INTERVIU. „Sunteţi primul ziarist care mă sună", spune Cristina ICH, cea mai blamată influenceriţă a momentului. Se întâmpla ieri, la mai bine de trei zile de la declanşarea scandalului în care este unul dintre "actorii" principali.
"Eu cu reacţia mea, care a fost ca a unei mahalagioaice în târg, am alimentat reacţia lor. E tardiv să o spun că am venit cu acel video şi i-am provocat. Greşeala de comunicare şi cu reacţia mea necontrolată a dus la tot acest scandal", spune acum Cristina ICH.
Despre ce este vorba?
Puţină istorie: la sfârşitul săptămânii trecute, Cristina ICH îşi îndeamnă urmăritorii (700.000) să doneze pentru Institutul Cantacuzino. Să se strângă 100.000 de donatori pentru platforma Chiareu.ro (face şi un clip video pentru asta).
Duminică, Zoso.ro publică o postare în care arată că platforma Chiareu.ro, pe care o susţine Cristina ICH, împarte banii din donaţii către un premiu pentru donatori, către influenceri şi apoi către cauză (aşa scria chiar pe site-ul chiareu). Corina Vinţan a criticat, de asemenea, modul de funcţionare, iar Andra Nistor a explicat care sunt neclarităţile şi problemele campaniei.
Problema de bază: banii din donaţii se împart către fondul de premiere, influenceri şi cauza în sine. Că mai degrabă e o loterie, decât fundraising.
Reacţiile au fost în lanţ pe online, multe la adresa influenceriţei.
Cristina ICH reacţionează apoi agresiv, printr-o serie de postări la adresa contestatarilor, postări care alimentează şi mai tare scandalul. "Câştigă toată lumea, câştigă şi spitalul, care e problema?" Spunea ea. Acum admite că a greşit şi că a vorbi "fără să se intereseze".
Citeşte şi: Donaţie sau loterie? Ce spune omul din spatele campaniei care a „încins” online-ul: donezi şi câştigi un apartament
Ce spune acum Cristina ICH, în interviul pentru Paginademedia.ro?
"Nu-mi pare rău că am intrat în campanie, imi pare rău că n-am ştiut să mă informez despre ce e vorba. Eu făceam pe Instagram un scandal mahalagistic, desprins din Caragiale, dar eu nu ştiam de ce mă acuză oamenii aceia"
"N-am luat niciun ban. Eu am văzut textul de pe site-ul lor, că influencerii îşi iau banii din donaţii, după ce el a fost postat pe Facebook. I-am sunat imediat să-i întreb ce e cu acea aberaţie", spune ea acum.
Despre reacţiile pe care le-a avut după ce a fost criticată?
Cristina ICH:
- Eu am vrut să fac bine şi m-a luat gura pe dinainte şi am avut lipsă de diplomaţie.
- Am văzut o postare la cineva, nu vreau să-i dau numele, iar eu ştiind că acea doamna a scris altceva despre campanie, am luat foc când am văzut. Şi n-am făcut nimic... Am făcut rahatul praf cu reacţia mea.
- S-au folosit de o greşeală de comunicare în care era scris unde merg banii: o partea către Cantacuzino, o parte către apartament şi o parte către marketing. De aici lumea a luat foc, eu eram un fel de Sorin Ovidiu Vîntu. Oamenii nu mai înţelegeau nimic.
- Am început să fac un video, cu sarcasmul care mă reprezintă, şi a fost un gest stupid din partea mea. Şi am început să zic „Da’ care-i problema vostră că îşi bagă toată lumea banii în buzunar...”
- Eu am dat dovadă de prostie pentru că n-am înţeles o secundă că ei vor deduce că eu îmi iau bani din donaţii.
- Dintr-o postare de pe site-ul lor se înţelege faptul că influencerii sunt plătiţi din donaţii. Mie nu mi s-a spus asta nicio secundă. Eu sunt un om foarte darnic, n-aş putea în viaţa mea să văd cum donează un bursier sau un salariat şi eu să îmi bag banii în buzunar.
- Campania am făcut-o gratis. Banii mei ar fi venit din drepturile de imagine, dacă filmuleţul făcut de mine ar mai fi ajuns şi pe alte platforme.
- Eu cu reacţia mea, care a fost ca a unei mahalagioaice în târg, am alimentat reacţia lor. E tardiv să o spun că am venit cu acel video şi i-am provocat. Greşeala de comunicare şi cu reacţia mea necontrolată a dus la tot acest scandal.
Cum a ajuns Cristina ICH imaginea acestei campanii? Cine a contactat-o? Ce trebuia să facă? Ce spune despre reacţiile ei? În interviu.
Interviul cu Cristina ICH, integral:
Petrişor Obae, editor Paginademedia.ro: Cine ţi-a propus să intrii în această campanie?
Cristina Ich: Cei care au fundaţia „Chiar eu” mi-au propus acum câteva luni, când nici nu era tragedia cu Coronavirusul la noi. Voiau să lucrăm pe un alt proiect, însă m-au chemat la birou şi mi-au propus să fiu eu imagine a acestei campanii.
Mi-au explicat că acest concept este nou în România, că este luat după un concept din UK – Omeze.com.
Oamenii donau, apoi toţi donatorii erau incluşi într-o tombolă, unde se putea câştiga un apartament.
La prima întâlnire ei mi-au explicat faptul că 90% din suma donată se duce către acel caz, iar restul 10% se bagă în marketing. Eu îţi spun ce ştiam eu la vremea aia.
Am acceptat pentru că mi s-a părut o idee bună şi am semnat un contract de imagine cu cei de fundaţia „Chiar eu”.
Paginademedia.ro: Cu ce oameni te-ai văzut din partea asociaţiei?
Cristina Ich: Eu m-am văzut cu domnul Bogdan Cârcu şi doamna Ioana Monica Cârcu.
Paginademedia.ro: Tu ai înţeles din prima conceptul?
Cristina Ich: Da. Ştiam exact cum e: că e luat din afară. Mi s-a explicat simplu, că la fel cum face platforma Omeze.com facem şi noi. Să zicem că targetul nostru era de un milion de euro şi 100.000 de donatori. Aveam un apartament de cumpărat, dar nu mai ştiu ce avans era dat la apartament.
Mi-au zis că 90% merge către cauză, iar restul de 10% merge la marketing.
Mie mi s-a părut tare să intru într-o campanie în care se dau atât de mulţi bani către o cauză.
Paginademedia.ro: Ţie ţi-a spus la început că urma să primeşti o parte din bani?
Cristina Ich: Nu, dar nici nu se punea problema să primesc ceva din donaţii. Cine ar fi acceptat aşa ceva. Mie îmi donau nişte fete din bursa lor, de exemplu. Nu puteam să iau eu bani din donaţii.
Paginademedia.ro: Dar ce ţi-au zis că vei primi în schimb?
Cristina Ich: Noi am semnat un contract de imagine, adică eu făceam nişte poze şi nişte filmuleţe, iar pentru că ei se foloseau de imaginea mea mă plăteau.
Dacă porneam campania şi filmuleţul postat de mine se răspândea în mediul online, era preluat şi de alte site-uri, ei m-ar fi plătit pe mine pentru drepturile de imagine din fondurile lor, nu cu banii din donaţii.
S-a speculat că noi suntem plătiţi dintr-un milion cu 33%, ceea ce ar fi însemnat 330.000 de euro. Vă daţi seama cât înseamnă acei bani?
Paginademedia.ro: Tu spuneai în acele clipuri că toată lumea câştigă din această campanie, inclusiv tu.
Cristina Ich: Eu am vrut să fac bine şi m-a luat gura pe dinainte şi am avut lipsă de diplomaţie.
Eu am văzut o postare la cineva, nu vreau să-i dau numele, iar eu ştiind că acea doamna a scris altceva despre campanie, am luat foc când am văzut. Şi n-am făcut nimic... Am făcut rahatul praf cu reacţia mea.
S-au folosit de o greşeală de comunicare în care era scris unde merg banii: o partea către Cantacuzino, o parte către apartament şi o parte către marketing. De aici lumea a luat foc, eu eram un fel de Sorin Ovidiu Vîntu când a înfiinţat Caritasul. Oamenii nu mai înţelegeau nimic.
Am început să fac un video, cu sarcasmul care mă reprezintă, şi a fost un gest stupid din partea mea. Şi am început să zic „Da’ care-i problema vostră că îşi bagă toată lumea banii în buzunar...”
Eu am dat dovadă de prostie pentru că n-am înţeles o secundă că ei vor deduce că eu îmi iau bani din donaţii.
Dintr-o postare de pe site-ul lor se înţelege faptul că influencerii sunt plătiţi din donaţii.
Mie nu mi s-a spus asta nicio secundă. Eu sunt un om foarte darnic, n-aş putea în viaţa mea să văd cum donează un bursier sau un salariat şi eu să îmi bag banii în buzunar.
Campania pentru Covid a fost pro-bono, măcar atât puteam să fac pentru situaţia în care suntem. Eu am alte contracte. Mi s-ar fi părut mizerabil ca eu să iau bani de la oameni în contextul acestei campanii, mai ales cei 33% care se vehiculează.
Paginademedia.ro: Şi atunci de ce ai mai spus la început că iese în câştig toată lumea?
Cristina Ich: Păi v-am zis că eu am contract pe drepturi de imagine cu „Chiar eu”, n-are nicio legătură cu această campanie.
Eu campania Covid am făcut-o gratis. Banii mei ar fi venit din drepturile de imagine, dacă filmuleţul făcut de mine ar mai fi ajuns şi pe alte platforme.
Eu cu reacţia mea, care a fost ca a unei mahalagioaice în târg, am alimentat reacţia lor. E tardiv să o spun că am venit cu acel video şi i-am provocat. Greşeala de comunicare şi cu reacţia mea necontrolată a dus la tot acest scandal.
Paginademedia.ro: Dar tu ai primit vreun ban pentru această campanie?
Cristina Ich: Nu. N-am luat niciun ban. Eu am văzut textul de pe site-ul lor, că influencerii îşi iau banii din donaţii, după ce el a fost postat pe Facebook. I-am sunat imediat să-i întreb ce e cu acea aberaţie.
Putea fi interpretată ca pe o transparenţă a site-ului, dar eu nu mi-am luat niciun ban din această campanie şi din ce era scris se înţelegea altceva.
E n-am puricat acel site deloc. A fost o mare greşeală, mai ales că eu n-am primit niciun ban. E doar frustrant să ştii că ai dreptate, dar vorbeam aiurea pentru că la ei pe site scria altceva.
Paginademedia.ro: Deci tu nu eşti de acord să primeşti bani din donaţii?
Cristina Ich: Nu sunt de acord să primesc bani din donaţii. Am şi un extras de cont care dovedeşte că nu am primit bani de la această fundaţie.
Eu nici n-am ajuns să vorbesc de bani cu ei pentru proiectul iniţial era puţin amânat tocmai din cauza epidemiei.
Paginademedia.ro: Ce le răspunzi celor care vor zice că tu spui că totul a fost pro-bono doar pentru că acum s-a inflamat situaţia?
Cristina Ich: Păi ei pot spune orice în acestă situaţie, dar eu îmi asum vina pentru că am postat acel filmuleţ pe Instagram. Îmi asum greşeala mea, dar nu şi greşeala lor de comunicare. Eu nu era singura din campanie, dar am avut cea mai vocală reacţie şi am încasat-o. Eu trebuia sa tac din gură şi să nu mă dau mai interesantă decât sunt.
Eu spun multe lucruri la nervi şi pe care nu le gândesc.
Paginademedia.ro: Dacă ei ţi-ar fi spus de la început că banii care-ţi revin ţie sunt din donaţii ai fi acceptat?
Cristina Ich: Niciodată nu mi-aş fi asumat să-mi distrug cinci ani de muncă pe Intagram şi să am parte de bani din donaţii.
Eu le-am spus lor în felul următor, după toată această tevatură, după ce totul se clarifică şi se transferă şi banii pe care eu i-am strâns voi continua campania, dar le-am spus că nu mai vreau să fiu plătită pentru absolut nimic, indiferent unde ajunge clipul meu.
Eu m-am băgat într-un rahat fără să iau niciun cent, în condiţiile în care oricum aveam alte contracte. Si le-am spus că nu mai vreau nimic, doar să arate unde ajung banii.
Ei mi-au zis că banii pe care i-as fi primit eu sunt din fondurile lor. Nu mai vreau nici asta, nu mai vreau sa primesc vreun ban. Continui campania cu sufletul deschis, dar nu mai vreau niciun ban, nici ca vector de imagine.
Noi influencerii suntem vocea, suntem ca un ziar. De la noi lumea află că trebuie să doneze.
Paginademedia.ro: Tu câţi bani aii reuşit să strângi de la comunitate?
Cristina Ich: Eu am strâns aproximativ 200.000 de lei.
Paginademedia.ro: De duminică, când a început scandalul, cât s-a mai strâns?
Cristina Ich: Nu s-a mai donat nimic. Şi le-am zis oamenilor să nu mai doneze până nu se lămuresc lucrurile.
Paginademedia.ro: Cum îţi dădeai tu seama că donatorii sunt de la tine?
Cristina Ich: Îmi dădeau tag şi puneau printscreen-uri cu donaţiile. Eu am văzut că sunt într-un rahat fără să fiu vinovată şi l-am şi alimentat cu propriile vorbe.
Paginademedia.ro: Îţi pare rău că ai intrat în tot acest joc?
Cristina Ich: Nu, dar pentru că sunt cu mâinile curate. Comunitatea mea mă cunoaşte şi ştie că sunt un om corect, dar cineva care nu m-a văzut niciodată nu o să creadă. O să zică că acum o dau la întors, dar e normal şi asta e vina pe care trebuie să mi-o asum.
Nu-mi pare rău că am intrat în campanie, imi pare rău că n-am ştiut să mă informez despre ce e vorba. Eu făceam pe Instagram un scandal mahalagistic, desprins din Caragiale, dar eu nu ştiam de ce mă acuză oamenii aceia.
Paginademedia.ro: Ce vor zice urmăritorii tăi sau chiar clienţii că n-ai verificat un lucru care era atât de simplu de verificat?
Cristina Ich: Ei mă vor acuza de chestia asta, e normal. Eu vorbit la asociaţie şi le-am zis să scrie în procente cum se împart banii. Nu era scris în procente şi lumea de asta a speculat că banii se împart în trei părţi egale, ceea ce era imposibil pentru că era vorba de o fundaţie.
Eu i-am rugat să-şi remedieze greşeala de comunicare, dar deja filmuleţele mele erau postate.
Atunci s-a schimbat pe site şi au apărut procente, dar chiar şi aşa nu s-a schimbat paragraful în care ei spuneau că influencerii sunt plătiţi tot din donaţii.
Paginademedia.ro: Tu ce vei face acum să repari această situaţie?
Cristina Ich: Eu aştept ca banii pe care i-am strâns să fie transferaţi către Institutul Cantacuzino, adică peste 200.000 de lei.
Paginademedia.ro: Campania s-a încheiat?
Cristina Ich: Nu, de ce? Pentru greşeala lor de comunicare şi pentru greşeala mea? Dacă lumea va mai dona, ei pot arata printr-un Ordin de Plată unde vor merge banii.
Paginademedia.ro: Tu vei face un alt filmuleţ către comunitatea ta în care să explici situaţia?
Cristina Ich: Nu, lucrurile nu se rezolvă aşa. Lucrurile trebuie asumate. Eu voi arată unde s-au dus banii şi voi spune ce v-am spus şi aici, dar pe scurt.
Şi vei mai colabora cu fundaţia „Chiar eu”?
Da, dar pro-bono. Dacă vor mai fi şi alte campanii nu ştiu, poate doar dacă stabilim nişte reguli de la început, iar eu o să mă informez corect despre ce este vorba.
Campania pentru Cantacuzino trebuie să continue. Nu mai are niciun rost să plec acum din campanie. Nu o să se şteargă acest scandal dacă eu mă spăl pe mâini.
Paginademedia.ro: Ţi s-a părut bun sistemul în care donatorii să participe la o tombolă la care ar fi primit o casă?
Cristina Ich: Da, e un fel de stimul pentru ca oamenii să doneze.
Comentarii
@cristinawhatever și @chiareu prin @marchesa - ce ați încercat voi și v-a ieșit oarecum se încadrează la art. 244 din noul cod penal (art 215 din cel vechi) și se numește simplu înșelăciune.
Succes!
Are și ea partea ei de vină, dar nici chiar așa. Este o lecție pe care o va învăța, printre altele să-și mai tempereze discursul când e atacată, fie și pe nedrept, și sa se informeze temeinic înainte să colaboreze cu oricine.
Capul sus, Cristina. Ce nu te omoară te face mai puternic.