Skip to main content

Ziarul Libertatea are un nou redactor-şef. A condus site-urile Cotidianul şi Economica

 
Ziarul Libertatea are un nou redactor-şef. A condus site-urile Cotidianul şi Economica

Publicaţia Libertatea are un nou redactor-şef, poziţie ce era vacantă de aproximativ un an de zile, după plecarea lui Robert Tătăruş.

Publicitate

Iulian Enache, fost redactor-şef la site-urile Cotidianul şi Economica, este noul nume care se alătură echipei lui Cătălin Tolontan (coordonator editorial Libertatea şi GSP).

Concret, mutarea va avea loc pe 1 decembrie, anunţă Libertatea. El va face echipă cu Oana Costea, prim redactor-şef adjunct.

Enache are 20 de ani de experienţă în presa economică, fiind fost şef la site-urile publicaţiilor cotidianul.ro, money.ro şi economica.net.

Reamintim că poziţia de redactor şef la Libertatea a rămas vacantă în urmă cu un an de zile. Atunci, compania a decis să reorganizeze structura de conducere a ziarului, iar Robert Tătăruş nu îşi mai găsea locul în conducerea editorială Libertatea, după cum Paginademedia.ro relata la vremea respectivă.

În tot acest timp redacţia a fost condusă de un prim redactor-şef adjunc, Oana Costea.

Iulian Enache, despre noul rol de la Libertatea:

„Mă onorează să devin parte a unei echipe care face presă aşa cum trebuie făcută, fără compromisuri, după regulile meseriei, într-un context care nu este, neapărat, unul prietenos în ultima vreme.

Înţeleg foarte bine, din proprie experienţă, ce presupune acest lucru, câte sacrificii personale trebuie făcute pentru a avea un nivel profesional decent într-o meserie atât de solicitantă. De aceea, dincolo de faptul că sunt onorat că această echipă doreşte să lucrăm împreună, mă simt şi obligat, în egală măsură, să încerc să mă ridic la înălţimea acestei provocări. Libertatea este un brand puternic, conţinutul său este vizibil din ce în ce mai bun, iar oamenii care sunt, de fapt, acest brand, sunt profesionişti de la care voi avea, sunt absolut sigur, foarte multe de învăţat.

Le mulţumesc lui Mihnea Vasiliu şi lui Cătălin Tolontan, persoane pe care le respect foarte mult pentru ceea ce au realizat în jurnalism, pentru încrederea pe care mi-au oferit-o, şi mulţumesc tuturor oamenilor din echipa Libertatea pentru şansa de a munci, alături de ei, pentru un produs de presă unde deontologia şi excelenţa profesională sunt condiţii obligatorii”

Mihnea Vasiliu, director general Ringier România, spune:

„Prin aducerea lui Iulian, un jurnalist care şi-a construit cariera pe integritate şi seriozitate, încercăm să creştem şi mai mult zona de relevanţă. Iulian va lucra împreună cu Oana Costea, prim redactor-şef adjunct, şi cu Cătălin Tolontan, coordonatorul editorial, în sensul păstrării angajamentului pe care Libertatea l-a făcut: jurnalism nonpartizan politic, în serviciul public.”

Citeşte şi:

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus