Skip to main content

INTERVIU. Etno Rap. Matinalul Ionuţ Rusu, peste 400.000 de views la o piesă despre ...Fainoşag. "M-a surprins şi pe mine"

 
INTERVIU. Etno Rap. Matinalul Ionuţ Rusu, peste 400.000 de views la o piesă despre ...Fainoşag. "M-a surprins şi pe mine"

VIDEO. Etno Rap. „Sincer să fiu, m-a surprins şi pe mine numărul atât de mare de vizualizări", admite Ionuţ Rusu, matinalul de la Kiss FM. "M-am aşteptat să prindă la public, însă nu într-o astfel de măsură", continuă el.

Publicitate

E surprinzător pentru că vorbim de o piesă publicitară. Despre un "etno-rap" despre Fainoşag care are deja, în mai puţin de două săptămâni, peste 430.000 de vizualizări pe youtube.

Ce spune Ionuţ Rusu despre clip, în care apare alături de personajul principal din reclamele Ardealul? Ce a făcut în pandemie? Ce planuri are cu radioul, cu comedia, dar şi în general (cinematografia e o direcţie, mărturiseşte el)? În interviu.

Înainte, clipul Viitorul ca pe vremuri (piesă cu Fainoşag de la Ardealul.

Paginademedia.ro: Când ţi s-a propus să o faci?

Ionuţ Rusu: „Mi s-a propus această provocare, să-i zicem aşa, cu câteva săptămâni înainte să filmăm spoturile publicitare. Am fost întrebat dacă mă atrage această latură muzicală şi dacă aş fi dispus să fac această parte de rap a piesei.

De fiecare dată când ceva implică muzică mă entuziasmez şi accept instant, şi am constatat că sună binişor. Am avut întotdeauna o slăbiciune pentru muzica rap şi, dacă s-a ivit o ocazie să cochetez cu asta, nu am ratat momentul.”

Paginademedia.ro: Ce mesaj vrea să transmită?

Ionuţ Rusu: „Piesa este o îmbinare a sferei de muzică populară cu zona rap. Această perspectivă redă faptul că, indiferent de preferinţele şi viziunile fiecăruia dintre noi, să găsim o cale de mijloc prin care să împăcăm pe toată lumea atât cât este posibil. Iar această falie este cel mai des întâlnită între generaţia tânără şi generaţia dinainte.

Astfel că, am realizat această piesă ca să arătăm că există o cale de înţelegere între tineri şi înţelepţi, şi că totul ţine de deschidere din partea ambelor părţi.”

Paginademedia.ro: Piesa are peste 400.000 de vizualizări în câteva zile. Te-ai aşteptat la cifre aşa mari?

Ionuţ Rusu: „Sincer să fiu, m-a surprins şi pe mine numărul atât de mare de vizualizări. M-am aşteptat să prindă la public, însă nu într-o astfel de măsură. Dovada faptului că ar putea fi o reţetă de succes pentru cântăreţi :)”.

Citeşte şi: VIDEO. Povestea lui Ionuţ Rusu - matinal Kiss FM. Cum a ajuns de la şofer de tir, la Cârcotaşi, apoi la iUmor, şi pe radio

Ionu Rusu: „Ambiţia mea este să fac cinematografie

Despre perioada pandemiei, Ionuţ spune că mai mult a pierdut timpul şi nu s-a putut ocupa de proiectele sale.

„N-am să folosesc clişee precum acelea că m-am regăsit, că am făcut lucruri pentru dezvoltarea mea personală şi am să fiu sincer. A fost o perioadă în care am pierdut timpul într-un mod colosal, profesional vorbind. În ciuda faptului că am avut luni întregi la dispoziţie pentru realizarea unor proiecte noi, nu am avut tragerea de inimă să mă implic cât ar fi trebuit.

Aşa că, am constatat la finalul izolării că am finalizat undeva la 10% din ce îmi propusesem să fac. Din pricina asta consider că lipsa de activitate şi de mobilitate nu conduce la obţinerea unor rezultate remarcabile pe alte planuri.”

Ce planuri are cu radioul Kiss Fm?

Ionuţ Rusu: „Nu mi-am făcut un plan anume. Momentan, mă bucur de acest vis frumos pe care îl trăiesc de aproape 3 ani de zile, alături de nişte colegi extraordinari şi las timpul să decidă care va fi traiectoria mea în acest domeniu.

Am învăţat enorm în această perioadă şi ştiu că mai sunt lucruri de îmbunătăţit, dar una peste alta, radioul a contribuit într-o proporţie foarte mare la dezvoltarea mea, atât pe plan artistic, cât şi pe plan uman.”

Paginademedia.ro: Ce alte planuri mai ai?

Ionuţ Rusu: „Pot spune că am zeci de planuri, însă ambiţia mea cea mai mare este să fac cinematografie. Sunt pasionat de mic de acest domeniu şi, oarecum, toate eforturile mele se îndreaptă spre această realizare.

Ma disciplinez zi de zi, eu fiind o fire destul de leneşă, pentru a-mi atinge acest ţel mult aşteptat.”

Paginademedia.ro: Te mai vedem şi în alte reclame pe viitor?

Ionuţ Rusu: „În momentul de faţă aceasta este singura reclamă cu o arie de răspândire atât de largă, dar sunt deschis la proiecte noi care mă pun la încercare. Însă, există o serie de campanii publicitare în joc şi vor fi postate pe canalele mele de social media şi pe canalele respectivelor companii.”

Citeşte şi: VIDEO. Povestea lui Ionuţ Rusu - matinal Kiss FM. Cum a ajuns de la şofer de tir, la Cârcotaşi, apoi la iUmor, şi pe radio

Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Liviu Liviu
    400.000 de vizualizări din care 300 de like-uri și 20 dislike-uri. Și 20 de comentarii.
    Despre ce vorbim aici?
  • Andrei Andrei
    Mi se pare penibil cântecul. Fara supărare. Am urmărit primele 20 secunde și am închis. Cu siguranță a fost lucrat, orchestrat, investit in video, dar n-am ieșit nimic macar "ascultabil".
  • Andrei Andrei
    Mi se pare penibil cântecul. Fara supărare. Am urmărit primele 20 secunde și am închis. Cu siguranță a fost lucrat, orchestrat, investit in video, dar n-am ieșit nimic macar "ascultabil".
  • maxim maxim
    E un clip publicitar de o finete, inteligenta si rafinament, deosebite. Foarte in trend. O placere sa-l vezi, sa-l asculti si sa-l inchizi repede. O jena. Doi oameni complet afoni, canta ceva greu de inteles. Succesul la publicul de pe net spune totul despre starea dezastruoasa a educatiei in aceasta tara. Suntem vai de mama noastra. La asa public, asa reclame. Mare pacat de banii irositi. Nimic nu se va reintoarce in vanzari. Asta nu e clip care sa salte un brand, sa-l faca sa straluceasca. Ci pe dos, il demoleaza. Fainosag inseamna de fapt lipsa de idei, lipsa de talent si ceva de modă veche, expirat, depasit. Asta rezulta din asocierea cu aceasta lucrare rusinoasa a publicitatii online.

Trimite un comentariu

sus