Skip to main content

Libertatea a retras un articol publicitar în care patronii unei case de pariuri erau acuzaţi de crime şi evaziune fiscală. Cum a ajuns pe site?

 
Libertatea a retras un articol publicitar în care patronii unei case de pariuri erau acuzaţi de crime şi evaziune fiscală. Cum a ajuns pe site?

Ziarul Libertatea a retras un material publicitar de pe site pentru că „făcea acuzaţii care nu erau deloc probate”.

Publicitate

Jurnalistul Costin Ştucan a publicat astăzi un material în Libertatea despre un articol publicitar publicat în urmă cu câteva zile şi apoi retras de cotidianul coordonat de Cătălin Tolontan.

În respectivul advertorial, patronii casei de pariuri Efbet din Bulgaria, client de publicitate al Gazetei Sporturilor, erau acuzaţi de crime, evaziune fiscală si alte infracţiuni.

Ce spune textul publicitar:

„Proprietarii Efbet nu sunt doar infractori din punct de vedere al evaziunilor fiscale şi al spălării banilor, dar sunt, de asemenea, principalele figuri din spatele huliganismului organizat şi al multor scandaluri de fotbal din ţara lor, inclusiv cea mai recentă care a atins mass-media - calificativul dintre Bulgaria şi Anglia la Euro20”, scria respectivul advertorial.

Cum justifică Libertatea ştergerea materialului:

„Textul publicitar ajuns în România este scris într-un stil nejurnalistic, plin de judecăţi de valoare şi de enunţul unor fapte fără dovezile aferente. Nu ştim dacă e adevărat sau nu, cert e că nu e deloc probat”,

Libertatea nu este singurul ziar în care a apărut materialul publicitar. Acesta a mai apărut, dar fără marcajul „P” şi în România Liberă, Ziarul de Iaşi, Curierul Naţional sau Gazeta de Cluj (indisponibil între timp), scrie Ştucan.

Textul publicitar a ajuns în libertatea.ro prin agenţia românească de conţinut de SEO cu numele FFX.

Cum a ajuns în ziar un astfel de material: „Bulgarii au vrut să cumpere jurnalişti români”

Iniţial, respectivele informaţii au ajuns în redacţia Gazetei Sporturilor ca „pont”, iar aceştia au început să le verfice.

„Difuzorii de informaţii erau extrem de grăbiţi”, notează Costin Ştucan.

Pentru că au observat că jurnaliştii GSP nu au publicat acele informaţii au încercat să le ofere bani pentru ca aceştia din urmă să trimită informaţiile către redacţii mai mici.

„Au fost refuzaţi”, menţionează aceeaşi sursă.

Următorul pas: Advertorialul din Libertatea, preluat de presa Bulgară ca ştire

Imediat după ce informaţiile plătite au ajuns în Libertatea, cu marcajul „Publicitate”, mai multe site-uri din Bulgaria au preluat informaţiile şi le-au transformat în ştire.

„Mesajul aparţinea clientului şi nu redacţiei”, notează Libertatea în materialul publicat astăzi.

Captură din Libertatea, preluată de pe site-ul bulgăresc 24chasa.bg

În urmă cu câteva luni, jurnaliştii de la Libertatea au publicat o anchetă despre clienţii publicitari din prorpiul ziar. Era vorba despre o reclamă la un supliment alimentar, Onconovical, care promitea „vindecarea” cancerului, după cum a scris şi Paginademedia.ro la vremea respectivă.

Citeşte şi:

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • geo geo
    Tolo deonotologul este mai degraba preocupat de publicitatea pe care o dau si platesc altii( Primaria Bucuresti) la altii ( televiziuni) decat publicitatea mincinoasa pe care o dau si platesc unii in publicatia pe care o conduce. Draga Tolo, fa mai intai curat in propria ograda - adica elimina publicitatea mincinoasa din propriul ziar - dupa care poti sa dai lectii altora !

Trimite un comentariu

sus