Jurnalista Sanda Nicola pleacă de la Digi 24. Din informaţiile Paginademedia.ro, Sanda Nicola i-a anunţat ieri pe cei din conducerea staţiei de ştiride decizia luată.
Potrivit aceloraşi surse, Sanda Nicola urmează să plece pentru studii la Universitatea din Liege, până la începutul anului viitor.
Contactată de Paginademedia.ro, Sanda Nicola a confirmat informaţia.
Ce va face exact?
“Este vorba de un master în Turism şi Dezvoltare Regională, pe care îl voi urma până în luna februarie a anului viitor”, a declarat pentru Paginademedia.ro Sanda Nicola.
“De altfel, imediat după ce am născut, m-am gândit că s-ar putea să fie necesară o reconversie profesională. M-am înscris la master, la cursuri de psihopedagogie. Am avut oferte de a preda, de-a lungul timpului", a continuat ea.
Ce se va întâmpla după această perioadă? Revine la Digi 24?
“Discuţiile cu cei de la Digi 24 au lăsat deschise posibilităţile unor colaborări ulterioare”, a declarat Sanda Nicola pentru Paginademedia.ro.
Sanda Nicola lucrează la Digi 24 de la începuturile staţiei. În ultima perioadă, după ce s-a întors din concediul de maternitate, se ocupa de intervalul orar de noapte: 22.00-1.00.
Ultimul proiect de amploare în care a fost implicată a fost vizita Papei în România. A fost trimis special al televiziunii Digi 24, atât în delegaţia de jurnalişti acreditaţi la Vatican, cât şi în timpul campaniei de informare ce a precedat vizita.
Sanda Nicola este căsătorită cu Liviu Iolu, fost jurnalist, coordonator de comunicare al delegaţiei USR Plus în Parlamentul European şi membru în Consiliul Naţional PLUS.
Citeşte şi:
- Tudor Muşat, într-o emisiune la Europa FM. La fel şi Sanda Nicola, realizatoare Digi 24. Ce alte nume sunt în proiect
- EXCLUSIV. Sanda Nicola pleacă la Digi 24
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Comentarii