Restructurări masive la postul de televiziune Telekom Sport. Angajaţii postului de televiziunea au fost anunţaţi în această dimineaţă că urmează să fie daţi afară, printr-un mail din partea sindicatului, scrie GSP.ro.
Toţi angajaţii, adică 130 de oameni, vor fi disponibilizaţi de la postul de televiziune.
Printre posturile restructurate, scrie GSP.ro apar: un manager de proiect, 7 comentatori TV, 6 prezentatori de televiziune, 8 reporteri, 4 editori, 3 redactori, 6 editori de imagine, 7 operatori de imagine şi 9 producători audio-video.
Mailul primit de angajaţi a venit nu de la managementul companiei, ci din partea sindicatelor.
Mesajul primit prin mail de către angajaţi, alături de tabelele cu posturile restructurare:
"Soluţia organizării pe această activitate nu e una eficientă şi nu livrează rezultatele necesare, nefiind în linie cu realizarea targetelor şi obiectivelor. Contextul economic nu creeză oportunităţi de menţinere şi creştere a activităţii."
Anunţul primit de anajaţii Telekom Sport vine la o zi după ce compania Telekom a făcut public faptul că va restructura 692 de poziţii din toată compania.
Ce se întâmplă cu postul TV Telekom Sport?
Conducerea televiziunii nu i-a anunţat oficial pe angajaţi că vor rămâne fără job-uri, dar pe holurile televiziunii se discută despre trecerea acestora către Look Sport, mai scrie GSP.
Angajaţii pleacă, dar postul TV continuă să emită?
Contactaţi de Paginademedia.ro, oficialii Telekom au precizat că "acestea vor continua sa difuzeze continut sportiv si emisiuni tematice de calitate, pe care clientii le vor putea urmari in continuare".
Poziţia integrală Telekom pentru Paginademedia.ro:
“Telekom Romania a anuntat ieri intentia de a restructura 692 de pozitii la nivelul grupului de companii.
Pozitiile care urmeaza sa fie restructurate vor fi decise pe baza obiectivelor de business ale companiei, in linie cu strategia de simplificare si digitalizare.
În ceea ce priveste canalele Telekom Sport, acestea vor continua sa difuzeze continut sportiv si emisiuni tematice de calitate, pe care clientii le vor putea urmari in continuare.”
Telekom România a anunţat încă de ieri, printr-un comunicat de presă, că urmează să restructureze 692 de poziţii din totalul de 5.831 de angajaţi. Este vorba despre 438 de poziţii din cadrul Telekom Romania Communications S.A., respectiv 254 de poziţii din cadrul Telekom Romania Mobile Communications S.A..
„Poziţiile care urmează să fie restructurate vor fi decise pe baza obiectivelor de business ale companiei, în linie cu strategia de simplificare şi digitalizare. În cadrul procesului de restructurare, Telekom Romania va aplica măsurile de protecţie socială, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Evaluarea performanţei va fi utilizată ca criteriu în departajarea angajaţilor care ocupă poziţii similare”, au menţionat reprezentanţii companiei în anunţul de ieri.
„Optimizarea proceselor, automatizarea şi introducerea de roboţi într-o serie de procese interne sunt câteva dintre priorităţile companiei în toate ariile operaţionale, cu progrese semnificative până acum în ariile de IT, Tehnologie, Financiar şi Logistică”, menţionează Telekom.
„Telekom Romania îşi propune să continue creşterea vânzărilor prin intermediul canalelor online în următorii trei ani. De asemenea, gradul de adopţie a noii aplicaţii de management al contului, MyAccount Telekom, este în creştere în rândul clienţilor, asigurându-le acestora o gestionare mai uşoară a contului şi a serviciilor utilizate.
În viitor, clienţii vor putea să identifice şi să soluţioneze diverse deranjamente online, mai uşor şi mai rapid”, au mai adăugat reprezentanţii companiei.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Enachescu nu are prieteni !!! Săbau e doar un ***. ***