După discuţii în trei şedinţe pe cazul Sorina, membrii CNA au ajuns la un consens. Au decis sancţionarea posturilor B1 TV, Romania TV şi Realitatea TV pentru derapaje în reflectarea cazului.
Emisiunile au fost sancţionate în special pentru că invitaţii au răspândit teorii potrivit cărora Sorina ar fi fost adoptată pentru trafic de organe.
Toate propunerile de amendare care au trecut i-au aparţinut lui Radu Herjeu, membru CNA.
El spunea în şedinţa din 25 iulie, în care s-a discutat prima dată acest caz:
„Am senzaţia că toată povestea a plecat de la asistenţii maternali. Ei au încercat să folosească absolut orice să oprească adopţia. Avocatul lor aruncă în spaţiul public toate aceste bănuieli.
Eu nu spun că nu există trafic de persoane şi organe, problema este preluarea în discursul public a unor suspiciuni.
Subiectul era dacă procuroarea s-a purtat potrivit legii. Eu habar nu am dacă acea procedură a fost legală sau nu. Am aflat că procedura de adopţie a fost legală.
Mi se pare un caz că în loc să fie jurnalişti, oamenii din televiziuni sunt răspândaci.”
Cum s-au împărţit sancţiunile:
B1 TV - 10.000 de lei, pentru Actualitatea românească din 21 iunie şi Dosar de politician din 24 mai – art. 3.2 din Legea Audiovizualului, art.40.2 şi 4, art. 64.1. a şi b din Codul audiovizualului
Romania TV - 15.000 de lei, pentru emisiunea România la raport din 25 iunie – art.3.2 din Legea Audiovizualului, art. 64.1. a şi b şi a art.40.4 din Codul audiovizualului
Realitatea TV - somaţie, pentru emisiunea Realitatea Românească din 23 iunie – art. 64.1. b din Codul Audiovizualului
Pe lângă sancţiunile propuse de Radu Herjeu, Dorina Rusu, membru CNA, a propus sancţionarea Romania TV şi B1 TV cu câte 20.000 de lei, şi a postului Realitatea TV cu 15.000 de lei. Niciuna dintre propuneri nu a reuşit să atragă mai mult de trei voturi.
Monica Gubernat, preşedintele CNA, a propus somaţii pentru toate cele trei posturi.
Citeşte şi: Cazul „Sorina” stârneşte discuţii (şi) la CNA. Digi 24, singurul post care nu a derapat. Momentan niciun post nu a fost sancţionat
Citeşte şi: A doua tură de discuţii pe cazul Sorina, CNA, nicio decizie
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii