Skip to main content

Cine sunt vedetele care trebuie să ghicească „măştile” din emisiunea lui Dan Negru

 
Cine sunt vedetele care trebuie să ghicească „măştile” din emisiunea lui Dan Negru

Antena 1 a anunţat vedetele care vor ghici „măştile” în noua emisiune prezentată de Dan Negru.

Publicitate

Pepe, Rona Hartner, Cosmin Seleşi, Diana Munteanu, Dorian Popa şi Andrei Duban sunt cele şase vedete permanente in show-ul Scena Misterelor, anunţă reprezentanţii postului.

Aceştia vor încerca să ghicească cine sunt celebrităţile din spatele măştilor, în fiecare ediţie a emisiunii lui negru. Alături cei şase se vor afla alte patru vedete care se vor schimba de la o ediţie la alta. La fel ca şi la revelioane, cele zece vedete vor fi împărţite în două tabere, care se vor lupta între ele pentru a ghici cine se ascunde în spatele măştilor.

Miza este să strângă puncte care, la final de emisiune, se vor transforma în bani pentru o cauză umanitară. „Măştile ascund celebrităţi diverse, de la cântăreţi la politicieni, mari actori, sportivi şi vedete de televiziune”, menţionează sursa citată. Reamintim că postul de televiziune l-a anunţat şi pe Romică Ţociu în postura de co-prezentator al show-ului.

Dana Mladin, producătorul show-ului:

„Faptul că transformăm tradiţia noastră de Revelion într-o emisiune de sezon, ne face să turăm motoarele la maximum! Dar e palpitant să cauţi peste 100 de vedete pentru a le masca, alte zeci de vedete ca invitaţi speciali, actori, figuraţie specială. Cel mai amuzant moment din tot acest proces de producţie este să ne strângem cu toţii să decidem ce măşti facem - că sunt din filme celebre, din istorie, din desene animate îndrăgite de toată lumea sau din zone geografice unde am vrea să călătorim o dată în viaţă, toate ne apasă butonul imaginaţiei... Şi-atunci să vezi!”

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Valentin Valentin
    Nu știu dacă mai va fi așa de văzut revelionul dacă se va face scena mistereleor se va pierde farmecul !
  • bing bing
    Mai bine ar face niste sondaje de opinie cu privire la aceste zise "vedete"
    Oamenii vor altceva,
  • Cristi Popescu Cristi Popescu
    Are Antena 1 vreo emisiune în care să nu fie Seleși și Dorian Popa ? Suprasaturație, la fel cu face PRO cu Andra.
  • Allex Allex
    an, Falsez pt tine va fi difuzat cel mai probabil in afara sezonului. Deci la vara
  • F F
    Având în vedere popularitatea recenta a The masked singer ar putea sa funcționeze, dar cu vedetele astea?
  • dalien dalien
    A vazut Antena ca e pe val The Masked Singer in SUA si au zis sa incerce si ei sa faca o emisiune saptamanala cu masti. Coincidenta? I think not. De parca nu ne ajungea formatul asta (in care toata lumea urla neintrerupt) o data pe an, la fiecare revelion. Ma mir ca nu au adus-o si pe doamna Carneci sa ne incante auzul cu urletele ei.
  • mark mark
    aceleași personaje considerate vedete doar pentru că sunt supraexpuse de anumite televiziuni, cu talent incert (în ce excelează Rona Hartner sau Andrei Duban?) o emsiune ok pentru nostalgicii „Cu mască, fără mască”. Pe când și „Floarea din grădină”?
  • bing bing
    naspa, aceleasi "vedete" prafuite care le plimba pe la toate emisiunile
    Antena 1 crede ca astia au valoare ca sa ridice audienta
  • An An
    Deci Dana Mladin a fost la pro...le a stricat un format -pt ca nu a intrat pe tv, si nu prea cred ca il vor difuza vreodata- si acu a revenit la Antena? ...

Trimite un comentariu

sus