Schimbare în grila Antenei 1. Serialul de comedie Mangaliţa va fi mutat, din această săptămână, din serile de duminică. Până acum, primele şase episoade ale producţiei au fost difuzate duminica, de la ora 20.00.
Din această săptămână, Mangaliţa se va vedea vinerea, de la 22.15, după emisiunea iUmor.
Duminică, din 3 noiembrie, emisiunea Antitalent, difuzată până acum de la 21.00, va fi difuzată de la 20.00.
Despre serial.
Producţia îl are în centru pe Stelian Manole, primarul aflat în fruntea urbei de peste 20 de ani. Rolul acestuia este interpretat de Teodor Corban, cunoscut publicului din filme precum A fost sau n-a fost? sau Poziţia copilului şi câştigător al premiului Gopo, în anul 2016, pentru rolul din filmul Aferim.
Primarul oraşului Mangaliţa, Stelian Manole, a câştigat toate alegerile de până acum cu unanimitate de voturi. În prezent, el trage sforile să obţină cel de-al optulea mandat consecutiv. A fost prin toate partidele, e uns cu toate alifiile şi ştie toate şmecheriile. Poate să convingă pe oricine să facă orice şi are pe toată lumea la mână cu ceva. Viaţa locuitorilor oraşului Mangaliţa e dată peste cap de intrigile politice, administrative, mafiote şi amoroase ale anturajului extrem de colorat şi comic al domnului primar.
Filmările pentru serialul de comedie Mangaliţa s-au desfăşurat pentru aproape două luni de zile în localitatea Bolintin Vale.
Citeşte şi:
PREMIERĂ. Cinci producţii româneşti, în fruntea celor mai urmărite seriale ale lunii septembrie
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii
mai nou pot sa ceara bani de la stat pentru productii tv, alt motiv de a pune orice prostie in program.