cazul-preotului-cu-zeci-de-contracte-castigate-prin-pndl-1090123
  • Santos Dumont Santos Dumont
    Asa, ia sa vedem mai indeaproape stirea asta.
    Un reportaj oarecare, difuzat la Jurnalul de seara, prezentat de Prelipceanu, dispare de pe site. Nu observa nimeni, doar Pagina de media. Care prezinta o captura a paginii "din cache-ul Google". Desigur. Captura este o fotografie, si aia facuta prost. Paginile salvate in cache sunt clare, formate HTML, verticale, si nu miscate, facute la repezeala, oblice. O pagina din cache se putea salva simplu si clar cu printscreen. Deci captura a fost facuta in mod evident de cineva inainte de a fi sters reportajul. Sa fi stiut dinainte ca va fi inlaturat? Nu ar fi castigat Prelipceanu din asta, sa se erijeze el in marele aparator al presei? Cum a ajuns incidentul asta minor la Pagina de media? Sta cineva acolo si face o lista cu stirile de pe digi24.ro sa vada ce ramane si ce nu? Sa fim seriosi.
    Si, cumva, nu Prelipceanu a fost cel care l-a sapat pe Tudor Musat, sa ramana el singur cu talk show la Digi24? Tot asa cum l-a sapat si pe George Orbean si pe multi altii? Ma intreb si eu.
  • Voina Voina
    ***
  • Aquaman Aquaman
    Off-topic: poate citeste cineva de la Digi. Nu inteleg de ce daca tot se dau bani pe gala Oscar,nu se poate asigura o traducere onorabila la rezumatul de seara. Inteleg ca live ul e mai greu de tradus,dar sa ai poticneli si traducere proasta la rezumatul de a doua zi seara cand deja sint Scripturi apărute la transmisie... Mi-e dor de transmisia Oscarurilor pe HBO cand avem variante titrate a doua zi si nu traduceri la prima mana cu niste voci obosite. De cativa ani faceti acelasi lucru si de fiecare data vi se tot spune ca iese prost. Poate la anu’:)) daca vor mai fi bani de Oscaruri
  • Stroe vasilica Stroe vasilica
    ERA PIRAT CU PATRAFIR SI TRAFALET........suntem PE CALEA BUNA,A PIEIRII...DUMNEZEU SA NE IERTE,FRECATI VA MAINILE CU TARANA...DUMNEZEU SA NE IERTE,CACI ARE CE!!!!!
  • e e
    au sunat din padurea Baneasa?
  • teodor teodor
    Cum e cu inparțialitatea bre, Digi 24?
  • Dumitrel Toma Dumitrel Toma
    Să înțelegem că preotul era mai mult decât politician corupt și afacerist?

Trimite un comentariu

sus