Vlad, serialul produs şi difuzat de Pro TV va avea şi sezonul doi.
Informaţia vine de la Aleksandras Cesnavicius, CEO al postului Pro TV, care a discutat despre serial într-un interviu acordat publicaţiei Adevărul.
„Vom face şi sezonul doi. Nu am putea altfel atunci când vedem că mulţi români urmăresc serialul şi sunt captivaţi de poveste.”
Serialul Vlad, produs după licenţa serialului turcesc Ezel, a fost pariul Pro TV pentru această primăvară. Vlad a debutat luni, 25 februarie cu cifre bune, ca lider de audienţă pe toate targeturile. Pe parcursul difuzării, Vlad s-a aflat la bătaie cu Asia Express, principala emisiune a postului concurent, Antena 1.
Aleksandras Cesnavicius, CEO Pro TV:
„Suntem fericiţi să vedem că telespectatorii noştri au primit foarte bine serialul „Vlad“. Ca să fiu complet sincer, a fost un risc foarte mare pe care ni l-am asumat – să lansăm în prime timeun serial în care am investit un buget mare. S-a dovedit a fi o mişcare bună, pentru că a reuşit să aducă o audienţă puternică şi loială.
Telespectatorii ne spun că le place faptul că este un serial care pare real, că este construit atât pe părţile bune, dar şi pe cele mai puţin bune ale societăţii şi că personajele sunt puternice şi umane.
Serialul este inspirat din clasica poveste a contelui de Monte Cristo şi, astfel, sunt elemente pe care oamenii le recunosc. Dar, în final, este vorba despre o poveste universală de dragoste, trădare şi răzbunare, spusă într-un mod local, românesc.
Vom face şi sezonul doi. Nu am putea altfel atunci când vedem că mulţi români urmăresc serialul şi sunt captivaţi de poveste.”
Despre Vlad
Serialul, inspirat din povestea lui Monte Cristo, spune povestea lui Adrian Anuţei, un bărbat care a fost condamnat la închisoare, după ce a fost învinovăţit de un jaf pe care nu l-a comis. După patru ani, Adrian revine sub numele de Vlad Pop (rol jucat de Adrian Nartea), cu un plan de răzbunare.
Citeşte şi:
Toate detaliile despre serialul Vlad, noua producţie Pro TV
Audienţele episodului şapte din serialul Vlad
Autor: Andreea Iordache andreea.iordachepaginademedia.ro
Comentarii
Degeaba îl criticati
BRAVO PRO TV
ASTA I VIATA
Aseara, "Ferma" a avut 9.2 rating pe comercial si 26% share, iar locul 2 doar 3.8 rating si 10.8%.
Sper ca in live-uri, sa nu mai avem povestile concurentilor. Apare concurentul pe scena, isi "arata" talentul, vorbesc juratii despre numar cam 2-3 minute; si urmatorul concurent. Fara prea multe discutii...
Voi ati filmat ptr primul sezon13 episoade.
Sa intelegem ca daca nu exista al doilea sezon, serialul ramanea in aer, sau daca nu va exista al treilea sezon - decizie care se va lua in timpul celui de al doilea sezon - la fel, va fi un serial fara final ?
Apropo, audientele de aseara nu le postati ?