Skip to main content

Cazul Caracal. CNA analizează cum a fost reflectat de televiziuni. Ce au reclamat telespectatorii

 
Cazul Caracal. CNA analizează cum a fost reflectat de televiziuni. Ce au reclamat telespectatorii

Cazul Caracal, mai exact modul în care televiziunile au relatat ce s-a întâmplat, a ajuns pe masa CNA. Sunt zeci de pagini de monitorizări, dată fiind acoperirea evenimentului pe TV.

Publicitate

Consiliul Naţional al Audiovizualului s-a reunit astăzi în şedinţă publică pentru a analiza cazul Caracal, după ce au fost făcute rapoarte de monitorizare pentru primele două zile de mediatizare a tragediei.

Sunt zeci de pagini de monitorizări pentru posturile de ştiri Romania TV, B1 TV, Digi24, Realitatea TV, Antena 3 şi posturile generaliste Pro TV, Antena 1, TVR, National TV şi Prima TV.

Dar vor fi analizate şi câteva posturi locale de televiziune din Olt şi Dolj.

Ca procedură, forul s-a reunit şi este în curs de vizionare a imaginilor cu posibile probleme, difuzate pe posturile de televiziune în zilele de 27 şi 28 iulie. Apoi, reprezentanţii fiecărui post sunt audiaţi, pentru a răspunde eventualelor întrebări ale membrilor.

Propunerile de sancţionare se vor face după ce vor fi analizate toate posturile.

Forul a primit câteva reclamaţii, însă membrii au decis să se facă o monitorizare „de linie” a respectivelor zile.

Ce au reclamat petenţii:

  • Difuzarea momentelor extrem de dureroase cu reacţiile pe care le-au avut familiile fetelor din Caracal la aflarea veştii că Dincă şi-a recunoscut crimele.
  • Prezentarea imaginilor cu rămăşiţele umane găsite în curtea suspectului.
  • Zvonul lansat/preluat de unele televiziuni, potrivit căruia cazul respectiv are legătură cu o reţea de prostituţie creată pentru militarii americani de la Deveselu.
  • Mediatizarea excesivă, pe aproape toate canalele de televiziune a evenimentelor petrecute la Caracal;
  • Se ţin cursuri de criminalistică cu detalii care chiar afectează emoţional orice persoană normală la cap şi face apel la oprirea difuzării informaţiilor detaliate şi repetate despre acest subiect;
  • Jurnaliştii emit o presiune faţă de anchetatori care trebuie să cerceteze cazul mai sus menţionat.
  • Nu putem accepta telejustiţia – ex. dl Alexandru Cumpănaşu spune la TV: dacă anchetatorii nu merg pe pistele indicate de noi (şi aici se referă la familie) atunci voi face public toate informaţiile pe care le am (legăturile dl Dincă cu lumea interlopă, magistraţi şi oameni politici).

Citeşte şi: VIDEO. Crimele din Caracal. "Piaţa media a fost invadată de informaţii neverificate!" Ce greşeli au făcut posturile TV. Radu Herjeu, CNA


Citeşte şi: Cazul Caracal ca un reality show. "Alexandra trăieşte!" pe posturile de ştiri. Ce staţii au pus pe burtieră titlul


Cazul Caracal. Chiar totul pentru audienţă! Acces Direct întreţine teoria conspiraţiei: intraţi în direct dacă ştiţi ceva! Mara Bănică, Lazarus la indigo

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • mile mile
    da' ce aveti penibililor cu herjeu?
  • Lucia Marusievici Iorga Lucia Marusievici Iorga
    Dl. Herjeu este inepuizabil la debitat tot felul de lucruri amuzante.
  • jk jk
    S-a dat vreo sancțiune?
  • Fla Fla
    Cine e slab de inger, sa nu se uite
  • dan petrea dan petrea
    Asteptam cu mare nerabdare relatarea luărilor de pozitie ale eroului -martir, mîndria tării, Radu Herjeu.

Trimite un comentariu

sus