Gospodar fără pereche şi-a găsit prezentator, după ce Anamaria Prodan a renunţat la cârma emisiunii de la Pro TV. Este vorba despre Geanina Ilieş, concurentă în ultimul sezon din Ferma - prezentat de Mihaela Rădulescu.
Ilieş a fost în trecut şi la postul Antena 1. S-a ocupat de Observator până în 2016.
Va prezenta show-ul matrimonial Pro TV în noul sezon, cel cu numărul trei.
„Preiau ştafeta de la Anamaria, care a fost absolut minunată la cârma emisiunii, şi îmi doresc să ducem mai departe emisiunea: gospodarii sunt senzaţionali, iar noul sezon vine cu un suflu complet nou. Sunt foarte entuziasmată şi de-abia aştept să începem filmările”, spune Geanina Ilieş despre noul rol.
Impresarul sportiv Anamaria Prodan a fost prezentatoarea emisiunii încă din primul sezon şi s-a ocupat inclusiv de episodul pilot din sezonul trei, cel în care sunt prezentaţi gospodarii.
În urma cu câteva zile a anunţat că pune punct colaborarii cu emisiunea Gospodar fără pereche, chiar în emisiunea La Măruţă, după cum Paginademedia.ro a relatat aici.
Cu Anamaria Prodan, emisiunea Gospodar fără Pereche a debutat acum doi ani. Toamna trecută, prima ediţie din sezonul doi a fost pe primul loc în audienţe, cu aproximativ 1,4 milioane de telespectatori, în medie.
Emisiunea de la Pro TV este făcută după formatul Farmer wants a wife. Reality show-ul a mai rulat în România, timp de trei sezoane, la Prima TV, sub numele Fermier caut nevastă.
Citeşte şi:
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
Comentarii
Nu-i mare pierdere Mona Shegel o așteaptă la Antena1 sa facă un show cu bătăi și înșelat :)))