Skip to main content

Schimbări de ultim moment. TVR a scos două filme cu Mircea Diaconu, acum candidat la Preşedinţie. Înlocuit cu Păcală

 
Schimbări de ultim moment. TVR a scos două filme cu Mircea Diaconu, acum candidat la Preşedinţie. Înlocuit cu Păcală

UPDATE. Cum explică TVR decizia de a programa şi apoi de a scoate filmele cu Mircea Diaconu.

Publicitate

Într-un punct de vedere trimis Paginademedia.ro prin serviciul comunicare, reprezentanţii TVR au explicat:

„Programarea celor două filme a fost făcută de către serviciul de specialitate din SRTv încă din data de 10 iulie a.c.

În urma informaţiilor apărute în presă referitoare la o posibila candidatura a unuia dintre protagonistii filmului, TVR a decis amanarea difuzării celor două producţii, pentru a evita speculatiile privind o posibila influentare a procesului electoral.”

Ştirea iniţială, în continuare

TVR s-a răzgândit. Mai bine Păcală decât Mircea Diaconu. Postul public a operat schimbări de ultim moment în grila TVR International, post adresat românilor din diaspora. Concret, astăzi, cu mai puţin de două zile înainte de weekend, TVR a anunţat că scoate două filme cu Mircea Diaconu, care ar fi trebuit să fie difuzare sâmbătă şi duminică de la ora 23.00.

Este vorba despre filmele „Buletin de Bucureşti” şi „Căsătorie cu repetiţie”, cu Mircea Diaconu şi Catrinel Dumitrescu în rolul principale.

În locul celor două filme, postul public, disponibil românilor din diaspora, va difuza „Păcală” şi „Păcala se întoarce”.

Schimbarea de ultim moment vine la o zi după ce Newsweek a semnalat că TVR International a programat în acest weekend cele două filme cu Mircea Diaconu, care ar urma să fie candidat la preşedinţie.

Newsweek menţiona încă din titlul că ar fi o „coincidenţă”.

Din informaţiile Paginademedia.ro, programele cu cele două filme în grila TVR International au fost trimise către presă încă de la jumătatea lunii august, când nu apăruseră informaţii că Diaconu ar candida.

Şi atunci, dacă era doar o coincidenţă, de ce a luat TVR această decizie de ultim moment?

Paginademedia.ro a cerut o poziţie conducerii TVR, însă până la publicarea acestui articol nu a primit niciun răspuns. Îl vom publica de îndată cel îl vom primi.

Totodată, menţionăm că a fost şters de pe site şi articolul, publicat luni, care anunţa difuzarea celor două filme cu Mircea Diaconu, „Buletin de Bucureşti” şi „Căsătorie cu repetiţie”.

GALERIE FOTO. Capturi ale articolului care anunţa cele două filme cu Mircea Diaconu. Între timp, articolul a fost şters

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Livia Pila Livia Pila
    TVR a înțeles ca Diaconu e, de fapt, un păcălici.
  • dan petrea dan petrea
    Sa-i fi venit mintea la cap Carlitei Tompea???
  • ion ion
    "Ce a facut acolo? "
    N-a facut nimic dar a devenit milionar, ca toti ceilalti europarlamentari din RO. Sa vedem cum mai joaca rolul de victima avand milionu' la banca si cateva mii de euro pensie.
  • wow wow
    Acest om a fost parlamentar european independent, ba chiar in urma unei mini-revolutii. A dat socoteala? Ce a facut acolo? Acum vrea sa fie presedinte? Asta numesc eu un om care a inceput sa creada in steaua lui (falsa). Mi se pare normal sa nu mai apara la tv decat in emisiuni electorale.

Trimite un comentariu

sus