FACEM ROMÂNIA BINE. Podcastu’ lui Katai: Dacă un român, care mai e şi maghiar şi nu are nici un background jurnalistic în spate, a reuşit să facă unul dintre cele mai cunoscute podcasturi din România, atunci oricine ar putea să o facă.
„După ce am lansat episodul în care Cosmin Tudoran povestea despre începuturile trupei Ca$$a Loco, am primit mai multe mesaje private în care oameni necunoscuţi îmi spuneau: “Mi-a plăcut foarte mult acest episod. Am simţit că sunt acolo cu voi la masă şi particip silenţios la discuţie.”
Şi de fiecare dată când primesc un mesaj din acesta, stau să mă gândesc la ce le place oamenilor în acest tip de conţinut? De ce ascultă oamenii podcast?” scria Robert acum un an pe vremea aceasta.
Pe Katai îl recunoşti după timbrul tonic care îţi răsună în timpan în momentul în care te salută din spatele microfonului. De 52 de ediţii, aduce la microfon oameni din cele mai diverse categorii. Andi Moisescu a deschis seria de podcasturi în momentul în care Katai, cunoscut om de marketing la Cluj, a decis să facă o emisiunea radio despre marketing şi viaţă.
“Partea cea mai tare a fost cu Andi Moisescu când am înregistrat şi nici măcar nu am avut un nume, un site, un episod înregistrat. De fapt, cu el am înregistrat chiar primul episod. Nu ştiu ce i-a dat încrederea aia, libertatea de a sta cu mine la masă şi a discuta lucruri pe care le puteţi auzi în podcast. “
Nu are nici gravitatea oamenilor de radio, nici un mod tranşant de a pune întrebări şi aşa reuşeşte să creeze o atmosferă intima în care invitaţii se deschid pentru că se simt în largul lor.
Crezul lui Katai este că trăim într-o perioadă în care oricine poate să creeze orice. Recunoaşte însă că e foarte importantă documentarea.
„Până să îmi lansez podcastul am ascultat 3 ani la rând podcast: în fiecare sâmbătă când făceam curăţenie în casă, de fiecare dată când călătoream singur sau când ieşeam la plimbare să mă recreez puţin din munca mea de zi cu zi. Ascultam podcasturi când mergeam la birou sau ieşeam la o plimbare de 10 minute ca să-mi limpezesc puţin gândurile. Îmi puneam căştile şi ascultam ultimele episoade din emisiunile la care mă abonam. După ce am consumat atât de mult, am zis să încerc să văd dacă pot să şi fac unul. Iar rezultatul se vede”, spune Robert.
Şi o altă diferenţă faţă de jurnalismul clasic – Katai nu îşi pregăteşte niciodată întrebările înainte, merge pe instinct şi e spontan. Calităţi extrem de dezvoltate din moment ce podcasturile lui au aproximativ 60 de minute.
Katai are un obiectiv precis: să ofere conţinut foarte bun. Cât despre difuzarea podcasturilor, există o reţea întreagă de platforme pe care realizatorul le foloseşte.
Paginademedia.ro prezintă povestea Podcastului lui Katai, în cadrul proiectului editorial FACEM ROMÂNIA BINE.
Într-o perioadă în care aproape „se cântă prohodul” presei, ne propunem să căutăm - şi să prezentăm, în acest proiect, nu “presa care a fost”, ci presa aşa cum trebuie să fie făcută. Şi cum (încă) se mai face. Poveştile unor proiecte media şi ale unor oameni care îşi fac treaba cu respect pentru public şi pentru meserie. Curat.
Un proiect editorial Paginademedia.ro susţinut de MedLife.
Paginademedia.ro: Ai început o emisiune de podcast pentru că spuneai că vrei să vezi ce înseamnă să creezi conţinut audio pentru online. 52 de podcasturi mai târziu, care este concluzia ta?
Robert Katai:
Podcastu’ lui Katai este un podcast despre marketing şi viaţă. Am ales acest subiect pentru că eu cred că tot ce e în jurul nostru e marketing, tot ce vedem, auzim sau simţit. Dar dacă în marketing nu introducem un element de viaţă, un element uman, atunci ăla e un marketing prost învăţat pe băncile facultăţii din România.
Azi trăim într-o perioadă în care oricine poate să creeze orice. Diferenţa întotdeauna va sta în calitatea conţinutului şi mesajul pe care-l transmite. Desigur, atunci când vorbim despre calitate, de multe ori poate fi destul de subiectivă. Dar atunci când deja atingem punctul - mesaj - lucrurile stau puţin mai diferit.
De aceea am ţinut să fac un podcast în care să pot discuta cu diferiţi oameni, care nu doar lucrează în marketing, ci şi în industrii precum entertainment, jurnalism sau chiar şi antreprenori.
Episodul cu numărul 50 l-am sărbătorit într-un mod mai diferit pe podcast: am înregistrat unul în care prietenul meu, Marian Hurducaş, mi-a luat un interviu în care am discutat despre lecţia pe care am învăţat-o, ce device-uri folosesc ca să înregistrez podcastul şi alte lucruri interesante. Vă recomand să ascultaţi acest episod.
Dar dacă tot vrei o concluzie mai simplă, atunci asta ar suna aşa: dacă un român, care mai e şi maghiar, şi care nu are nici un background jurnalistic în spate, a reuşit să facă unul dintre cele mai cunoscute podcasturi din România, atunci oricine ar putea să o facă.
Cum îţi faci un podcast şi mai ales de ce?
Robert Katai:
Pentru a răspunde mai simplu la întrebarea ta, am următoarele materiale pe care le-am publicat deja şi ar fi de folos pentru multă lume: Am scris un ebook despre Podcast (aici poţi să afli strategia de lansare al podcastului meu, avantajele conţinutului audio, cum să faci branding pentru podcast şi cum să-l promovezi)
Am înregistrat un episod în care am prezentat partea tehnică şi partea de marketing al unui podcast https://katai.ro/podcast-marketing/
După 3 luni de podcasting am scris un articol în care am prezentat perspectiva mea https://katai.ro/podcast-katai-3-luni-email/
De ce îţi prezint toate aceste materiale? Pentru că eu cred foarte mult în documentarea întregului proces de când te apuci de treabă. Partea faină a momentului în care trăim e că poţi vorbi despre orice, poţi încerca orice şi poţi prezenta orice. Adică atunci când am luat decizia de a lansa un podcast, în mintea mea deja figura toată treaba asta cu decizia de a documenta munca mea în podcasting.
- Dacă ai ceva de zis şi crezi că poţi să ajuţi lumea, atunci fă un podcast.
- Dacă vrei să faci ceva diferit într-o piaţă în care toată lumea e video, atunci fă un podcast sau scrie pe un blog.
- Dacă vrei să încerci ce înseamnă podcasting, atunci fă un podcast.
- Nu pot să-ţi dau motive pentru care să îţi faci un podcast, tu trebuie să simţi dacă să-ţi faci sau ba.
Eu până să îmi lansez podcastul am ascultat 3 ani la rând podcast: în fiecare sâmbătă când făceam curăţenie în casă, de fiecare dată când călătoream singur sau când ieşeam la plimbare să mă recreez puţin din munca mea de zi cu zi. După ce am consumat atât de mult, am zis să încerc să văd dacă pot să şi fac unul. Iar rezultatul se vede.
Cât de dificil e să îl marketezi? Ce e mai complicat: partea de producţie sau tehnica în sine?
Robert Katai:
Ca om de marketing, mi-a fost foarte uşor să marketez podcastul. Adică m-am uitat la el ca la un produs care trebuie scos pe piaţă. Am fost consistent în branding, am comunicat constant, am publicat constant şi am rămas cumva fidel strategiei pe care am îmbrăţişat-o, în timp ce pur şi simplu munceam la podcast.
Podcastu’ lui Katai e un proiect solo, în care eu iau legătura cu oamenii, fac research, mă întâlnesc cu ei, le iau interviu şi apoi înregistrarea o trimit la un prieten care-mi face editările audio şi apoi tot eu public podcastul, fac vizualurile şi le promovez pe social media. Deja mi-am intrat în mână şi lucrurile parcă vin de la sine.
Dar recunosc, mi-a fost destul de greu la început să promovez podcastul ăsta. Adică cred că aici e blestemul omului de marketing: să îşi marketeze propriile proiecte. Dar am învăţat că dacă eu nu cred în proiectele mele şi dacă eu nu vorbesc despre ele, atunci nu o va face nimeni.
Poţi să înregistrezi un podcast pe telefonul mobil direct prin aplicaţia Anchor.fm, care apoi îţi ia RSS feed-ul tău şi îl distribuie pe celelalte canale: Apple Podcast, Spotify, Stitcher, Overcast etc. Poţi să alegi să îţi cumperi recordere, microfoane şi alte softuri ca să îţi faci un podcast mai profi sau poţi să îţi faci un întreg set-up, să îţi închiriezi un studio şi să faci acolo podcastul.Sunt o grămadă de modalităţi ca să îţi faci podcastul, însă depinde de tine cum vrei să-l faci şi de ce vrei să-l faci.
Desigur, sunt podcasteri care fac doar asta şi trăiesc bine din asta (dacă ne uităm la piaţa din USA) sau sunt oameni care lucrează pentru companii şi care şi-au însuşit acest tip de conţinut. De exemplu, DOR are podcasturi precum PeBune, Mame sau Răzleţii. Apoi o avem pe Andreea Esca care şi-a luat toate înregistrările de pe EuropaFM şi le-a pus şi în formatul audio pe podcast.
Eşti Content Strategist. Cum te-a ajutat acest as din mânecă în munca pentru podcast?
Robert Katai: Munca de creator de content şi content strategist se împarte în mai multe segmente:
- Partea de research
- Partea de consum
- Partea de creare
- Partea de optimizare
- Partea în care revii la partea 1
Şi experienţa mea de content strategist m-a ajutat foarte mult să îmi fac o idee despre cum vreau să fac podcastul şi cum să-l pun în munca mea. Podcastul e un side project. Am luat acest proiect pentru că am vrut să învăţ ce înseamnă un podcast, ce înseamnă promovarea unui podcast şi ce pot învăţa de aici. Experienţă pe care o convertesc în munca mea de zi cu zi, mai ales dacă scriu un articol sau dacă pregătesc strategia unui proiect de content.
Ai trecut de la Instagramology la Podcast. E aproape ca o sinestezie. Ce ţi se pare mai expresiv: sunetul sau imaginea?
Robert Katai:
Fiecare tip de conţinut îşi are propria expresivitate. Diferenţa stă în cine o creează şi cine o va consuma. Nu pot spune că audio e mai important ca vizualul, sau că textul va muri, iar video vă dăinui veşnic. Cred că trăim o perioadă în care toate cele 4 tipuri de content îşi vor găsi locul şi îşi vor găsi audienţa. Discuţiile despre textul care moare, despre video că e în trend, despre podcastul care e ca Twitter-ul în România etc. , ar trebui să dispară din discuţiile marketerilor şi creatorilor de content. Ceea ce contează e consumatorul şi tipul de content pe care-l faci.
Am prieteni care nu mi-au citit nici un articol pe care l-am scris pe robertkatai.com pentru că e un blog exclusiv pentru marketing, despre marketing, dar mi-au ascultat toate podcasturile. Am însă cunoştinţe care mi-au citit toate articolele despre marketing şi nu mi-au ascultat podcasturile pentru că nu e în zona lor de interes.
Poate că nu răspund destul de clar la întrebarea ta, însă poate că o subliniere a faptului că orice tip de conţinut e bun atâta timp cât de consumat de audienţa potrivită, ar fi bine venită în discuţia asta.
Am ascultat-o pe Andreea Esca în podcastul tău. L-am auzit pe Andi Moisescu, pe Adi Despot şi pe Cristi Lupşa. A fost greu să îi convingi să vină?
Robert Katai:
Nu, a fost simplu. Le-am spus că vreau să fac un podcast cu ei, că mi-ar face mare plăcere să fie în acest proiect şi le-am trimis ce am făcut până acum.
Partea cea mai tare a fost cu Andi Moisescu când am înregistrat şi nici măcar nu am avut un nume, un site, un episod înregistrat. De fapt, cu el am înregistrat chiar primul episod. Nu ştiu ce i-a dat încrederea aia, libertatea de a sta cu mine la masă şi a discuta lucruri pe care le puteţi auzi în podcast.
Cum e să intri în contact cu oameni din media şi cum s-au repliat la un astfel de format?
Robert Katai:
Tată meu îmi spunea simplu: fii om cu oamenii. Aşa că pe teoria asta m-am dus de fiecare dată când întâlneam aceşti oameni din media. Sunt şi ei oameni cu baiuri, probleme, bucurii şi frustrări. Sunt oameni cu care trebuie să fii om. Nu cred că o persoană care apare în fiecare zi în faţa televizorului este mai importantă decât un om care e designer vestimentar sau un om care îşi trăieşte existenţa muncind într-un cabinet de avocatură sau un şofer pe Uber.
Pe ce criterii îţi alegi invitaţii?
Robert Katai:
Hahahaha...pe oportunitate. Dacă Andi Moisescu a venit în Cluj, atunci am făcut cumva să ajung la el şi să înregistrez podcastul. Dacă Cristian Lupşa a venit în Cluj pentru că au avut DOR live, atunci am ţinut să ne vedem şi să înregistrăm podcastul.
De exemplu, cu Cristina Bazavan am înregistrat podcastul în aeroport, înainte să se îmbarce în avion. Un podcast de doar 20 - 30 de minute.
Nu am neapărat un criteriu ciudat pe care-l urmăresc atunci când înregistrez un podcast cu cineva. De exemplu, pe Vlad Moldoveanu l-am văzut prima dată jucând baschet în echipa României la Eurobasket 2017 şi am observat că are un anumit fler, aşa că l-am căutat pe Instagram şi i-am scris că vreau să fac cu el un podcast.
Să ne uităm puţin la concurenţa din străinătate şi cea de pe plan local. Ce podcasturi asculţi? Pe ce criterii le alegi?
Robert Katai:
Hai să nu le zicem chiar concurenţă că nu-mi iau pâinea de pe masă. Jobul meu de zi cu zi este Bannersnack. Ceea ce fac pe lângă e doar un side project pe care vreau eu să experimentez, dar şi ca să fiu mai bun în munca mea. Aşa că alte podcasturi nu-s concurenţă, ci mai degrabă colegi. Uite aici o listă de podcasturi pe care le ascult cu drag şi de ce:
Cal Fussman - este ultima mea descoperire. Prima dată l-am ascultat în podcastul lui Tim Ferriss şi mi-a plăcut enorm de mult felul lui de a povesti. Un podcast de două ore şi ceva care pur şi simplu mi-a încântat urechile şi mintea. Apoi am dat de podcastul lui, numit Big Question with Cal Fussman şi am ascultat interviuri cu Larry King (pe Larry l-a ajutat să-şi scrie biografia), Kobe Bryant sau Seth Godin.
Business Wars - e genul de podcast pe care să faci binge listening, mai ales dacă lucrezi în marketing şi/sau branding şi vrei să ştii povestea dintre Coca-Cola vs Pepsi, Adidas vs Nike sau Marvel vs DC. Storytelling-ul şi research-ul din spatele acestor episoade sunt pur şi simplu demenţiale.
How Do You Know - e un podcast făcut de Andra Zaharia (o româncă de-a noastră) care discută cu intervievaţii ei despre modul cum iau ei decizii şi ce-i împinge să ia decizii bune/proaste. Genul de podcast pe care trebuie să-l asculţi dacă vrei să vezi cum oamenii din diferite domenii se confruntă cu luarea deciziilor.
Masters of Scale cu Reid Hoffman - nu sunt multe podcasturi în care Kevin Systrom (co-founder Instagram) sau Mark Zuckerberg îşi fac apariţiile. Dar podcastul lui Reid este unul dintre ele şi merită ascultat, mai ales pentru editarea high quality pe care o are.
The James Altucher Show - este unul dintre primele podcasturi pe care le-am ascultat atunci când am luat decizia de a face propriul meu podcast. Pentru că a fost şi este o inspiraţie pentru mine de cum să pui întrebări invitaţilor şi cum să-i faci să se simtă bine în emisiunea ta.
The Unpodcast - îmi place libertatea de exprimare a lui Scott Stratten şi discuţia pe care o are cu Alison Kramer despre tot ce s-a întâmplat interesant în săptămâna respectivă. Un show de 30 de minute în care nu au nici un invitat, sunt doar ei doi şi dezbaterile pe subiecte.
WithoutFail - este un podcast produs de Gimlet Media (una dintre cele mai mari şi recunoscute companii de create podcasturi) şi moderat de însuşi fondatorul companiei, Alex Blumberg, care le ia interviuri diferitelor persoane care au făcut lucruri dificile şi/sau diferite.
Fun Therapy - un podcast produs de Mike Foster, care se comportă ca şi o terapie cu intervievatul ce poate fi un artist, antreprenor sau un lider. Şi-n plus, m-a prins descrierea: “Only beautiful imperfectness on display as we discover tactics to turn our setbacks into superpowers.“
Ce face Robert Katai când se relaxează?
Se relaxează. :)
Proiectul editorial Paginademedia.ro Facem România bine este susţinut de MedLife
MedLife - am inceput cu un juramant, continuam cu un angajament.
De mai bine de 20 de ani investim in oameni si in tehnologie medicala. Crestem odata cu noile generatii de doctori pentru a atinge cel mai inalt nivel de performanta in actul medical.
Sanatatea este profesia si pasiunea noastra si vrem sa imbunatatim calitatea vietii fiecarui pacient, cu grija, cu atentie si oferind intotdeauna cele mai bune optiuni de tratament.
Am devenit cel mai mare operator privat de servicii medicale* investind constant in oameni si in tehnologie. Si nu ne oprim aici. Pentru ca la MedLife ne-am luat angajamentul sa facem Romania bine.
*conform cifrei de afaceri
Citeşte şi:
Autor: Andreea Pietroşel
Trimite un comentariu