Skip to main content

Mălin Bot vs Mircea Badea. Bot câştigă după ce Badea l-a dat în judecată şi a cerut 250.000 de euro

 
Sursa: captura Adevarul
Sursa: captura Adevarul

Mălin Bot a câştigat şi apelul în procesul în care a fost dat în judecată de Mircea Badea, pentru o serie de postări catalogate de avocaţii lui Badea drept „neadevărate şi denigratoare”.

Publicitate

După ce a avut câştig de cauză în prima instanţă, la Tribunalul Bucureşti, Mălin Bot a câştigat şi la Curtea de Apel, potrivit deciziei publicate ieri. Decizia nu este, însă definitivă, putând fi atacată cu recurs.

Badea l-a dat pe Mălin Bot în judecată pentru numeroase postări de pe Facebook şi de pe blog, postate în perioada iunie 2015 - martie 2018, în care acesta ar fi făcut o serie de afirmaţii „neadevărate şi denigratoare” la adresa lui Mircea Badea. Acesta i-a cerut lui Mălin Bot despăgubiri în valoare de 250.000 de euro.

Redăm câteva exemple de postări:

La data de 9 octombrie 2015, Mălin Bot a scris pe Facebook:

„Un reprezentant al trustului Intact a dat asigurări că Badea nu a păţit nimic, pentru că maimuţele sunt obişnuit să cadă de la înălţimi mari, din copaci sau de pe clădiri.”

La data de 19 octombrie 2015, ataşat la o postare de pe Times New Roman, Mălin Bot a făcut următorul comentariu:

„De când domnul prefesor Voiculescu este în închisoare şi Mirciulică nu-l mai poate pupa în c*r ca odinioară, îl ţinem doar pe pastile, pentru că altfel ar claca”, a spus Mihai Gâdea. ”Nici nu vreau să mă gândesc ce ar putea face dacă îi scoatem medicamentaţia. Cred că ar fi în stare să meargă pe stradă şi să pupe-n c*r oameni nevinovaţi, la întâmplare. Nu e de joacă cu pupincurismul lui Mircea.”

Pe 10 decembrie 2015:

„Oligofrenul Mircea Badea ar vrea sa stie ce zic eu despre cazul Truica si implicarea lui Dan Andronic.
EVZ a relatat astazi, toata ziua, informatiile despre ancheta judiciara. La emisiunea EVZ TV am prezentat cazul. (...)”

Pe 17 decembrie 2015

„Saptamana trecuta imi repetau numele in batjocura, ca niste oligofreni, Mihai Gadea si Mircea Badea. Azi a tinut cineva sa imi trimita un link catre o inregistrare ...
Prin 2013 facea la fel raposatul Corneliu Vadim Tudor.

Exact la fel, ca sa intelegem clar cam unde se plaseaza babuinii lui Voiculescu. "Are un nume, repetăm: Bot. Păi, atunci cînd te cheamă Bot, nu mai poţi emite pretenţii", zicea Vadim in 2013 si repetau oligofrenic exact aceleasi cuvinte Gadea si Badea in 2015. Nicio diferenta, doar aceea ca Gadea si Badea sunt infinit mai inculti decat Vadim.”

Pe 12 decembrie 2017:

„Aceeaşi instituţie care nu a fost preocupată niciodată de incitările la violenţă ale unor propagandiţti ai corupţilor, cum e servitorul infractorului Voiculescu, Mircea Badea”

Vezi AICI motivarea procesului Mălin Bot - Mircea Badea, din prima instanţă

Pe scurt, aşa cum spune instanţa:

„Tribunalul are în vedere în privinţa toleranţei reclamantului la eventualele afirmaţii care pot fi apreciate ca jignitoare, că însuşi acesta este cunoscut ca având un stil jurnalistic mai mult decât acid, deseori presărat cu expresii de genul celor imputate prin acţiunea de faţă”, a fost unul dintre motivele pentru care Tribunalul i-a respins acţiunea lui Badea.

Citeşte şi:

Mircea Badea l-a dat în judecată pe Mălin Bot pentru zeci de postări pe Facebook. Răspunsul instanţei? Un fel de „cum îţi aşterni, aşa dormi!"

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • stefan stefan
    @Spagatistu mi-ai citit comentariul dar nu ai inteles. Am ras de justificarea data de judecator. Treaba cu boxerul era ca sa scot in evidenta penibilul din motivarea sentintei.
    Zici ca Badea nu a fost condamnat? Cauta ge google Badea Giumbix.
    A pierdut un proces pentru ca l-a numit pe seful ANI *** basista, ochelarica, o! anist (atentie!!! fara N intre o si a, asa cum apare pe mai multe site-uri) si giumbix.
  • Spagatistu' Spagatistu'
    @Stefan, ai citat dar n-ai inteles!:))
    Boxerul a dat 5 pumni in ring și nu a fost condamnat pentru că asta este boxul reglementat, 2 oameni își cară pumni și câștigă ăla care da mai bine. Dar dacă dădea 5 pumni pe strada și omora /schilodea un om, tu îl iertai pentru că atunci când era boxer și dădea cu pumnul nu l-a pedepsit legea?
    Daca Badea nu a fost condamnat, deși are un stil similar de exprimare în spațiul public, cum poți să-i condamni pe adversaru care acționează similar?
    Imagineaza-ti că Fbk este un ring, daca mirciulica da cu gura și nu pățește nimic, trebuie sa și primească fara că adversarul sa fie pedepsit.
  • ai sau n-ai umor ai sau n-ai umor
    Ce tupeu are Badea sa se planga de un pamflet. Asta imi confirma ceea ce stiam de mult : oamenii care se declara deschisi la minte sunt primii care cedeaza cand ei sunt tinta. Badea sa se ia de mana cu Cheloo (de exemplu) care nu poate suporta o gluma pe seama lui, desi altfel este mare expert in umor si exprimare libera.
  • micutu de la 4 micutu de la 4
    Saracu asta de cate ori a fost umilit si tot insista. Mi-e rusine mie de penibilul in care traieste baiatu asta "5 secunde" dar probabil ca-i place. Pe de alta parte la ce mizerii scrie pe FB ma mir ca n-are vreo 20 de procese. Pierdute.
  • stefan stefan
    "Tribunalul are în vedere în privința toleranței reclamantului la eventualele afirmații care pot fi apreciate ca jignitoare, că însuși acesta este cunoscut ca având un stil jurnalistic mai mult decât acid, deseori presărat cu expresii de genul celor imputate prin acțiunea de față"

    Hahaha
    Ce justitie de 5 litere avem. Parca justitia trebuia sa judece fapte, nu oameni.

    "X mi-a dat un pumn. Am stat 5 zile in spital."
    "Judecator: Eee... Lasa ca si dumneata ai dat pumni la viata ta. Nu ai fost boxer?"

    Doamne fereste :))))))
  • andipanda andipanda
    Bineee, ma!
  • mad79 mad79
    :))))

Trimite un comentariu

sus