Grupul Pro a atras venituri de peste 200 de milioane de dolari în anul 2018, în creştere uşoară faţă de 2017. Cifrele reies din raportul financiar al Central European Media Enterprises (CME), compania-mama a Pro TV, listată la bursă.
În plus, compania prezentă cu operaţiuni media în cinci ţări europene a atras anul trecut venituri de peste 700 de milioane de dolari şi un profit operaţional de 177,5 milioane de dolari.
Câteva concluzii:
- Operaţiunile din România, Pro TV plus alte şapte televiziuni, sunt pentru CME a doua cea mai importantă piaţă, după Cehia. Astfel, grupul Pro a atras în 2018 venituri de 200 de milioane de dolari. În ultimul trimestru al anului trecut grupul de media a avut venituri de 64,8 milioane de dolari. Ce reprezintă aceste venituri? Grosul vine din publicitate şi cablişti.
- În ce priveşte OIBDA (Profitul operaţional înainte de depreciere şi amortizare) grupului Pro, aceasta s-a ridicat la 85,7 milioane de dolari, o creştere de 16% faţă de 2017.
- Cea mai mare piaţă a CME, Cehia, a avut venituri de peste 230 de milioane de dolari.
Christoph Mainusch, co-Chief Executive Officer, la CME:
„Suntem mulţumiţi de rezultatele operaţiunilor noastre şi de puterea business-ului nostru. Evoluţia puternică a pieţelor de publicitate precum şi al doilea an consecutiv de creşteri de două cifre ale veniturilor de la cablişti şi a celor pe bază de abonamente au dus la îmbunătăţirea profitabilităţii companiei precum şi a poziţiei financiare.
Producţia de conţinut local rămâne un element-cheie în strategia noastră. Este un factor important pentru atragerea audienţelor nu doar pe TV, ci şi pe alte surse non-lineare de divertisment. Credem că creşterea veniturilor din publicitate va fi suplimentată de o creştere a veniturilor obţinute din alte surse.”
Veniturile Central European Media Enterprises, în 2017 şi 2018 (cifre exprimate în dolari):
Tara | Venituri 2018 | Venituri 2017 | |
---|---|---|---|
1 | Bulgaria | 84.593.000 | 77.341.000 |
2 | Cehia | 233.991.000 | 209.041.000 |
3 | Romania | 201.505.000 | 191.244.000 |
4 | Slovacia | 106.834.000 | 97.721.000 |
5 | Slovenia | 79.587.000 | 68.696.000 |
Profitul operaţional înainte de depreciere şi amortizare (OIBDA) CME în anii 2017 - 2018:
Tara | OIBDA 2018 | OIBDA 2017 | |
---|---|---|---|
1 | Bulgaria | 21.620.000 | 16.241.000 |
2 | Cehia | 94.576.000 | 82.652.000 |
3 | Romania | 85.737.000 | 73.418.000 |
4 | Slovacia | 27.941.000 | 23.845.000 |
5 | Slovenia | 22.516.000 | 14.263.000 |
Veniturile Central European Media Enterprises în perioada octombrie - decembrie 2018 versus aceeaşi perioadă din 2017 (cifre exprimate în dolari):
Tara | Venituri oct - dec 2018 | Venituri oct - dec 2017 | |
---|---|---|---|
1 | Bulgaria | 25.385.000 | 25.223.000 |
2 | Cehia | 75.940.000 | 73.515.000 |
3 | Romania | 64.822.000 | 63.261.000 |
4 | Slovacia | 36.244.000 | 34.373.000 |
5 | Slovenia | 26.104.000 | 25.136.000 |
Profitul operaţional înainte de depreciere şi amortizare (OIBDA) CME în perioada octombrie - decembrie 2018 versus aceeaşi perioadă din 2017 (cifre exprimate în dolari):
Tara | OIBDA oct - dec 2018 | OIBDA oct - dec 2017 | |
---|---|---|---|
1 | Bulgaria | 8.536.000 | 9.573.000 |
2 | Cehia | 35.567.000 | 34.131.000 |
3 | Romania | 27.041.000 | 21.628.000 |
4 | Slovacia | 17.900.000 | 12.879.000 |
5 | Slovenia | 10.506.000 | 8.788.000 |
Comentarii
Au primit cumva cei 1 milion de euro ? Cand o sa ii primeasca, atunci poti comenta. Peste un an, la fel ? O sa comentezi pe aici ca de ce a cerut bani ?