SHARED NEWS. Cel mai distribuită ştire din social media are ca subiect principal decesul criticului şi istoricului de film Tudor Caranfil.
Tudor Caranfil s-a stins din viaţă sâmbătă dimineaţă, decesul acestuia fiind confirmat de Irina-Margareta Nistor.
„În 1962, a fondat primul cinematograf de arhivă din Bucureşti („Prietenii filmului”) pe baza căruia va fi creată, doi ani mai tîrziu, Cinemateca Română. Din 1970 a activat, cu precădere, în televiziune, unde a realizat, între 1972 şi 1977, un popular magazin săptămânal de cultură cinematografică intitulat „Vârstele peliculei”, emisiune continuată din 1990 până în 1997. Alte cicluri de emisiuni TV iniţiate: „Istoria unei capodopere”, „Povestea unui gag”, „Dicţionar cinematografic”, „Amfiteatrul artelor”, „Traveling peste timp” şi „Telefilmotecă de Aur”.”, sunt câteva dintre realizările criticului, menţionate în articolul de pe adevărul.ro.
Articolul a adunat 20.389 de aprecieri şi distribuiri, conform unei monitorizări Facebrands PRO.
Al doilea cel mai discutat articol din online vine tot de la adevărul.ro. Proiectul depus de 28 de parlamentari USR, conform căruia promovarea ideilor comuniste să fie pedepsită cu închisoare a fost subiectul ştirei.
Ce conţine proiectul de lege? Câteva fragmente, în continuare:
„Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei la zece ani şi interzicerea unor drepturi iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter comunist, aderarea la un astfel de grup sau sprijinirea, sub orice formă a vreunei asocieri de acest fel.
Nu se pedepsesc persoanele care au comis faptele prevăzute la alin 1, dacă denunţă autorităţilor organizaţia, înainte ca aceasta să fi fost descoperită şi să se fi început săvârşirea vreuneia dintre infracţiunile care intră în scopul grupului.
Dacă persoana care a săvârşit una dintre faptele prevăzute înlesneşte, în cursul urmăririi penale, aflarea adevărului şi tragerea la răspundere penală a unuia sau mai multor membri ai unui grup infracţional organizat, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.”
Articolul a avut, cumulat, un număr de 10.090 de like-uri şi share-uri.
Cele mai citite ştiri din social media, ieri, potrivit unei monitorizări Facebrands PRO pentru Paginademedia.ro
Menţiune importantă: Topul include, cumulat, numărul de like-uri şi de share-uri.
1. adevarul.ro, “Criticul şi istoricul de film Tudor Caranfil a murit”
- 20.389 likes & shares;
2. adevarul.ro, “USR cere 10 ani de închisoare pentru promovarea ideilor şi simbolurilor comuniste”,
- 10.090 likes & shares;
3. hotnews.ro, “Proiect USR: Pedeapsă până la 10 ani de închisoare pentru promovarea ideilor comuniste”,
- 7.845 likes & shares;
4. hotnews.ro, “Elevii români au câştigat aproape toate premiile unui concurs organizat de NASA”,
- 5.390 likes & shares;
5. digi24.ro, “Deputatul Cătălin Rădulescu, ameninţat cu moartea”,
- 4.693 likes & shares.
Autor: Andreea Iordache andreea.iordachepaginademedia.ro
Trimite un comentariu