Un nou serial chinezesc vine la TVR 1. Postul public difuzează începând de astăzi serialul „Yanxi, palatul suspinelor”. Producţia de mare succes este difuzată de luni până vineri, de la ora 17.00.
Realizatorul TV, Dan Negru, scria zilele trecute pe pagina sa de Facebook că va fi al doilea Suleyman în România.
Despre serial:
Dragoste şi ură, răzbunare, dar şi luptă pentru eliminarea rivalilor, toate acestea le vom regăsi în producţia care a stârnit cel mai mult curiozitatea utilizatorilor Google din întreaga lume în 2018, în condiţiile în care Google era restricţionat pe scară largă în China.
Este una dintre producţiile cele mai populare ale anului 2018. Când a fost lansat, serialul, o poveste despre viaţa din China imperială, a înregistrat audienţe fabuloase. Peste 15 miliarde de vizualizări a adunat Yanxi, palatul suspinelor pe iQiyi, platforma simililară Netflix din China şi a devenit cea mai urmărită producţie în ţara de origine timp de 39 de zile consecutiv. Apoi, serialul a fost distribuit pe mai mult de 70 de pieţe în întreaga lume, înregistrând un succes uriaş în Asia.
În ciuda cenzurii interne (presa de stat din China a publicat articole în care critica serialele dramă istorică, în general şi Yanxi, palatul suspinelor, în particular şi vorbea despre efectele negative asupra societăţii chinezeşti, precum propagarea unui stil de viaţă hedonist, încurajarea admiraţiei pentru viaţa imperială, în detrimentul eroilor zilelor noastre), serialul şi-a câştigat fani din toate colţurile lumii datorită imaginilor spectaculoase, jocului actoricesc profesionist, dar şi setting-urilor şi costumelor autentice - costumele sunt lucrate cu migală, în detaliu, cu broderii realizate manual şi materiale tradiţionale.
Serialul Yanxi, palatul suspinelor are 70 de episoade.
REZUMAT. Yanxi, palatul suspinelor este o dramă istorică ce aduce în prim plan China imperială a anului 1741.
Wei Yingluo, o tânără dintr-o familie modestă, se angajează brodeuză la curtea împăratului Quinlong şi îşi demonstrează încă din prima zi inteligenţa, curajul şi sufletul generos.
Dar Yingluo are un secret pe care-l ascunde cu grijă: vrea să afle adevărul despre ce s-a întâmplat cu sora ei mai mare, care a murit în împrejurări misterioase în Oraşul Interzis. Bănuindu-l, pe nedrept, pe Fuca Fuheng (membru al gărzilor imperiale) că ar fi comis crima, Yingluo face tot posibilul să se apropie de sora lui, împărăteasa Fuca, una dintre consoartele împăratului.
Aceasta o ia pe fată sub aripa ei şi o transformă într-o tânără educată, învăţând-o eticheta de la curtea imperială. La rândul ei, Yingluo devine confidenta şi prietena de încredere a împărătesei, ajutând-o să se ferească de manevrele şi comploturile rivalelor sale, celelalte consoarte ale împăratului.
În universul fascinant, plin de culoare, dar şi de pericole nebănuite, al palatului imperial, maşinaţiunile politice se împletesc cu poveşti de iubire şi cu suferinţele ascunse ale numeroaselor femei, nobile sau sărmane, care trăiesc în Oraşul Interzis.
Puternică şi curajoasă, Wei Yingluo va înainta pas cu pas în ierarhia palatului, în ciuda originilor ei umile, stârnind invidia celor care nu reuşesc să o doboare şi admiraţia altor femei, pentru care va deveni un adevărat model.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii