Serialul Sacrificiul pune astăzi punct primului sezon. Dar povestea nu se opreşte aici. Serialul produs de Ruxandra Ion şi difuzat pe Antena 1 va avea şi sezonul al doilea, la care se lucrează deja.
Cei trei protagonişti ai serialului: Oana Cârmaciu, Denis Hanganu şi Daniel Nuţă au fost invitaţi seara trecută în cadrul emisiunii „Xtra Night Show', prezentată de Dan Capatos, şi au dezvăluit în premieră că al doilea sezon va continua cu noi poveşti şi personaje, potrivit TVmania.
Sezonul doi al serialului Sacrificiu va veni şi cu un nou nume „Sacrificiul: Alegerea”. Potrivit sursei citate, cei trei actori au dezvăluit şi că filmările pentru al doilea sezon sunt în plină desfăşurare în diverse locaţii din Bucureşti şi din împrejurimi. Din spusele Oanei Cârmaciu al doilea sezon va debuta pe micile ecrane anul viitor, după sărbători.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii