Skip to main content

Noi măsuri la TVR. Ştirile se vor face dintr-un singur studio, iar la nevoie un singur jurnal va fi pe toate posturile. Deplasările interne şi externe, anulate

 
Noi măsuri la TVR. Ştirile se vor face dintr-un singur studio, iar la nevoie un singur jurnal va fi pe toate posturile. Deplasările interne şi externe, anulate

TVR a adoptat un nou set de măsuri de prevenţie pe fondul pandemiei. Au fost anulate toate deplasările, atât cele din afara ţării, cât şi cele din ţară, iar toate programele de ştiri vor fi realizate dintr-un singur studio, potrivit informaţiilor Paginademedia.ro.

Publicitate

„Producţiile de ştiri se vor realiza în principal în studioul 2 şi se vor difuza, la nevoie, în regim de simulcast pe toate canalele SRTV”, după cum arată una dintre deciziile luate de TVR.

Printre altele, noile măsuri arată astfel:

- informaţiile din teritoriu se vor obţine cu ajutorul corespondenţilor locali şi al personalului editorial, tehnic şi de corespondenţă de la staţiile teritoriale

- Direcţia Studiouri Centrale împreună cu Direcţia Ştiri vor asigura o locaţie echipată complet şi care va fi deservită de o echipă tehnică şi editorială de rezervă.

- prin declaraţie pe proprie răspundere, echipa îşi asuma că va respecta cu stricteţe condiţiile de autoizolare şi va fi pregătită să intervină în orice moment.

- personalul care lucrează de la domiciliu va primi de la coordonatorul direct lista activităţilor repartizate săptămânal. Potrivit deciziilor luate de conducerea TVR, oamenii care lucrează de-acasă sunt obligaţi să trimită un raport săptămânal cu lucrurile pe care le-au făcut.

- accesul colaboratorilor externi în SRTV va fi restricţionat, cu anumite excepţii

- de asemenea, se prelungeşte măsura prin care angajaţii care merg la TVR vor începe programul în trei serii: de la ora 8:00, 9:00 şi 10:00

- cei care nu pot lucra de-acasă vor avea nevoie de adeverinţă care să justifice deplasarea între casă şi locul de muncă

Nu sunt singurele măsuri luate în TVR în contextul epidemiei de Coronavirus. În Televiziunea Română s-au făcut schimbări în grila de programe, s-au reorganizat echipele de la ştiri, s-a introdus în program emisiunea Teleşcoală cât şcolile sunt închise, iar alte emisiuni au fost înlocuite cu Telejurnale.

Paginademedia.ro prezintă noile măsuri de prevenţie luate în TVR pe fondul pandemiei de Coronavirus:

„Comitetul Director a adoptat încă un set de măsuri pentru diminuarea riscurilor de răspândire a epidemiei de coronavirus COVID 19, în contextul stării de urgenţă şi al ordonanţelor militare emise până în prezent, în acord cu hotărârile Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă:

(1). Până la comunicarea altor decizii, toate structurile furnizoare de conţinut din SRTv, cu excepţia Direcţiei Ştiri, îşi vor adapta activitatea prin restrângerea producţiei.

Grilele speciale de programe rămân în vigoare până la noi decizii ale aceluiaşi for.

(2) Deplasările în teritoriu, interne şi externe, se vor anula; excepţie fac Direcţia Ştiri şi Staţiile teritoriale care vor furniza conţinut exclusiv pentru emisiunile de actualitate şi jurnalele de ştiri ale principalului canal al SRTv.

(3) Producţiile de ştiri se vor realiza în principal în studioul 2 şi se vor difuza, la nevoie, în regim de simulcast pe toate canalele SRTv.

(4) Pentru emisiunile de ştiri/breaking news ale principalului canal al SRTv, informaţiile din teritoriu se vor obţine cu ajutorul corespondenţilor locali şi al personalului editorial, tehnic şi de corespondenţă de la staţiile teritoriale.

(5) Direcţia Studiouri Centrale împreună cu Direcţia Ştiri vor asigura o locaţie echipată complet şi care va fi deservită de o echipă tehnică şi editorială de rezervă. Prin declaraţie pe proprie răspundere, echipa îşi asuma că va respecta cu stricteţe condiţiile de autoizolare şi va fi pregătită să intervină în orice moment şi numai la solicitarea Producătorului General sau a Directorului de Programe.

(6) Producătorul General şi Directorul de Programe vor desemna o echipă completă care va asigura continuitatea fluxului de emisie (personal editorial, tehnic, de urmărire, de difuzare).

(7) Pentru personalul SRTv care-şi desfăşoară activitatea în perioada şi condiţiile stării de urgenţă, se aplică Decizia PDG nr 39/17.03.2020 emisă în baza Decretului nr.195 /16 martie 2020, în temeiul art.93 din Constituţia României, în conformitate cu O.U.G. nr 1/1999, privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, şi în baza măsurilor impuse de Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, astfel :

a) Personalul care lucrează de la domiciliu va primi de la coordonatorul direct lista activităţilor şi lucrărilor repartizate săptămânal, având obligaţia să comunice zilnic prin email cu şeful direct asupra progresului în îndeplinirea sarcinilor primite, iar săptămânal, până cel târziu miercuri la ora 14:00, să trimită prin email, un raport detaliat al activităţii desfăşurate în săptămâna precedentă.

b) Pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în instituţie, se prelungeşte aplicabilitatea ordinului prin care s-a dispus luarea măsurilor în vederea decalării programului de lucru, cu programarea începerii activităţii în trei intervale orare, respectiv: de la ora 8:00, de la 9:00 şi de la 10:00.

Conducătorii structurilor au obligaţia de a transmite programarea către Departamentul Resurse Umane.

(8) Coordonatorii structurilor care au în subordine persoane a căror prezenţă este esenţială pentru activitatea SRTv şi nu poate fi desfăşurată la domiciliu, vor justifica prezenţa acestora în interiorul SRTv şi vor solicita angajatorului emiterea unor adeverinţe de la angajator în vederea deplasării acestora între domiciliu şi locul de muncă.

(9) Accesul în incinta SRTV din Bucureşti şi de la Sediile Studiourilor Teritoriale este limitat pentru angajaţi şi se face doar prin intermediul listelor zilnice de acces întocmite de coordonatorii structurilor SRTV.

(10) Accesul colaboratorilor externi în SRTV va fi restricţionat, cu excepţia celor care deservesc emisiunile de ştiri şi producţiile din grilele aprobate de Comitetul Director al SRTV precum şi a angajaţilor companiilor cu care SRTV are contracte pentru asigurarea serviciilor de curăţenie, mentenanţe, etc, accesul acestora facându-se pe baza bonului de acces semnat de persoanele împuternicite prin decizia PDG.

Regulile de mai sus vor aplicabile până la comunicarea altor decizii interne pe care SRTV le va lua în acord cu hotărârile Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă.


TVR. Invitat într-o emisiune depistat cu coronavirus. Are legătură cu spitalul Gerota. Angajaţii TVR nu au fost anunţaţi


Citeşte şi: Schimbări la TVR 1, în grilă, dar şi la ştiri. Unele emisiuni, înlocuite cu Telejurnale sau cu reluări. „Orice ştire difuzată pe post va avea doar surse oficiale. Conduita trebuie să fie una care să nu creeze panică.”


REVIZIE TEHNICĂ. TVR, oprit pentru dezinfecţie. Emisia, suspendată noaptea trecută


Şcoală TV. La TVR. Teleşcoala, soluţia Guvernului cât şcolile sunt închise din cauza Coronavirusului


FĂRĂ SPECTATORI. Măsuri anti-coronavirus în TVR: Toate emisiunile care se produc se vor realiza FĂRĂ public


Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Adi Adi
    Nu le era frica de gloanțe in 89, atunci anunțau 20.000 de morți la București, iar la Timișoara 60.000. Ma mir ca acum i-a masurile astea cu 200 de morti in toată tara..
  • George George
    mile , dar tu de ce trebuie sa comentezi, ce iti pasa tie , ***
    pe fiecare stire ai cate un comentariu postacule antenist
  • Gheorghe Gheorghe
    ieri , luni 5 aprilie pro 18-49 urban orele 6-26 lider cu 20,7 share iar antena doar 15,3
    dezastrul
  • George George
    vine acum luna mai si ramanem fara asiatici
    atunci dispare Mile
    rar il mai vezi comentand cand pro e lider 7 zile din 7
  • An An
    Tvr a transmis Revolutia in direct cand se trageau focuri de arma. Si cu asta am spus tot despre rolul de informare pe care trebuie sa il aibe si sa nu le mai fie chiar asa frica...
  • Livia Pila Livia Pila
    EU am auzit ca Doina Gradea a renuntat la jumatate din leafa. Inaintea a baut niste vin rosu de la Mircea Radu.
  • daniel daniel
    dupa mine tvr e faliment nu se uita nimeni la voi o audienta din banii statului
  • Adi Adi
    Încă o dovadă de ,,competență,, la TVR. Ei iau aceste măsuri la două săptămâni de la instaurarea stării de urgență!

Trimite un comentariu

sus