RCS anunţă că va transfera o parte din activele media şi efectivele implicate în producţia de programe de televiziune şi conţinuturi online sub brandul Digi24 către Campus Media TV S.R.L., parte a operaţiunilor RCS.
Transferul, care va implica şi cedarea licenţei audiovizuale în baza căreia emite postul de ştiri Digi24, va deveni efectiv după minimum 30 de zile, anunţă compania printr-un comunicat.
„Cesiunea are loc în cadrul procesului de eficientizare a activităţii diviziei media din cadrul Grupului Digi | RCS & RDS, iniţiat în luna februarie, şi are următoarele scopuri: creşterea flexibilităţii organizaţionale a activităţilor de producţie şi difuzare de ştiri şi programe de actualitate, creşterea eficienţei şi îmbunătăţirea rezultatelor financiare aferente acestor activităţi prin responsabilizarea personalului cu privire la utilizarea resurselor, diversificarea surselor de finanţare, simplificarea fluxurilor decizionale şi a proceselor de producţie”, explică reprezentanţii companiei într-un comunicat.
Regimul juridic al activităţii postului de ştiri va fi similar celui adoptat de grup pentru celelalte posturi de televiziune ale grupului retransmise în regim must – carry - UTV, Music Channel, Hit Music Channel – operate, de asemenea, de entităţi juridice distincte.
„Prin acest transfer, se va crea o fereastră de oportunitate pentru colaborarea postului Digi24 cu alţi furnizori ai serviciului de retransmisie a programelor audiovizuale”, mai arată aceştia.
Echipa redacţională care asigură conţinuturile şi programele pentru postul Digi24 şi site-ul digi24.ro este informată, în cursul zilei de azi, în legătură cu transferul de active şi al responsabilităţii de angajator. De asemenea, echipa redacţională are întâlniri cu management-ul postului pentru a primi detalii despre etapele transferului.
Management-ul şi coordonarea echipei vor fi asigurate de Board-ul Digi24 din care fac parte: Mihai Dinei, Cristina Airabedian, Anca Mireanu şi Cosmin Prelipceanu.
Campus Media TV S.R.L. este o entitate juridică înfiinţată în urmă cu zece ani, are sediul social în Bucureşti şi principalul său obiect de activitate este derularea de activităţi în domeniul radiodifuziunii.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii
În concluzie Digi24 este tot unde a fost, tot în grupul Digi România, tot în divizia programe a acestuia, dar a trecut de pe o firmă pe alta.
În cazul în care va exista o vânzare vor fi vândute mai multe active media ale Digi România, nu doar Digi24 (de fapt asta este una din barierele în calea unei tranzacții).