Skip to main content

Separare în Intact: se despart redacţiile Observator şi Antena 3. Se pregăteşte şi un nou post de radio

 
Separare în Intact: se despart redacţiile Observator şi Antena 3. Se pregăteşte şi un nou post de radio

Separare în interiorul grupului Intact. Jurnalele Observator (Antena 1) şi redacţia postului de ştiri Antena 3 se vor separa. Este vorba de o "reorganizare", spun cei de la Intact.

Publicitate

De acum înainte, Antena 3 şi Observatorul vor avea echipe separate şi coordonatori diferiţi. Mai mult, redacţiile vor fi mutate, fizic, în altă parte a clădirii în care funcţionează Antenele.

"Antena 3 şi Observator vor intra într-o etapă nouă de dezvoltare, care va presupune echipe separate, resurse distincte, gestionate de două companii din cadrul Intact Media Group (Antena 3, respectiv Antena Group)", spune anunţul.

Actualul director editorial al Observatorului "va fi mutată pe o poziţie de management în interiorul grupului".

"Pentru că dezvoltarea va însemna extindere, inclusiv de activitate (apar produse şi vor creşte unele existente), va fi necesar să relocăm echipa redacţională a Observatorului într-un alt spaţiu, dar în aceeaşi clădire", se arată într-un mesaj intern pe care Paginademedia.ro îl publică în continuare.

Totodată, Intact anunţă, într-un comunicat de presă, că se pregăteşte şi lansarea unui nou post de radio.

În ce context vine mutarea?

Separarea de la Observator vine în contextul în care principalul jurnal al Antenei 1 a cunoscut, în ultimele luni (după ce Acces Direct a ieşit din grilă), o cădere puternică în audienţe. În luna august, de exemplu, Observatorul de la 19 (altădată în primele locuri, după Pro TV) a căzut, la vinel naţional, aproape de locul 20. În multe zile, a fost depăşit de Ştirile Kanal D.

Totodată, Observatorul, din punct de vedere editorial, era diferit de Antena 3. În ultima lună, a avut şi momente de "apropiere": Ioana Ramona Bruynseels, candidata umaniştilor - partid fondat de Dan Voiculescu - a avut parte de promovare într-un reportaj şi pe Antena 1.

Vezi audienţele emisiunilor de ştiri în luna august, AICI

Citeşte şi: VIDEO. Cum e promovată Bruynseels, candidata lui Voiculescu, pe posturile lui Voiculescu. E pe locul doi, după Iohannis. La ce? Ştiri cu ea şi la sport!

Mai mult decât atât, cele două mărci ale Intact se vor sparge în două, adică vor fi operate de două firme diferite şi vor fi coordonate de două echipe distincte ale grupului Intact.

Firma Antena 3 se va ocupa de postul de ştiri Antena 3

Antena Group va opera brandul de ştiri de la Antena 1, Observator.

„Această soluţie este rezultatul unei analize privind identitatea produselor şi eficienţa pe termen mediu şi lung a fiecăreia dintre cele două entităţi media”, arată un mesaj intern primit de angajaţii celor două posturi şi obţinut de Paginademedia.ro.

Ce spune comunicatul intern:

  • Conţinutul editorial de la Antena 3 va fi gândit de Adrian Ursu şi Alin Romaşcan.
  • Gabriel Hizo (editorial) şi Octavian Basoc (operaţional) se vor ocupa de Observator, adică de jurnalele TV şi de platforma online, din partea Antena Group.
  • Adela Badea va mai fi doar o perioadă director editorial al Obervatorului.
  • Redacţia Observatorului se va muta inclusiv într-un alt spaţiu, din aceeaşi clădire, arată acelaşi mesaj intern.
  • "Pentru că dezvoltarea va însemna extindere, inclusiv de activitate (apar produse şi vor creşte unele existente), va fi necesar să relocăm echipa redacţională a Observatorului într-un alt spaţiu, dar în aceeaşi clădire."
  • "Această soluţie este rezultatul unei analize privind identitatea produselor şi eficienţa pe termen mediu şi lung a fiecăreia dintre cele două entităţi media."

Se pregăteşte un nou post de radio

Mutarea de la Observator este anunţată de Antena Group şi printr-un comunicat de presă. Comunicatul puncteazâ şi faptul că se pregăteşte şi un nou post de radio.

"Acest proces amplu va presupune atât apariţia unor produse media noi (un post de radio în FM şi extinderea diviziei online), precum şi creşterea celor existente", spun oficialii Intact.

Comunicatul intern al Intact:

Dragi colegi,

Antena 3 şi Observator vor intra într-o etapă nouă de dezvoltare, care va presupune echipe separate, resurse distincte, gestionate de două companii din cadrul Intact Media Group (Antena 3, respectiv Antena Group).

Pentru că dezvoltarea va însemna extindere, inclusiv de activitate (apar produse şi vor creşte unele existente), va fi necesar să relocăm echipa redacţională a Observatorului într-un alt spaţiu, dar în aceeaşi clădire.

Această soluţie este rezultatul unei analize privind identitatea produselor şi eficienţa pe termen mediu şi lung a fiecăreia dintre cele două entităţi media.

Pentru fiecare dintre voi, ne vom strădui ca acest proces să producă minime perturbări. Echipele redacţionale şi de producţie vor continuă să lucreze ca şi până acum. Nevoile fiecărei staţii vor determina completarea schemei de personal tocmai pentru ca separarea să nu afecteze activitatea celor două produse media.

Adi Ursu şi Alin Romaşcan vor gândi conţinutul şi, respectiv, fluxul de producţie, precum şi dezvoltarea noilor produse pentru Antena 3, în noul ei model de business.
Gabi Hizo (editorial) şi Tavi Basoc (operaţional) se vor ocupa de Observator (jurnalele TV şi platforma online) din partea Antena Group, rolul de manager de proiect pe perioada tranziţiei revenindu-i lui Tavi.

Adela Badea va coordona în continuare Observator în calitate de director editorial, urmând, ca la finalul procesului, să preia o altă poziţie de management în interiorul grupului.

În următoarea perioadă fiecare echipă de proiect va gândi etapele şi acţiunile necesare. Este un proiect amplu şi în care contează aportul, implicarea şi responsabilitatea fiecăruia dintre voi, astfel încât să putem consemna un succes şi să atingem obiectivele propuse cât mai curând.

Adela, Adi, Alin, Gabi şi Tavi vor fi cei care, alături de doamna Sabina Petre şi de Mihai Ioniţă, vă vor oferi detalii despre etapele acestui proiect şi vă pot răspunde la întrebări fiecăruia dintre voi.

Vă mulţumim pentru efort şi implicare!

Consiliul Director Antena Group

Consiliul Director Antena 3

Citeşte şi: VIDEO. Cum e promovată Bruynseels, candidata lui Voiculescu, pe posturile lui Voiculescu. E pe locul doi, după Iohannis. La ce? Ştiri cu ea şi la sport!


AUDIENŢE ştiri AUGUST. Observatorul de la 19:00, cădere în gol până pe locul 19 în toată ţara. România TV, creşteri şi pe ştiri cu cazul Caracal

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Expertul Expertul
    Motanienii incearca sa credibilizeze observatorul prin disocierea fata de *** a3, dar toti romanii stiu ca antenele sunt principalul brat de propaganda al psd si nu se vor lasa pacaliti! Cred ca antenistii mor de ciuda cand vad audientele obtinute de StirileProTV.
  • Adi Adi
    Ăștia chiar nu vad ca principala cauza a căderii este management-ul? Schimbi etajele, birourile , dar la conducere rămâne Ursu? Si ce o sa faca acum? O sa aiba alte idei de la alt etaj? Cine stie, soția e europarlamentar si nu are nimeni curajul sa-l dea la o parte.

Trimite un comentariu

sus