VIDEO. A propus, de-a lungul timpului, amenzi de 95.000 de lei pentru iUmor. Este unul dintre cei mai aprigi critici ai emisiunii iUmor, din cauza vulgarităţii programului, nerecomandat minorilor. Aseară, a fost în platou la o serie de roasturi la adresa juriului emisiunii. Ce glume a făcut Radu Herjeu, membru CNA pe scena iUmor? Cum i-a "înţepat" Herjeu pe juraţii Cheloo, Delia şi Mihai Bendeac?
Chiar el a scris glumele, după cum a menţionat pe Facebook.
Ironic, prezenţa lui Radu Herjeu (care a trecut în revistă "palmaresul" iUmor) a fost o ocazie pentru Antena 1 să reia pe post fragmente din unele momente pentru care a fost amendată în trecut! Un pictor care rămas în pielea goală şi a realizat un portret fără să-şi folosească mâinile, ci un alt fel de pensulă sau momentul în care o concurentă a cântat la un instrument cu o minge de ping-pong "ascunsă" sub fustă.
Cele două fragmente, din momente penalizate de CNA, au fost date pe post chiar mai devreme decât la difuzările pentru care au fost amendaţi, la ore şi mai accesibile minorilor.
Ce glume a făcut Radu Herjeu, în continuare:
„Bună ziua. Sunt Radu Herjeu, de la CNA, şi am umor, prin urmare habar nu am ce caut aici. Pentru orice eventualitate mi-am adus şi rachet cu mine (n.r. - a scos o plăcută cu mesajul Amendă”), a spus Herjeu în debutul momentului.
Apoi a continuat:
„M-am uitat la emisiune de câteva ori, obligaţie de serviciu, adică primesc salariu pentru asta. Salariul merge la psiholog apoi.
V-am uşurat de 20.000 de euro şi dacă voi credeţi că îmi face plăcere aveţi perfectă dreptate. Cred că e şi cam puţin, dar nu sunt singur la CNA.”, a spus membru CNA.
iUmor este şi una dintre emisiunile criticate des de Herjeu în şedinţele forului, chiar de multe ori amendată şi nu cu sume mici. Una dintre cele mai mari amenzi propuse de Herjeu, care a şi trecut, a fost în valoare de 40.000 de lei. Motivul: limbaj vulgar.
Chiar la începutul momentului, Şerban Copoţ (unul dintre prezentatorii iUmor) a remarcat: „E cel mai dur critic în viaţă al emisiunii iUmor. El este cel care a propus cele mai multe amenzi la CNA. Antenţie, a propus, doar o parte au şi trecut şi au ajuns la suma de 95.000 de lei”, a spus Copoţ.
A venit cu foarte multe glume la adresa celor trei juraţi Mihai Bendeac, Delia Matache şi Cheloo, glume „neamendabile” de CNA.
Cum a arată roastul lui Radu Herjeu de la iUmor?
Înainte de video, câteva mostre de glume:
- Nu ştiu să fac mişto, nu mă pricep nici când am în faţă subiecte atât de ofertante precum cele din faţa mea. Nu pot să fac din rahat bici şi să să plesnească, cam cum încearcă Mihai să facă în toate relaţiile lui şi apoi vine la televizor să anunţe tot poporul.
- M-am uitat la emisiune de câteva ori, obligaţie de serviciu, adică primesc salariu pentru asta. Salariul merge la psiholog apoi.
- Îmi pare rău că nu sunt prieten cu Cheloo, probabil mi-ar fi dat ceva să fiu mai zen.
- Am propus până acum amendarea emisiunii cu 95.000 de lei şi pentru că propunerile sunt acceptate la CNA, nu ca ale lui Mihai aici.
- V-am uşurat de 20.000 de euro şi dacă voi credeţi că îmi face plăcere aveţi perfectă dreptate. Cred că e şi cam puţin, dar nu sunt singur la CNA.
- Aţi avea mult mai mult succes la ora două noapte, pe un alt fus orar şi eventual într-o ţară în care nu a ajuns televiziunea.
- Nu pot decide cine prezintă emisiunea, dar decid cine plăteşte.
VIDEO. Momentul lui Radu Herjeu, membru CNA, la iUmor
Citeşte şi: Dacă n-ai umor, ai amendă. Emisiunea iUmor, penalizată pentru glumele fără perdea şi limbajul vulgar
Citeşte şi: „Glumele” triviale de la iUmor, taxate de CNA: amendă 15.000. Membru CNA: Emisiunile iUmor sunt de la cap la coadă, cu excepţia publicităţii, numai vulgarităţi
Citeşte şi: Antena 1, amenda 40.000 de lei de la CNA pentru vulgaritatea de la iUmor
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
Comentarii