Skip to main content

Pentru jurnalişti. Au început înscrierile pentru Bursele JTI: Minim doi ani de experienţă, una dintre condiţii

 
Foto | Pexels
Foto | Pexels

Burse pentru ziarişti. Asociaţia „Clubul Presei Economice” şi Ad Media Consult anunţă o nouă ediţie a Burselor JTI pentru Jurnalişti, ediţia 2020-2021.

Publicitate

Programul, ajuns ediţia cu numărul 21, va fi în trei etape:

  • Un training specializat, susţinut în România de către experţi în problematici europene
  • O călătorie de studii de o săptămână la Bruxelles, pe durata căreia ziariştii se vor întâlni formal şi informal cu oficiali ai Uniunii Europene;
  • Stagii de pregătire profesională, timp de patru săptămâni, la Bruxelles;

Cine poate participa? - Condiţii: Experienţă de minim doi ani

Se pot înscrie ziarişti din presa scrisă, radio, televiziune, dar şi on-line. Aceştia pot fi specializaţi în domeniile economic, politic şi social. Printre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească sunt:

  • Experienţa profesională de minimum doi ani
  • Vârsta de până în 40 de ani
  • Abilităţi de comunicare în limba engleză.

Preselecţia candidaţilor se va face pe baza dosarului de înscriere, iar selecţia pe baza unui interviu. Mai multe detalii despre ce trebuie să conţină dosarul, pe site-ul bursejti.ro, transmit reprezentanţii programului.

Mai multe detalii despre Bursele JTI pentru Jurnalişti

Bursele JTI pentru Jurnalişti au fost lansate în anul 2000, ca o continuare a programului de stagii iniţiat în anii ‘90 de National Forum Foundation/Freedom House, cu sprijinul Guvernului SUA.

Obiectivul programului a fost dezvoltarea cunoştinţelor şi abilităţilor jurnaliştilor, prin expunere la realităţile democraţiilor dezvoltate, practică profesională specializată, mai întâi în Statele Unite, iar
ulterior la Bruxelles.

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus