ÎNCASĂRI. Pro TV a avut în primele trei luni încasări mai mari decât anul trecut. De unde a venit această creştere? Câţi bani au venit de la cablişti – pe plus, şi câţi din publicitate – unde încasările au scăzut uşor?
De ce profitul Pro TV a fost mai mic în primele luni din 2020, faţă de primele luni din 2019, deşi veniturile au fost mai mari?
Câteva răspunsuri din raportul trimestrial al CME, compania-mamă a Pro TV, listată la bursă.
Venituri:
Peste 39,5 milioane de dolari au totalizat veniturile Pro TV în primul trimestru din 2020, un plus de 700.000 faţă de 2019.
De unde au venit banii?
RECLAME. Din total, publicitatea a adus 26,4 milioane de dolari, cu 100.000 de dolari sub aceeaşi perioadă a anului trecut.
În materie de publicitate, anul 2020 a început pe creştere, după ce în 2019, băncile şi telecomunicaţiile şi-au redus investiţiile publicitare, ca urmare a Ordonanţei 114.
Avântul din primele două luni s-a oprit în martie, ca urmare a stării de urgenţă. “Multe domenii ale economiei au investit mai puţin în publicitate, ca urmare a schimbărilor comportamenului de advertiser, schimbări generate de pandemia de COVID-19”, arată raportul.
CABLIŞTI. Au crescut însă încasările care vin de la operatorii de cablu (posturile Pro TV se transmit contracost): 12,1 milioane de dolari au fost încasările de aici, cu aproape un milion peste anul trecut.
De unde creşterea veniturilor de la cablu?
Preţul mai mare, dar şi creşterea numărului de abonaţi este răspunsul. De unde vin abonaţii noi? Un posibil răspuns: din zonele rezidenţiale care se dau în folosinţă (sau de la cei care s-au întors acasă şi şi-au reactivat abonamentele).
Profitul, mai mic. Explicaţii
Veniturile Pro TV au fost ceva mai mari, dar a fost în scădere profitul operaţional înainte de depreciere şi amortizare (OIBDA).
Anul trecut, profitul era de 17,5 milioane de dolari, anul acesta a fost de 15 milioane. De ce?
Oficialii CME explică:
Costurile au crescut însă în 2020, comparativ cu anul trecut. În 2019, spune raportul CME, au fost implementate măsuri de scădere a costurilor (ca urmare a ordonanţei care a dus la reducerea publicităţii telekom & banking).
Reducerea costurilor în 2019 a fost posibilă şi datorită unor proceduri fiscale legate de TVA de la momentul respectiv, care nu s-au mai aplicat şi în 2020.
Costurile din 2020 au fost compensate parţial, spune raportul, din drepturile de difuzare ale meciurilor care au fost anulate (Campionatul European).
Cifrele Pro TV în primele luni din 2019 şi din 2020
Ian.- Mar. 2019 | Ian. - Mar 2020 | |
---|---|---|
Publicitate | 26.550.000 | 26.401.000 |
Cablisti | 11.277.000 | 12.127.000 |
Altele | 983.000 | 987.000 |
Total Venituri | 38.810.000 | 39.515.000 |
OIBDA | 17.533.000 | 15.064.000 |
Citeşte şi: Pro TV, venituri în creştere pe primele luni. Când va fi finalizată vânzarea grupului media?
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Comentarii
1.Faptul că a fost dat la Las Fierbinți,înainte era dat la pauzele de la Ce spun românii și înainte de finalul știrilor lui Esca
2.Fontul e diferit,dar tot e pe fundal negru(odată la finalul anului trecut sau începutul anului ăsta)a fost pe fond albastru textul unei sancțiuni(ca cel pentru cartonul de final de publicitate)
3.Vocea e alta,dar luată din grup