Realizatorul Mircea Radu revine la TVR pentru o nouă emisiune pe care postul public o are în producţie. Este vorba despre formatul recent achiziţionat „Down the road. Aventura”, care va fi difuzat la TVR 1, din luna decembrie.
Timp de opt zile, Mircea Radu îi va însoţi pe cei opt tineri cu Sindromul Down, care sunt personaje principale în noul reality.
Mircea Radu:
„Cred că „Down the road. Aventura” va fi un „hit”. Dincolo de asta, va fi un program iubit de telespectatori, pentru că putem fi martori la aventura vieţii unor tineri. Plecăm într-o excursie, în care nu contează destinaţia, ci doar călătoria. În decursul celor opt zile în care vom fi împreună, ne vom distra, vom râde, vom plânge şi ne vom emoţiona.
Vom trece prin toate stările de la bucurie la tristeţe, de la reţinere la voinţă şi curaj. La început, mi-am zis că voi fi alături de tineri în călătoria vieţii lor. Apoi, mi-am dat seama că ei m-au luat pe mine în călătoria vieţii mele, într-o călătorie interioară a celui care sunt şi a celui care cu siguranţă am devenit după întâlnirea cu prietenii mei speciali.”
Prezentatorul, Mircea Radu a fost, de-a lungul anilor, gazdă a unor emisiuni precum „Telejurnal”, „ÎnTrecerea anilor” şi coprezentator „Femei de 10, Bărbaţi de 10”. În decembrie 2017, Mircea Radu a părăsit postul public pentru a se întoarce în Antena 1, la cârma unei noi emisiuni, „Ie, Românie”. Producţia a fost un eşec în audienţă şi a fost mutată din grilă după câteva ediţii. După această colaborare, Mircea Radu n-a mai avut niciun alt proiect cu Antena 1.
Formatul original, „Down the road”, este produs de VRT, Belgia şi a înregistrat un real succes în ţara de origine, unde deja a ajuns la cel de-al treilea sezon.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii