Skip to main content

Lecţie de viaţă pentru Lecţii de viaţă, de pe Pro TV: limbajul vulgar, sancţionat de CNA

 
Lecţie de viaţă pentru Lecţii de viaţă, de pe Pro TV: limbajul vulgar, sancţionat de CNA

Lecţii de viaţă, serialul difuzat de Pro TV în timpul zilei, a atras o amendă de la CNA pentru limbaj nepotrivit la o oră accesibilă minorilor.

Publicitate

Forul a decis sancţionarea cu 10.000 de lei pentru folosirea în cadrul serialului a unor termeni precum „curvă”, „fufă de bordel”, „fustangiu nenorocit”, „panaramele cu care ţi-o trăgeai”.

Întrucât este un program de ficţiune, care se supune altor reguli faţă de programele obişnuite, CNA a conisiderat că, din cauza limbajului folosit, episodul în cauză ar fi trebuit să fie marcat cu „12”, adică permis doar persoanelor cu vârste peste 12 ani. Ori, tipul acesta de program poate fi difuzat doar după ora 20.00.

Cazul a ajuns pe masa CNA după ce a primit o reclamaţie de la un telespectator legat de serialul Lecţii de viaţă, din 30 iulie. „O emisiune cu Acordul Părinţilor în care limbajul nu este adecvat pentru un copil, având fraze precum "panarame cu care ţi-o tragi", menţionează petentul în reclamaţie.

Forul a vizionat imaginile cu probleme şi a decis amendarea cu 10.000 de lei, pentru limbajul nepotrivit pentru ora la care a fost difuzat (16.00).

Episodul în cauză a prezentat povestea unui cuplu aflat în conflict din cauza infidelităţii.

În cadrul episodului s-au folosit formulări precum:

  • „Nu îţi mai este ruşine că te vede lumea cu o curvă?”,
  • „nu înseamnă că trebuie să îţi laşi nevasta pentru o fufă din bordel”,
  • „Tu nu te uiţi la tine că eşti un fustangiu nenorocit?”,
  • „Erai o curvă şi te-am luat de nevastă”,
  • „Te-a făcut ca pe ultimul fraier. Ce paraşută!”,
  • E o curvă penală!”,
  • „Sergiu: Tu crezi că mă fraiereşti cum l-ai fraierit pe fraierul ăla de Sergiu? Asta crezi tu? Curvă ce eşti!

Tami: Dacă tu mă faci curvă, tu ai idee, mă, câţi bani am pierdut eu stând măritată cu dobitocul ăla? Banii ăia cine mi-i dă? Mi-i dai tu?

  • Sergiu (în timp ce îşi îndreaptă pumnul stâng către Tami): Vezi să nu priveşti ceva în plus că dacă îţi dau una în botul ăla…
  • „Ai fost îndrăgostit şi de toate panaramele cu care ţi-o trăgeai?

Cum s-a apărat reprezentantul postului:

„Este un serial, are un script cu nişte actori care joacă nişte roluri şi folosesc limbajul caracteristic rolurilor respective şi, în general, serialul Lecţii de viaţă dezvăluie nişte familii care aparent sunt armonioase şi fericite, dar, de fapt, ele trăiesc nişte drame şi secrete cotidiene.

Limbajul chiar nu este exagerat. Vreau să vă zic legat de chestia asta cu „curvă” că până şi în Biblia se foloseşte acest termen.”

LEGISLAŢIA invocată

Art. 19 - (1) Criteriile în funcţie de care se clasifică programele difuzate au drept scop asigurarea protecţiei minorului şi informarea publicului cu privire la conţinutul acestora. (2) Responsabilitatea clasificării programelor revine radiodifuzorilor şi furnizorilor de
servicii media la cerere, în conformitate cu următoarele criterii:

a) numărul şi natura scenelor violente, precum şi caracterul gratuit sau indispensabil al acestora, raportat la genul şi subiectul programului;

b) utilizarea violenţei şi rolul acesteia în rezolvarea problemelor;

c) modalitatea de tratare prin imagini a scenelor de violenţă, tipul de plan utilizat, realismul reprezentării, rolul coloanei sonore în a genera frică ori angoasă;

d) contextul în care este prezentat consumul de droguri şi alcool; e) numărul şi natura scenelor de nuditate, reprezentarea actului sexual;

f) psihologia personajelor şi reperele morale pe care acestea le oferă copiilor sau
adolescenţilor;

g) tipologia eroilor, scopul acţiunii acestora, gradul de recurgere la violenţă;

h) prezenţa şi rolul minorilor în scene de violenţă;

i) prezentarea femeii în ipostaze degradante;

j) numărul şi intensitatea scenelor de violenţă casnică;

k) calitatea şi tipologia limbajului;

l) genul sau tema programului.

Art. 23 - (1) Programele 12 se difuzează numai după ora 20,00 şi vor fi însoţite permanent de un semn de avertizare reprezentând un cerc de culoare albă, iar în interiorul acestuia, pe fond transparent, numărul 12 de culoare albă.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Dinca Jenica Dinca Jenica
    Copilulu meu a avut traume plânge toată ziua .Așa că spălațivă pe cap cu emisiunea voastră .
  • Gogu Pintenogu Gogu Pintenogu
    Dar știrile non stop cu oase, cadavre si alte. Mai Cna nu aveți ce face?
  • marian marian
    Mile merita daca se vorbeste asa , dar ar trebui amanata si emisiunea voastra acces in,,,,,,, umorul vostru horor rom tv cu amenzi mai mari nu numai pro dar voi aveti parintii spirituali pesedisti si nu poate CNA sa va amendeze prea mult , deoarece ei lucreaza pentru voi
  • Miu Miu Miu Miu
    Stiu episodul la care se face referire,nu,nu stiu daca e cuantumul corect al sanctiunii...
  • mile mile
    pai ce o sa zica postacii , ca nu adevarat , nu ati auzit bine voi

Trimite un comentariu

sus