Compania telecom Vodafone se pregăteşte de preluarea UPC în România. Compania de cablu UPC a depus deja la CNA primele documente privind un acord prealabil de modificare a acţionariatului, aşa cum spune legislaţia.
Orice companie care operează şi servicii media audiovizuale este obligată să notifice CNA în privinţa schimbărilor care se produc cu aceasta, cum ar fi schimbarea formei juridice, a sediului social sau a acţionariatului.
Cu astfel de modificări a venit la CNA şi compania UPC, care operează canalul Info şi serviciul audiovizual la cerere UPC Pay-per-View.
„Am solicitat modficarea licenţei cu privire la câteva schimbări care au survenit în datele de identificare ale societăţii şi anume schimbarea sediului, de la vechiul sediu de pe Şoseaua Nordului, la actualul sediu de pe Constantin Ghercu (Grozăveşti). De asemenea, a intervenit o modificare în structura acţionariatului, o modificare în interiorul grupului. Ambele societăţi, şi cea care a cedat şi cea care a preluat sunt parte ale grupului Liberty Global”, le-a explicat membrilor CNA reprezentantul UPC.
Totodată, întrebat de stadiul documentaţiei privind tranzacţia cu Vodafone, reprezentantul UPC a explicat: „Am notificat odată cu depunerea documentelor, dar cred că o să intre în următoarea şedinţă cu privire la transferul de acţiuni.”
Monica Gubernat, membru CNA, i-a explicat acestuia că a cerut şi prezenţa unor reprezentanţi din partea Vodafone:
„Am solicitat să vină şi reprezentanţii UPC, dar să vină şi reprezentanţii Vodafone, pentru că este o preluare de anvergură şi trebuie să ştim şi noi planurile de viitor”, i-a transmis membrul CNA.
„O să le transmitem şi vom veni împreună în faţa dumneavoastră”, i-a asigurat reprezentantul UPC.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii
Sper ca Discovery Inc. să aibă în vedere și achiziția CME și eventual să aibă în vedere și o fuziune cu AMC inc..